După 35 de ani despre primul document oficial postdecembrist

(Ce s-a vrut să devenim…)

Probabil, mulți dintre noi ne aducem aminte de imaginile de la televizor din 22 decembrie 1989. Cei care au uitat sau sunt prea tineri pot viziona aceste înregistrări pe internet. Primele secvențe „libere” cu Mircea Dinescu și Ion Caramitru împreună cu grupuri de revoluționari: entuziasm, bâlbâieli, improvizări, declarații, alarme, zvonuri, informări sau dezinformări. Apeluri către armată, populație. „Știri” despre teroriști. Vestea capturării cuplului conducător…
Seara, târziu, apariția lui Ion Iliescu, care va citi Comunicatul către țară al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN). Acest Comunicat poate fi considerat primul document oficial (public) postdecembrist și conține programul CFSN în 10 puncte. În continuare o să fac o evocare/rememorare a primului document postcomunist, cu unele aprecieri subiective și selective, a acestor puncte programatice. (Așa cum cititorul și cetățeanul L.L. vede după 35 de ani realizarea acestui program.)
O să procedez în felul următor: fiecare punct va fi citat în ordine, urmat de aprecierea personală, eventual argumentarea – mai mult sau mai puțin subiectivă – a aprecierii, a notei. Nu o să intru în toate detaliile posibile, și nici foarte adânc în aspectele care sunt mai îndepărtate de domeniile generale de interes. Fiecare punct va fi notat de la 1 la 10 (ca la școală). În final se va face și media tuturor notelor acordate acestor puncte programatice.

1. „Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernămînt.” (Voi respecta ortografia de atunci. L.L.)

Cred că s-a reușit în mare măsură instaurarea democrației și pluralismului. E drept că democrația noastră este un pic originală, dar este democrație, care mai „scârțâie”, dar funcționează. Este și pluralism politic. (Nu că nu ar exista și la noi germenii autoritarismului și dorința/nostalgia multora după mâna forte sau pentru „ordinea” și „liniștea” din dictatura defunctă. Democrația noastră e vie, mai ales dacă dinspre Bruxelles sau Washington mai vine câte un impuls benefic pentru susținerea/întărirea ei. În lumea contemporană, democrația începe să piardă teren la nivel global, din cauza revenirii regimurilor autoritare și nașterii celor iliberale. Dar să nu ne lăsăm amăgiți de populism…) Ca să fiu mai indulgent cu notarea, inițial, pentru acest prim punct am vrut să acord nota 9. Dar pentru că scriu aceste rânduri pe 25-26 noiembrie, îmi dau seama că nota inițială ar fi fost exagerată. Deci, în final, nota va fi 8.

2. „Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.”

În decembrie 1989 se preconiza ca primele alegeri libere să fie organizate în aprilie 1990. Alegerile au întârziat o lună, și au avut loc pe 20 mai 1990. (După unele aprecieri, duminica votului s-a numit „Duminica Orbului”.) S-au ținut simultan alegeri parlamentare și prezidențiale. (Primele alegeri locale se vor organiza doar în 1992.) Nu au fost chiar curate aceste prime alegeri, dar de atunci au avut loc alegeri periodice regulate și pluraliste, cu mici probleme locale, dar efectiv pluraliste și practic libere. (Și acest an este unul electoral, dar nu intrăm în detalii…) La capitolul alegeri, scăderea prezenței la vot este îngrijorătoare: dacă la primele trei alegeri parlamentare prezența a depășit 75%, la ultimele două a fost sub 40%. Deci putem aprecia că acest punct programatic nu s-a realizat chiar integral, dar după mai multe încercări, sistemul electoral este funcțional. (Se mai pierd voturile celor care nu trec pragul electoral, sistemul de vot pe liste e un pic deranjant, aleșii practic nu prea pot fi revocați etc. și ar mai fi și alte deficiențe ale sistemului electoral.) Și la acest punct se acordă nota 8.
Anii electorali în România după 1989:
a) Anii alegerilor parlamentare și locale: 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020 și în acest an, pe 1 decembrie. Cu excepția anului 1990, în ceilalți ani menționați s-au ținut și alegeri locale.
b) Alegerile prezidențiale până în 2004 inclusiv s-au organizat împreună cu alegerile parlamentare, iar după prelungirea mandatului de președinte la cinci ani, au mai avut loc scrutinuri prezidențiale în 2009, 2014, 2019 și acum, în 2024.

3. „Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unu sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viață. Consiliul Frontului Salvării Naționale propune ca țara să se numească în viitor România. Un comitet de redactare a noii Constituții va începe să funcționeze imediat.”

Acest punct complex este un pic mai greu de apreciat, unele subpuncte pot fi socotite ca satisfăcătoare, altele, ceva mai slabe sau mai bune.
– Să începem cu problema constituțională: în 1991 s-a elaborat o constituție după chipul și asemănarea președintelui de atunci (Ion Iliescu). Adoptată, a fost aplaudată și lăudată, și apoi, imediat, s-a pus problema modificării ei. În 2003 s-a modificat această constituție, care acum este în vigoare. (Și mai toți ziceau, după adoptare, că ar trebui modificată din nou… Curat constituțional și curată stabilitate.)
– Numele țării a rămas tot România.
– Separarea puterilor în stat când funcționează, când scârțâie. (Atât premierul, cât și președintele au roluri executive, care se mai suprapun sau se pot contrazice… Uneori, guvernele tind să acapareze și prerogative legislative – abuzând din diverse motive cu ordonanțe de urgență. Alteori, justiția, în special Curtea Constituțională, dar și alte instanțe legiferează, mai ales când este vorba despre drepturile bănești ale magistraților…)
– În privința celor două mandate posibile a fost o excepție (tot Ion Iliescu). Personal, cred că și funcția de primar este una politică, nu pur administrativă. (Majoritatea primarilor sunt oamenii partidelor.) Deci, și în cazul lor s-ar impune limitarea numărului de mandate. La acest punct se acordă tot nota 8, poate cu prea multă indulgență.

4. „Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei inițiative și a competenței în conducerea tuturor sectoarelor economice.”

Economia a fost restructurată cu greu, prin privatizare. Dar multe firme au fost devalizate anterior privatizării. Economia actuală este o economie de piață funcțională, dar sensibilă. Dintre puținele firme de stat rămase, nu sunt multe rentabile… Iar promovarea competenței în conducerea sectoarelor economice cam lipsește cu desăvârșire… Privitor la „Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică”, avem agenții, direcții și oficii, autorități naționale din diverse domenii etc. Mai bine să ne oprim aici, cu nota 6.

5. „Restructurarea agriculturii și sprijinirea micii producții țărănești. Oprirea distrugerii satelor.”
Da, agricultura a fost restructurată. CAP-ul a intrat în istorie, iar Gostatul a fost privatizat, devalizat. (Și în acest sector au fost „băieți deștepți”…) Noroc cu diverse programe și cu UE, că micii producători sunt sprijiniți. Distrugerea satelor, prin varianta „sistematizării” (=demolării) preconizate de regimul comunist s-a stins, odată cu regimul, dar procesul de depopulare/îmbătrânire nu s-a oprit… (Dacă aș fi cinic, aș spune că distrugerea satelor, pornită cu forța dictaturii, continuă pe cale „naturală”.) Grânarul de odinioară al Europei este nevoit să importe alimente și produse agricole, pe când există mari suprafețe necultivate. Nota acordată să fie 6.

6. „Reorganizarea învățămîntului românesc potrivit cerințelor contemporane. Reașezarea structurilor învățămîntului pe baze democrate și umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atîtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciunii și a imposturii și statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate. Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mîinile unei familii despotice în mîinile poporului.”

Este un alt punct complex, care se referă la mai multe domenii:
6.1. Referitor la învățământ: au avut loc mai multe jumătăți de reforme, dar fără studii de fezabilitate prealabile și în stil ori heirupist, ori după metoda „ne facem că vrem să facem ceva”. Eventual, mai copiem ceva de prin Europa… Sistemul de învățământ este unul mare și greoi, și destul de conservator… Este și subfinanțat, subapreciat. Mai există și sistemul paralel „industria meditațiilor”, birocrație excesivă etc. Unele dogme au fost înlăturate, dar teorii conspiraționiste le-au preluat locul. De cât timp se luptă Ministerul Educației cu planurile cadru și cu respectarea/eludarea/modificarea legislației școlare cu metode pompierești?
6.2. Eliminarea minciunii și a imposturii și statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate. În loc de meritocrație funcționează „algoritmul” și numirile pe criterii politice. Plagiatul face parte din repertoriul impostorilor.
6.3. Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale. Cultura este în subfinanțare cronică. După proletcultism și cultul personalității, acum cultura tinde spre moarte clinică. (Oameni „de cultură” fără cultură generală serioasă, semidocți în funcții de decizie etc.)
6.4. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mîinile unei familii despotice în mîinile poporului. După entuziasmul și înflorirea presei scrise din anii nouăzeci, presa privatizată, și după apariția canalelor comerciale de televiziune, telespectatorii pot alege canalul adecvat gustului propriu. Televiziunile servesc stăpânii sau clienții, și mai puțin adevărul sau informarea/educarea populației. Iar de social media fb, insta sau TikTok mai bine să nu vorbim. Nota 5, că nu lăsăm corigenți, conform unei cutume încetățenite pe la noi…

7. „Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi cu românii.” (Dacă înainte de 1989, la acest capitol nota era între 3 și 4, acum e în jur de 8. (Eventual cu ceva peste, dar nu atinge 8,50. Evident că și aici e loc de mai bine.)

8. „Organizarea întregului comerț al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordînd prioritate satisfacerii nevoilor de căldură și lumină ale oamenilor.” Comerțul fiind privatizat, profitul contează și nu neapărat satisfacerea nevoilor oamenilor. Cu reclame manipulatoare, societatea de consum în vogă, cu ieșire la mall. Balanța de plăți a comerțului exterior e cam negativă, deficitul și îndatorarea cresc vertiginos. România se împrumută din ce în ce mai scump. Ca urmare, nota 5.

9. „Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrîndu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casă comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.” Dacă înlocuim Tratatul de la Varșovia cu NATO și nu uităm că vecinul nostru cel mai vechi, cel mai constant și cel mai bun este Marea Neagră, atunci acordăm nota 8, fără să clipim. (Că dacă-i întrebăm și pe vecini, sau ne gândim la războiul din apropiere, atunci iese o notă mai mică.)

10. „Promovarea unei politici interne și externe subordonate nevoilor și intereselor dezvoltării ființei umane, respectului deplin al drepturilor și libertăților omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.” La capitolul demagogie, mereu am fost buni. Trăiască UE, Schengen și fără vize în SUA! Nota 8.

Că au fost presați de timp, ori cu acest punct 10 s-a terminat inspirația, autorii Comunicatului CFSN au scăpat unele domenii importante, cum ar fi transportul, mediul, sănătatea, justiția, finanțele, apărarea sau internele. (Sau despre ultimele două era mai bine să nu se pomenească în zilele când aceste forțe au tras în manifestanți, în revoluționari…) Ori redactorii Comunicatului și programului au avut în față drept model decalogul. Până la urmă, recunoaștem că nu știm exact de ce s-au oprit la fix 10 puncte programatice.
Suma totală a notelor acordate este 70, împărțită cu 10, se obține media 7,00. Deci iese media sau nota finală de 7. (Deci suntem „O democrație de nota 7”.)
Putem concluziona că realizarea planului celor de la CFSN, din 1989, poate fi apreciată cu nota 7. Sau că maturizarea democrației din România a atins acest nivel. Avem cu ce progresa, putem și trebuie să creștem, dar există riscuri și să scădem. (Cine a dat examene reale în viață, este conștient cât este de greu să iei cinci uneori. Nota șase te poate satisface, șapte te face fericit, cu opt ești în rai, iar nouă este extraordinar. Nota 10 te poate face încrezut.)
Democrație de nota 10 nu există, de fapt! Nici în SUA sau Marea Britanie, ori țările scandinave.
La 35 de ani de la revoluție și de la adoptarea programului de 10 puncte al CFSN, aici am ajuns. Acest document poate fi considerat piatra miliară (kilometrică) a democrației postdecembriste.

László László

(Articol apărut în revista Caiete Silvane)