Semnificaţia titlului volumului
MOTTO: „Inteligenţa şi sufletul sunt nivelurile superioare ale omenescului” (Alexandru Paleologu)
Titlul cărții – „DEDICAȚII SAU GÂNDURI PREȚUITOARE ȘI PENTRU VECIE” – este unul personalizat, sper, convingător. Acestea, adevărată „carte de identitate” a unei scrieri, are multiple semnificații. În primul rând, este unul de tip camilpetrescian, adică mai lung decât de obicei. În al doilea rând, numele operei este unul polisemantic. În al treilea rând, fiecare termen component al titlului are semnificații esențiale pentru o mai bună și mai bogată decodificare a mesajului ce-l transmite textul.
Astfel, dedicații, primul cuvânt, indică rezumativ sau sugestiv cuprinsul scriiturii. Substantivul-simbol, dedicații, este unul la plural, ceea ce exprimă, fără echivoc, că volumul este o culegere de dedicații. Sunt antologate principalele texte-dedicații pe care le-a însumat autorul din totalitatea celor din cărțile oferite. Informațiile din ele alcătuiesc portrete ale adresanților. Unele sunt mai ample sau rotunde, iar altele mai simple, adică sunt crochiuri. Confesiunile creatorului operei sunt de natură moral-intelectuală și nu fizică, deoarece „inteligența și sufletul sunt nivelurile superioare ale omenescului”. De aceea, putem considera prezenta culegere și un album cu portrete ale celor prețuiți de autor. Termenul-titlu este urmat de o metaforă revelatorie – „gânduri prețuitoare”, ea sugerând că în dedicații, cititorul va cunoaște cugetări, idei, păreri de natură laudativă.
Gândurile prețuitoare sunt izvorâte dintr-o gândire critică și pozitivă. Astfel de opinii au multiple roluri benefice pentru orice destinatar sau cititor al lor: ele sunt o formă de a scoate în lumină valorile moral-intelectuale din chipul interior al omului; de asemenea, sunt generatoare de optimism pentru om. Ele sunt, deci tonice! Aceste atribute sunt sugerate și de scriitorul George Meredith în aforismul „Lauda este soarele care ne face să rodim”. Totodată, prin părerile pozitive, îl scoatem pe om din singurătate, din pesimism. Îl ajutăm să poată compara ceea ce crede despre sine, cu ceea ce crede lumea despre el. Prin cartea mea, eu ofer o inedită culegere de gânduri alese „și pentru vecie”, adică opinii despre aspectele moral-spirituale din semenii noștri care nu sunt efemere, ci de lungă durată.
Stimate cititor, parcurgând acest volum, vei „călători” într-o lume a frumuseților nepieritoare din noi și, poate, te vei autodescoperi sau „contamina” și tu de unele dintre ele!
O lectură binefăcătoare și îmbucurătoare!
Dascălul de citire și simțire românească,
Octavian Guţu
[…] și mai bogată decodificare a mesajului ce-l transmite textul. Astfel,… Articolul Dedicaţii sau gânduri preţuitoare şi pentru vecie (II) apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
„Ganduri pretuitoare” si multa sanatate, d-le profesor!