Consilierii județeni au aprobat, prin vot, la ultima ședință de Consiliu județean, alocarea a aproximativ 1,7 milioane de lei din bugetul județului pentru acest an pentru încurajarea mediului asociativ din județ, în câteva sectoare-cheie ale comunităților locale – asistența socială acordată persoanelor cu nevoi sociale, activități nonprofit de interes județean pentru tineret, sportive și recreative dar și protecția monumentelor istorice –grupa B aflate, în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Sălaj, au fost contractate, de către solicitanții eligibili ai fiecărui program, 68 de proiecte a căror valoare însumată este de 765.570 lei, așadar o rată de contractare de aproximativ 45 la sută a bugetului pus la dispoziția solicitanților celor 3 programe de finanțare.
În cadrul programului destinat finanțării asistenței sociale a persoanelor cu nevoi sociale au fost depuse și aprobate 24 de cereri de finanțare pentru servicii sociale la domiciliul asistatului, în centre de zi/cantine sociale sau în centre de zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi pentru un număr de 469 beneficiari și au fost înfiinţate 46 locuri de muncă, cu o valoare totală a cererilor de finanțare de peste 462.000 lei.
Pe segmentul bugetar referitor la protejarea unor monumente, două cereri de finanțare, cu o valoare totală de 60.000 lei, au fost declarate eligibile pentru finanțare în cadrul programului de finanțare dedicat protecției monumentelor istorice –grupa B, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Este vorba de finanțare documentație tehnică pentru Biserica de lemn din Porț, comuna Marca și lucrări de reparații pentru Biserica de lemn din Bocșița, comuna Hereclean. Prin acest program se urmărește punerea în siguranță și scoaterea imediată din pericol a monumentelor istorice, reabilitarea structurală și funcțională a acestora, îmbunătățirea și punerea în valoare a componentelor arhitecturale, artistice și arheologice ale monumentelor istorice, integrarea în circuitul socio-economic și cultural turistic, contribuindu-se, astfel, și la dezvoltarea turismului în zonă. Parohia Unită Greco Catolică din Porț a primit 10.000 de lei, iar Parohia Unită Greco Catolică din Bocșița, 50.000 de lei.
Biserica de lemn din Zalnoc nu mai prezintă niciun interes?
Dar de Biserica de lemn din Poarta Sălajului, cu nailon înbloc de acoperiş, ce se alege_ ? Întrebare valabilă pentru majoritatea bisericilor de lemn din Sălaj, lăsate pradă ciorilor, ploilor şi vântului…Bine că dăm bani pe … culturi, în timp ce cultura noastră tradiţională, meșteșugurile noastre, mor!
Problema este că nu o sa se facă nimica pe banii aceștia, se vor lua și se vor pune in buzunar la cel care păstorește aceasta biserica. Deoarece de când acest păstor al acestei biserici a dobândit acest post nu a făcut nimic acolo doar a băgat zâzanie intre oameni.
Rușine domnule Vasile pentru că lăsați un monument să se deterioreze și pe lângă că nu faceți nimic nu lăsați nici pe alți oameni să se ocupe de el.