Expoziţiile realizate în cadrul proiectului „Cool să fii cool-t” vor fi vernisate luni, 30 ianuarie, de la ora 14.30, la Muzeul de Artă „Ioan Sima” din Zalău.
Cu acest prilej, vor fi prezentate cele trei segmente expozitionale realizate de echipe de elevi de la trei licee din Zalău. Potrivit tragerii la sorţi care a avut loc în luna decembrie, echipa Liceului de Artă „Ioan Sima” îşi va prezenta expoziţia de artă plastică, echipa Liceului Pedagogic „Gheorghe Şincai” va prezenta expoziţia de etnografie, iar cei de la Colegiul Naţional Silvania vor vernisa o expoziţie de arheologie. Temele, modalitatea de expunere, promovarea şi instrumentele de publicitare au fost realizate de aceste echipaje, sub coordonarea unor profesori de la instituţiile şcolare amintite, precum şi a specialiştilor Muzeului, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de cultură.
În cadrul proiectului, Muzeul va premia, la sfârşitul lunii februarie, creativitatea, rigoarea ştiinţifică şi modalitatea de atragere a vizitatorilor.
Acesta este un proiect nou derulat sub forma unei competiţii care îşi propune apropierea tinerilor de valorile patrimoniale prin implicarea lor directă în realizarea şi organizarea unei expoziţii, precum şi în promovarea ei.