Despre Simona Măricean şi visul ei albastru-violet

Până nu demult ştiam despre lavandă că ar fi floarea Afroditei, în ipostaza ei de ocrotitoare a soţilor, dar era şi floarea Vestei, zeiţa fecioară a căminului. Vestalele, fermecatoarele preotese – fecioare, purtau de sărbătorile zeiţei, cununi împletite din crenguţe de lavandă. Un obicei care a făcut din ea, până astăzi, o iarbă a căminului şi a fidelităţii.
Mai ştiam că din vremuri străvechi, trusoul miresei şi patul mirilor se presăra cu crenguţe de lavandă şi, tot cu lavandă se împodobeau mesele la nunţi, ca să nu mai vorbim de buchetul miresei, de săculeţii parfumaţi şi de bucheţelele nuntaşilor, toate din lavandă. Sau levanţică, mai pe româneşte… .
Numele lavandei vine însă nu de la cămin, nuntă sau mireasă, ci de la un bun obicei al românilor de a-şi înmiresma cu ea apa de baie şi apa de limpezit lenjeria. Nu fără rost. Bătrânii noştri ştiau că lavanda dezinfectează şi cicatrizează răni, calmează dureri, dă putere şi energie şi face ca toate în trup să meargă bine.
Devenind consăteni, i-am cunoscut activităţile Simonei, fata care cultivă lavandă. I-am simţit spiritul albastru şi contagios. Greutăţile. Ambiţia. Visele. Simona ne confirmă faptul că încă nu e totul pierdut. Nici în economia, nici în tradiţia, nici în morală, nici în romantismul şi nici în speranţa românească de mai bine.
De la ea am înţeles că lavanda nu este doar o floare. Sau o simplă afacere. Ci o veche poezie cu parfum medieval. Un parfum al amintirilor, un parfum al romanticilor. Lavanda este o fată frumoasă şi nebunatică, cu ochi albaştri. Lavanda este poezia prin care Dumnezeu ne-a dăruit iubirea, pentru a ne da şansa să atingem absolutul. Lavanda reprezintă afrodisiacul sălbatic, decorul perfect al după-amiezelor în doi, balsamul sufletelor care împart seara, în faţa sobei, o cană inmiresmată de ceai, este violetul suprem care te face să te minunezi din nou şi din nou de perfecţiunea acestei lumi minunate.
Reprezintă răsuflarea veşniciei pământului care se contopeşte prin eşarfe albastre – violet cu cerul şi cu marea, deopotrivă.
Şi în deplină conspirativitate, Simona ne mai învaţă ceva: cum să ţinem lavanda în dulap, în punga cu scrisorile secrete din liceu, în cutia cu vechi fotografii, sub pernă, sub bluză sau sub cutia cu bijuterii… . Sau cum să o folosim ca semn de carte sfântă… . Sau cum să o purtăm în suflet ca simbol al primei dezamăgiri, pierderi, supuneri, victorii, îndragosteli, dar şi prime sau ultime iubiri… .
Stimă şi respect… . Succes, fată frumoasă!
Mircea Naroşi