Roxana Câmpean, membră a trupei de actori amatori “F.A.U.S.T.”, din Zalău, şi Adrian Tăut, fondatorul trupei, au fost premiaţi la finele săptămânii trecut, în cadrul Festivalului Regional de Teatru pentru tineri „Zilele Teatrului Tânăr”, desfășurat la Carei.
Ajuns la a doua ediţie, evenimentul cultural a adus pe scenă 12 trupe de teatru amator din județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Mureș, Bihor, dar şi din orașele Nyírbátor și Debrecen, din Ungaria, care au prezentat în faţa publicului spectacole de teatru de diverse genuri, de la comedie şi dramă, la tragicomedie şi teatru de improvizație. Deşi festivalul nu a avut caracter de concurs, organizatorii şi juriul au dorit să încurajeze tinerele talente oferind distincţii celor mai talentaţi. Astfel zălăuanul Adrian Tăut a fost răsplătit cu premiul pentru cea mai bună regie, pentru piesa „Scafandrierii”, de Tudor Muşatescu, pus în scenă de trupa „F.A.U.S.T.” din Zalău, în timp ce Roxana Câmpean, din aceeaşi trupă, a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar feminin.
„Este o surpriză extrem de plăcută şi binevenită. Mă simt încurajată să continui în această direcţie”, ne-a declarat Roxana Câmpean.
Din distribuţia piesei jucate la Carei au mai făcut parte Adina Chirilă, Adela Ianchiş, Ştefania Maruneac, Irina Lungu şi Miruna Muste. „F.A.U.S.T.” (Facem Artă Urcând Sistematic Trepte) este o trupă de tineri actori amatori ce îşi propune să lanseze o invitaţia zălăuanilor care doresc să studieze teatrul, nu doar să-l urmărească din sală.