Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit la începutul acestei săptămâni un inedit concert de colinde – „Deschide uşa creştine”. Evenimentul, dedicat tuturor sălăjenilor cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, a fost organizat de Hora TV. Într-o seara arhiplină şi în ropote de aplauze pe scenă au urcat zeci de grupuri de colindători din mai multe judeţe ale ţării: Sălaj, Maramureş, Satu-Mare, Bihor, Arad, Alba, Sibiu, Mureş, Cluj, Braşov, Harghita,Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara alături de artiştii: Liviu Harpa, Fraţii Florea, Ionuţ Bledea, Diana Cârlig, Ionela Moruţan, Vasile Coca, Ileana Matus, Mihaela şi Ciprian Istrate, Năstăcuţa Iuga, care au încântat publicul prezent cu melodioasele colinde menite să vestească Naşterea Domnului. Printre surprizele concertului, dedicat sălăjenilor, au fost şi ineditele colinde interpretate de cunoscutul interpret de muzică populară, preotul Cristian Pomohaci. Un moment inedit, apreciat la maximum, a fost apariţia în scenă a interpretei Sava Negreanu Brudaşcu, care alături de Ansamblul „Meseşul”, al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, a adus în faţa publicului nu doar colinde ci şi „Jocul Crăciunului” – un dans specific zonei Buciumi din judeţul nostru.
„Gazdă te lăsăm cu bine, Şi la anu’ care vine, S-aveţi multă sănătate, Din holde – multe bucate, Vacile lăptoase, oile lânoase, porcii unsuroşi şi pruncii sănătoşi! Câte cuie sunt în casă, atâţia galbini pe masă, Câte paie-s pe poiată atâta zestre la fată! Şi până la cea colindă, Să mai faceţi înc-o tindă. Şi-nco şură, şi-nco gazdă, Râmâi gazdă sănătoasă!” – a fost una din urările colindătorilor de pe Someş, transmise sălăjenilor prezenţi la „Deschide uşa creştine”. Concertul s-a bucurat de un real succes, dovada cea mai clară fiind faptul că timp de aproximativ cinci ore, publicul rămas neclintit în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor.