Dileme şi nedumeriri (III)

MOTTO: “Dilemele și nedumiririle sunt două forme de a personaliza lumea în care trăim.” (Octavian Guțu)

• Am câteva nedumeriri dureroase contemporane. De ce uităm că un popor care-și uită tradițiile, se uită pe sine. De ce? Tadițiile sunt componentă esențială a specificului national, unul din factorii ce dau identitate unui popor. Sunt unele obiceiuri vechi de-o mare frumusețe, dar și foarte sugestive. Voi enumera doar câteva dintre ele: obiceiul de a saluta concetățenii, adică de a le spune binețe în lumea satului, chiar dacă nu-l cunoști pe cel căruia i le dai. Se obișnuia în vremea copilăriei mele să se salute – “Lăudat fie Iisus!”. La școală ni se interzicea. Doamne, câtă bătaie am mai primit pentru că-l foloseam și eu!
• Când se făcea o nuntă la țară, în seara dinaintea ei, în curtea miresei se făcea un dans pentru toată lumea, numit șiratău! Noi elevii, nu aveam voie să participăm pentru că era seară. Cine nu respecta cerința școlii, a doua zi era “premiat” la palme sau urecheat!
• Invitația la nuntă la țară se făcea de către doi tineri numiți belfei. Ei purtau o ploscă cu băutură și aveau un băț metalic cu tricolorul pe el. Invitația era simplă – erai poftit la “un pahar cu băutură și la multă voie bună!”
• La Crăciun se umbla la colindat. Colindătorii o făceau la fereastra casei după ce primeau acceptul gazdelor. Colindătorii întrebau: “Veseli-ț-i, gazdă!” Se răspundea – “Veseli!”. Azi s-a renunțat în foarte mare măsură, inclusiv la sate, la acest fermecător obicei, mai ales că tinerii erau însoțiți de muzicanți și în casele fetelor dansau! Azi, la oraș cel puțin, doar unele culte religioase mai colindă.
• De anul NOU, dimineața, tinerii mergeau la sorcovit, pentru care primeau nuci, mere și mai puțin bani! În seara Anului NOU, se umbla cu plugușorul din casă în casă. În schimb, la Crăciun, în noaptea nașterii Domnului și în primele zile, tinerii umblau cu steaua sau cu viflaimul, adevărate “spectacole” de teatru popular prin care se vestea și se cânta această mare sărbătoare a Nașterii Mântuitorului. Azi, rar mai au loc astfel de manifestări și nu pot înțelege de ce s-a renunțat la ele. Nu mai sunt tineri la sate? Și-a pierdut sărbătoarea din semnificație?
• Odinioară, când intrai în casa unui sătean, după ce dădeai cuvenitul salut “Bună ziua!”, gazda te poftea să șezi. Oaspetele îi răspundea: Șadă binele! Ce urare mai dorită poate fi de către cineva!
• În seara dinaintea “Bobotezei”, copiii umblau cu Chiraleisa, un joc ce consta în înconjurul casei oamenilor și rostirea unui text cu urări de sănătate și cu ani mulți pentru gazede! Cred că efectiv azi nu mai știe lumea satului de chiraleisă!
• La petreceri, până mai ieri se dansa valsul și tangoul. Azi, lumea nu mai știe ce e acela vals, ce-i dame-valsul! Ele au fost înlocuite de universalul șeic, un dans în care nu se mai dansează doi cu doi, nu se mai poftește femeia la dans, nu i se mai mulțumește la finalul dansului.
• De revelion, la ora trecerii dintre ani, toți participanții jucau perinița. În cercul participanților era un membru ce avea o batistă, cu care poftea pe cineva drag și avea voie să-l sărute pe față, iar el, la rândul său, proceda la fel. Și acest moment de bucurie a dispărut, am devenit mai pudici!
• La nunți era un dans specific – dansul măturii! Cineva avea o mătură, și la un moment dat, lovea cu ea un scaun! Atunci, fiecare pereche se schimba cu alta! Era o “nebunie”, ca un joc de roluri dansante! Tot la nunți, era obiceiul de a fura un papuc al miresei, iar mirele neatent trebuia să-l răscumpere de la “hoț”! Mai mult, uneori se fura însăși mireasa…
Un moment hazliu în derularea unei nunți era “cântecul găinii” pe care îl interpreta nașa cea mare! Când se oferea darul pentru tinerii însurăței, fiecare din cei care ofereau o sumă de bani sau alte bunuri folositoare unei tinere familii, el trebuia mai întâi să joace mireasa! Când alaiul de nuntă mergea la biserică pentru cununia religioasă, în fruntea lui se afla un tânăr ce purta steagul tricolor, iar în urmă cânta orchestra. Astăzi, doar când are loc cununia civilă la Primărie, alaiul este însoțit de mașini ce claxonează în neștire prin oraș, vestind urbea despre acest moment sărbătoresc!
• În anii trecuți, cei mai tineri obișnuiau să salute doamnele mai în vârstă cu expresia – “Sărut mâna!”. Rar mai auzi azi astfel de forme de respect, locul ei fiind luat de universalul CEAO (CEAU)! Nu mai e la modă să zici servus ori salut! E mai simplu CIAO! Cândva era și obiceiul de a bea servus cu cineva. Aceasta consta în a bea un pahar plin cu băutură să-l săruți pe celălalt, ca semn că de-acum ei se pot saluta cu formule mai puțin oficiale, deci servus! De-acum, i te poți adresa la persoana a doua, fără să ții cont de diferența de vârstă.
• La petreceri ce se organizau înainte de apariția blestematei de boli Covid, se obișnuia ca la un moment dat să se cânte “La mulți ani!” pentru fiecare născut dintre participanți. Se treceau în revistă toate lunile anului, se spunea – cine-i născut în ianuarie să bea paharul până la fund stând în picioare pe un scaun! Partea hazlie era că unii “beneficiau” de mai multe luni al de naștere, întrucât, ajunși în decembrie, ei nu mai puteau sta în picioare pe un scaun!
• Ajunși azi în epoca digitalizării, când mergem în concedii într-o stațiune nu mai trimitem ilustrate pentru cei dragi rămași acasă. Ne “salvează” telefonul mobil!
• Au dispărut și străvechile fițuici, după care elevii copiau la teze, lucrări sau bacalaureat! S-au găsit alte metode mai sofisticate greu de depistat!
• Cea mai absurdă anomalie pe care am detectat-o de când m-am făcut mare este aceea de a întreba pe un copil sărbătorit pe cine iubește el cel mai mult dintre cei care i-au adus cadouri!
• Am intrat și noi în lumea europeană. Suntem membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană! Deviza ei – “Toți egali, toți diferiți!” În practică nu-i chiar așa. Drepturile nu sunt egale între toate statele. Mai mult, de la centru ni se impun anumite norme, legi, în funcție de niște criterii ce-s diferite de la țară la țară. Nu-s dumirit nici în acest caz! Suntem liberi sau “conduși” de la centru? Pentru orice schimbare majoră, România trebuie să obțină acordul Uniunii, altfel pierdem finanțarea din partea ei! Fără ea, vorba unui mucalit, am fi fiii ploii!
• Lumea a cam uitat cine a fost primul personaj literar cu adevărat dilematic din literatura lumii – Hamlet din tragedia omonimă a lui William Shakespeare. El a rostit celebrul monolog: A fi sau a nu fi! Ce-nseamnă el? Lui Hamlet i se cere să tăinuiască uciderea tatălui său de către propria soție! Pentru a nu o divulga, i se promite că i se va oferi tot ce-și dorește! Hamlet are de ales – un trai în huzur, dar în minciună, ori un trai modest, dar în sinceritate! Deci are de ales între a fi el însuși, ori, așa cum i se cere să fie! El își păstrează verticalitatea morală!
• Suntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește accidentele de circulație ce au loc zilnic pe drumurile din România. Pedepsele celor care ucid oameni nevinovați sunt, cred eu, foarte blânde, ce nu-i prea sperie pe șoferi! De ce li se mai permite să circule pe drumurile țării cei care au curmat vieți omenești, de ce nu li se suspendă pe viață carnetul de șofer? În acest caz, ar crește mai mult responsabilitatea celor ce conduc mașini! De ce nu sunt pedepsiți aspru prin legea circulației și acei indivizi ce încredințează conducerea unor autovehicule pe drumurile publice unor minori sau unor persoane fără carnet de conducere?
• Odinioară în satele noastre era un obicei numit HABA! Seara feciorii mergeau la fetele dragi. Erau mai mulți ce se duceau chiar la aceeași fată. La plecare, fata era obligată să-l conducă pe fiecare și să se lase sărutată de acesta, chiar dacă nu-i era pe plac!
• Azi ne-am europenizat, ne-am digitalizat ș.a.m.d. Pe vremuri, în România o familie se constituia în urma căsătoriei dintre un băiat și o fată. Abia după aceea, ei stăteau împreună. Deci după ce s-au cununat la primărie și la biserică. Astăzi multe cupluri stau împreună fără a parcurge acești pași, neavând nici unul nici o obligație față de celălalt. O consecință – adesea copiii rămași în seama nimănui, abandonați de cei doi. Așa a crescut mult numărul copiilor luați de Casele de copii pentru a nu rămâne pe drumuri!
• Un prieten, zicea odată: pe vremuri îți luai nevasta de la “producător”, adică de la părinți. Azi, o iei adesea de la “consumator”.
• A dispărut în apuse vremuri sintagma – dreptul primei nopți! Au apărut și multe bancuri pe această temă: ce face mireasa în noaptea nunții pentru a nu murdări cearceaful? Răspuns – se spală pe picioare!
În vremuri de mult apuse, dezvirginarea era dreptul socotit sacru al bărbatului în urma căsătoriei. O altă sursă de bancuri – unde găsești astăzi o fată mare? Răspuns: doar la maternitate!
• Cine va citi aceste nearticulate nedumeriri mă va considera un incurabil nostalgic al unor aspect azi desuete pentru veacul în care trăim. Așa este! Eu le reamintesc pentru că nu putem uita că ele au definit felul nostru de a fi ca neam – ne-a plăcut să trăim cinstit, onorabil, frumos, corect, să nu ne fie rușine, să ieșim în lume! Nu-i deloc o lume paradisiacă, edenică ori idilizată. Este chipul nostru moral ce l-am avut până când multe din cuceririle tehnologiei/științei actuale au cam distrus sau pus între paranteze omenescul din om. În locul acestui ancestral omenesc, am promovat omul tehnic, inteligența artificială, roboții. Am uitat ceea ce spunea Sofocle, tragicul grec antic, în tragedia “Antigona”: “În lume-s multe mari minuni/ Minuni mai mari ca omul nu-s!”
Da, omul, el a creat și noua tehnologie pentru a fi mai ușor, pentru a valorifica mai puțin forța fizică din el și mai mult latura lui spirituală! Ea, tehnologia, a înlocuit forța brațului cu puterea mașinii. Da, vorba lui Tudor Arghezi, omul a fost dintotdeauna un născocitor iscusit! Cine poate născoci/descoperi – omul fatidic sau omul cu dileme și nedumeriri?
• În iernile fără prea multă zăpadă, pe marile pârtii din țară se produce zăpadă artificială, spre marea bucurie a iubitorilor de sporturi de iarnă – schi, săniuș etc. În schimb, vara secetoasă n-o putem învinge prin a produce ploi artificiale pentru a provoca/”stimula” natura, să-și golească rezervoarele de apă spre pământ!
• Guvernanții noștri se mândresc cu rezultatele marilor sportivi la Olimpiada de Vară de la Paris. N-am înțeles, însă, de ce această mândrie nu se concretizează și în gesturi de respect pentru marii câștigători. Un exemplu concludent: David Popovici a obținut la natație două medalii, una de aur și una de bronz. La venirea în țară, niciun reprezentant al Guvernului României nu l-a așteptat la aeroport! S-au mulțumit cu telegrame de felicitare scrise pe internet. Vorbele scrise nu pot înlocui gesturile – o strângere de mână, un buchet de flori însoțit de zâmbetul bucuriei ce-o trăiești alături de cel care a generat bucuria! Gesturile și vorbele de după trecerea momentului, mie îmi seamănă cu vorbele elogioase, aduse cuiva post-mortem! Altfel spus, să faci și tu ce trebuia, un gest de prețuire, nu doar după ce ai văzut că alții au putut-o face. Guvernanții, prea ocupați să-și eternizeze pozițiile pe funcțiile ce le au, n-au găsit timpul și modul de-a fi măcar câteva minute alături de câștigător! Marile izbânzi ale sportivilor nu se trăiesc singuri de cei care le-au obținut. Ele se trăiesc între oameni după ce competiția s-a încheiat și ei coboară din arenă între semeni! Izbânzile lor nu fac cinste doar celor ce le-au obținut, ele sunt tot atâtea certificate de valoare ale unei țări! Valoarea unei țări o dau în primul rând valorile umane ale ei! Dacă nu le respecți, atunci cum poți pretinde că guvernezi țara pentru oamenii ei, nu pentru propria bucurie sau îmbogățire? Cred că modul meu de a privi lucrurile prezente nu-i unul, în acest caz singular, așa gândesc tot cei care simt în suflet” drag de România mea!”, cum zice Fuego într-un cântec al său ori în spectacolele pe care le ține în diverse locuri din țară!
N-ar fi rău dacă guvernanții de la toate nivelele s-ar “molipsi” de la marii noștri cântăreți ce-și glorifică iubirea de neam prin cântecele lor, chiar dacă unii intelectuali nu le apreciază gestul. E vorba de Furdui Iancu, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, ori sălăjeanul nostru, președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu Sălăjanu. Într-un admirabil cântec al său, el spune: “Oriunde mă duce valul/ Mă cheamă la el Ardealul!/ Munți frumoși ca Apusenii/ Oameni buni ca ardelenii!”
• O nouă nedumerire dureroasă pentru mine. De ce românii lasă să dispară în uitare un cântec traditional specific românesc – DOINA! Doina este un text popular liric ce exprimă, în principal, dorul. În alte limbi nici nu există acest cuvânt dens în semnificații cât un dicționar explicativ. Cât de valoroasă este doina, ne-a spus-o și “poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga, în poezia “NOI”: “Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-o asculte.”
Avem atâtea posturi de televiziune cu profil folcloric. Ele transmit non-stop iubitorilor genului melodiile și autorii preferați. Foarte, foarte rar putem asculta un interpret de doină precum Achim Nica, Ana Pacatiuș, Petre Sălcudeanu, Mia Dan, Petrică Moisă, Mariana Drăghicescu, Drăgan Muntean, Tiberiu Ceia, Ionuț Fulea, Dumitru Sopon ori Dumitru Fărcaș cu a sa celebră doină – “A venit aseară mama”: “A venit aseară mama,/ Din sătucu-i de departe,/ Să-și mai vadă azi feciorul,/ Astăzi, domn cu multă carte!”
Când extraordinarul Dumitru Fărcaș, pe nedrept prea uitat, interpreta acest text, o făcea cu lacrimi în ochi și cu tremur în glas! Alte țări să aibă asemenea valori, s-ar bate cu cărămida în piept de bucurie și mândrie. Noi îi punem între paranteze.

profesor Octavian Guțu,
Șimleu Silvaniei

2 Thoughts to “Dileme şi nedumeriri (III)”

  1. […] în lumea satului, chiar dacă nu-l cunoști pe cel căruia… Articolul Dileme şi nedumeriri (III) apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. cetatean

    Frumoase obiceiuri si traditii! „O tempora, o mores!”, amintindu-ne de celebra zicere a lui Cicero! D-le profesor, as mai adauga obiceiul „claca”, cand oamenii se ajutau unii pe altii, fara sa se astepte la bani, se multumeau cu o mancare si un pahar de palinca, cand „socializau” atat de frumos.

Leave a Comment