Eveniment asteptat de oamenii de cultura salajeni, Zilele revistei „Caiete Silvane” a adus la Zalau nume de marca ale literaturii si culturii romanesti. Manifestarea s-a desfasurat vineri si sambata si a inclus lansari de carte, dezbateri, momente poetice, spectacol muzical, precum si vizite la Galeria de Arta „Ioan Sima” din Zalau, la Cetatea Bathory din Simleu Silvaniei si la Casa Muzeu din Iaz realizata de Alexandra Bodea. Au participat oficialitati judetene si locale, parlamentari, scriitori din tara si din Salaj, oameni de cultura, istorici, cadre didactice, elevi, sefi de institutii, politicieni, oameni de afaceri.
La ceas de sarbatoare, directorul Centrului de Cultura si Arta al judetului Salaj, Daniel Sauca-redactorul sef al revistei „Caiete Silvane”, a subliniat faptul ca publicatia apare din luna februarie a acestui an sub egida Uniunii Scriitorilor din Romania, „ceea ce este o dovada ca numai impreuna putem reusi, ca dupa sapte ani revista incepe sa conteze la nivel national”. Revistei i-a fost acordat premiul Consiliului Judetean Salaj 2012, distinctie inmanata de Ionel Ciunt, administratorul public al CJ, precum si o diploma din partea Ministerului Culturii si Patrimoniului National si Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniul National Salaj, de catre Doina Cocis, directorul DJCPN. Faptul ca cea de-a cincea editie a acestei manifestari a reprezentat un eveniment de seama pentru viata culturala a judetului a fost remarcat si de subprefectul Salajului, Onorica Abrudanu, care a subliniat ca revista „Caiete Silvane” reprezinta un reper cultural al Salajului. Oficialul i-a felicitat pe cei care au dat viata acestei publicatii si a dorit revistei „tinerete fara batranete”. S-a spus vineri, la Sala Porolissum a CJ, ca sarbatoarea „Caiete Silvane” a fost un eveniment al culturii Salajului pentru ca prin scrierile publicate este promovat numele judetului. „Revista „Caiete Silvane” apare de peste sapte ani, este un semn ca prin cultura ne facem cunoscuti in lume. Chiar daca multe lucruri sunt efemere in viata, ceea ce ramane este cuvantul scris si astfel incercam sa ne facem cunsocuti dincolo de granitele judetului”, a subliniat directorul Biblotecii Judetene Salaj, Florica Pop. Mai mult, presedintele Cenaclului literar „Silvania”, profesorul Iuliu Suciu a marcat faptul ca „cei care dau nastere acestui simbol al Salajului merita toate felicitarile. Revista are un colectiv redactional deosebit de bun. Prin continutul ei, publicatia acopera domenii diferite, cultura, literatura, filozofie, istorie, traditii populare, astfel incat ea devine o oglinda ce ilustreaza o imagine reala a culturii salajene”. Momentele festive au fost urmate de un medalion poetic-Adrian Alui Gheorghe, precum si de lansari de carte. Au fost prezentate de la Editura „Caiete Silvane” volumele semnate de: Artemiu Vanca – „Iubirile baietilor din Valea Banului”; Lucian Perta, „Poeme paralele”; Marcel Lucaciu- „Parfumul fictiunii”; Dumitru Gheorghe Tamba- „Porolissum, un oras de la marginea Imperiului Roman”; Daniel Hoblea- „Poemus”. Editura Eikon: Stefan Doru Dancus- „Casa memoriala Dancus”; Daniel Mosoiu – „Poeme din mers”; Daniel Sauca- „Clopotele raiului”; Viorel Tautan – Doina Ira – „Speranta renascuta”. Editura Limes: Mircea Petean – „Catedrala din auz”; Mircea Zaciu- „Teritorii”; Dumitru Chioaru -„Noua poezie noua”. Editura DACIA XXI: Ioan F. Pop- „Taceri de la margine”, „Poemele Absentei”; Ion Pitoiu – Dragomir-„Coroana de spini”. Editura Tracus Arte: Ioan – Pavel Azap – „Prim – plan”; Editura Nico: Nicolae Baciut-„55”.
Sambata au fost vizitate obiective de cultura din Salaj, iar la Boghis a avut loc dezbaterea ”Caiete Silvane”-„Intalniri decisive (Idei. Oameni Evenimente)”.
Cu siguranta, a fost cea mai reusita editie de pana acum a Zilelor revistei noastre. Ne-am bucurat impreuna cu colegii din redactia revistei „Caiete Silvane” de prezenta la Zalau si in judetul Salaj a scriitorilor Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov, Ion Muresan, George Vulturescu, Ovidiu Pecican, Laszlo Alexandru, Ioan Pavel Azap, Daniel Mosoiu, Ioan F. Pop, Stefan Manasia, Lucian Perta, Olimpiu Nusfelean, Cornel Cotutiu, Nicolae Baciut, Vasile G. Dancu. Bucuria noastra a fost completata de aparitia – la Editura „Caiete Silvane” – a unor noi carti semnate de salajeni, Marcel Lucaciu, Lucian Perta, Dumitru Gheorghe Tamba si Artemiu Vanca. Multumesc si pe aceasta cale colegilor din redactie si din institutie pentru sprijin, ca si tuturor celor care m-au ajutat sa duc la bun sfarsit acest proiect: parteneri, sponsori si, mai ales, prieteni, a declarat la finalul manifestarilor Daniel Sauca, manager al Centrului de Cultura si Arta al Judetului Salaj.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj, Revista si Editura „Caiete Silvane”, in parteneriat cu Consiliul Judetean Salaj si Primaria Municipiului Zalau. Au fost parteneri si Uniunea Scriitorilor din Romania, Institutia Prefectului Salaj, Directia Judeteana de Cultura si Patrimoniul National Salaj, Biblioteca Judeteana Salaj, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, Inspectoratul Scolar Judetean Salaj, Arhivele Nationale filiala Salaj, Universitatea de Vest „Vasile Goldis” filiala Zalau, Cenaclul literar „Silvania”, Accent Art, Color Print, Asociatia „Alexandra Etno Iaz”, Primaria Simleu Silvaniei, Primaria Boghis, Primaria Plopis. Sponsor principal: Tenaris Silcotub. Sponsori: Vidalis, SC Sarmis SA, SC Rolex Impex SRL, Basarab Import – Export, UJS Cartel Alfa filiala Salaj.