Duminica Floriilor: Intrarea lui Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului

Cu o săptămână înainte de Paștele ortodox, în ziua de duminică, creştinii prăznuiesc Floriile, când este retrăită Intrarea lui Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioşii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiţii populare. De fapt, această zi era iniţial dedicată zeiţei romane Flora, însă, după un timp, ea s-a celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim. Legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite. Potrivit credinţei populare, “mâţişorii” sfinţiţi de preot, în biserică, în Duminica Floriilor, au puteri magice: împletiţi în coroniţe şi aşezaţi deasupra uşilor, la ferestre şi la icoane, ei apără familia de boli şi de alte rele, aducând spor în casă şi noroc.

Salcia, arbore sfânt

Salcia figurează între arborii sfinţi, este binecuvântată de Maica Domnului, conform legendelor populare. Aspectul ei de arbore care plânge este asociat cu plângerea lui Iisus. Şi faptul că este unul dintre primii arbori care înmuguresc face ca planta să simbolizeze venirea primăverii şi viaţa nouă. În zonele rurale, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea şi productivitatea.Deoarece copiii sunt consideraţi puri, ei erau cei care aduceau ramurile de salcie ce trebuiau duse la biserică în sâmbăta Floriilor. Acestea rămâneau în acest loc peste noapte, să fie binecuvântate şi a doua zi, după slujbă, erau împărţite şi duse acasă.
O parte din ramuri erau puse pe morminte pentru că în noaptea de Paşti, ca şi în noaptea de Crăciun, nu numai că se consideră că s-ar deschide cerul lăsând ca Dumnezeu şi sfinţii să poată fi văzuţi, sau că sufletele bune ajung atunci direct în Rai, dar este considerată şi o perioadă în care este “anihilat” timpul. Tradiţia arată că sufletele strămoşilor vin şi îi protejează pe cei ai casei. Se mai spune că aceste suflete de dincolo rămân acasă până la Rusalii şi veghează de la streaşina caselor. Este motivul pentru care, în unele părţi din România, în Joia Mare sunt puse găleţi cu apă şi mâncare pentru cei ce vin. Acesta este mai mult un obicei extracarpatic. În Ardeal, fetele nemăritate obișnuiau să facă descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Se luau și aici ramurile sfințite de salcie, care se puneau în pământ, pentru a aduce rod bun holdelor. Din câteva dintre ele se faceau coroane şi se duceau la morminte, pentru a le da acestora lumină şi alinare pe lumea cealaltă. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

 O sărbătoare a bucuriei, urmată de înţelegerea tristeţilor din Săptămâna Mare

Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca “Moşii de Florii”, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeţii. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca, Matei şi Marcu. În Noul Testament se scrie că apostolii au întins hainele lor pe un asin, iar pe ele s-a aşezat Mântuitorul. Acest gest a fost interpretat ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează, astfel, noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. În Duminica Floriilor, pe lângă rânduielile creştine şi datinile din strămoşi, îi sărbătorim pe toţi cei ce poartă „nume de floare”.