De peste un mileniu în Sălaj şi de aproape un secol în România* (VII)

Personalităţi de seamă – personalităţi maghiare din Sălaj (5)

 

Fără să facem inventarul complet al personalităţilor maghiare importante care s-au născut în Sălaj, au activat aici sau au făcut ceva anume pentru comunitate în decursul secolelor, vă prezentăm – mai succint sau mai detaliat – personalităţi cu care ne putem mândri cu toţii. Este lăudabilă inţiativa Bibliotecii Judeţene „Ioniță Scipione Bădescu”, care a publicat în cel puţin două ediţii date biografice despre sălăjeni merituoşi. Printre cei prezenţi în aceste volume sunt şi multe personalităţi maghiare, dar sunt şi unele absenţe remarcabile…

 

Kincs Gyula (1859-1915), profesorul şi dirigintele lui Iuliu Maniu, mentorul lui Ady Endre

                                                                       

Kincs Gyula (1859-1915). Scurtă biografie:

Kincs Gyula s-a născut pe 16 august 1859 la Zalău.
Tatăl său a fost Kincs Pál (un meseriaş, cizmar), iar mama sa casnica Újvárossy Juliánna. Ea mai primea în gazdă elevi din provincie, care studiau la Zalău. Famila Kincs s-a stabilit la Zalău pe la mijlocul secolului al XIX-lea (în acest timp Zalăul era reşedinţa comitatului Solnocului de Mijloc, cu abia 4500 de locuitori, iar din 1876 reşedinţa noului înfiinţat comitat al Sălajului).

După absolvirea claselor primare, la propunerea învăţătorului, părinţii l-au dat pe elevul eminent la Colegiul Reformat din Zalău. În 1 iulie 1876 elevul Kincs Gyula, la terminarea clasei a VI-a (echivalentul clasei a X-a de liceu), împreună cu colegii de clasă a semnat în Matricola colegiului, jurând că va respecta „Legile Şcolii”, adică Regulamentul Şcolar. De la această etapă ei erau consideraţi majori, aveau dreptul să fumeze şi profesorii nu aveau voie să aplice pedepse corporale asupra lor. În Colegiu a studiat până în 1878, an în care a dat bacalaureatul, cu un rezultat excelent. În anii de liceu a activat în cercul de creaţie şi literatură, fiind premiat pentru o lucrare ştiinţifică la istorie.

După absolvirea colegiului a studiat istorie şi geografie la Universitatea din Cluj, obţinând licenţa în 1883. După obţinerea diplomei s-a întors la Zalău şi a activat ca profesor suplinitor calificat din 1883 la liceul pe care l-a absolvit. Pe lângă activitatea de la catedră, a fost şi redactor, din 1886, la săptămânalul local „Szilágy„ (devenit ulterior Szilágyság). Pentru a deveni profesor titular, a mai obţinut o diplomă în filologie clasică (greacă şi latină) în 1888 (în vremea respectivă a fost un surplus de profesori de istorie şi geografie, iar la Zalău aveau nevoie de cadre cu studii clasice).

Din anul 1888, pe baza deciziei Adunării generale a Eparhiei Reformate, Kincs Gyula a devenit profesor titular la Colegiul Reformat din Zalău. Discursul său de debut ca titular – intitulat Despre predarea limbii greceşti – l-a rostit în septembrie 1889, şi a fost publicat în Anuarul colegiului editat pentru acel an şcolar. Imaginea lui ca profesor tânăr apare pe primul tablou cunoscut în istoria colegiului, cel din 1889 (în acel tablou sunt 14 profesori, fără elevi). Dintre profesorii mai cunoscuţi putem aminti pe directorul Berényi János, profesorul de istorie Somogyi Jenő (autorul primei istorii a colegiului editată în 1895) şi Petri Mór (autorul monografiei în şase volume a comitatului Sălaj între anii 1901-1904). Tot ei au fost şi profesorii lui Iuliu Maniu, absolvent al colegiului în anul următor – 1890. Iar Kincs Gyula, în clasele V-VIII (echivalentul claselor IX-XII) a fost dirigintele tânărului Maniu.

Pe lângă activitatea de la catedră din 1886 a fost şi redactor la săptămânalul local „Szilágy”. Dar şi în şcoală a avut atribuţii multiple: o perioadă a fost şi profesorul responsabil pentru biblioteca colegiului, contribuind la inventarierea cărţilor din bibliotecă. În acest timp a scris articole şi studii de specialitate despre cele mai valoroase cărţi ale bibliotecii, precum şi despre evoluţia colecţiei de cărţi aflate în bibliotecă. De asemenea, a scris şi studii lingvistice, dar şi despre relaţia familiei Wesselényi cu Liceul Reformat din Zalău (timp de peste un secol, membrii familiei – din tată în fiu – au fost curatorii colegiului, adică sponsorii principali, precum şi patronii spirituali. Marele Wesselényi şi gimnaziul din Zalău).

Tot în această perioadă a transcris şi a publicat Legile şcolii  în limba latină – Leges Scholae Zilahianae (1895). Kincs Gyula a scris şi prima monografie din istoria presei locale, şi în mai multe volume colective, lexicoane a prezentat istoria şi geografia Sălajului. În imensa lucrare monografică Monarhia Austro-Ungară în scris şi imagini, este autorul capitolului despre Sălaj, ca şi în Lexiconul Pallas.

După ce a devenit profesor titular, a fost responsabilul financiar şi casier al colegiului. El urmărea cheltuielile şi veniturile colegiului, urmărea desfăşurarea investiţiilor. Datorită activităţii şi priceperii sale s-a îmbunătăţit mult starea materială a colegiului. Foarte probabil datorită calităţilor sale manageriale, în anul 1897 a fost ales directorul colegiului reformat din Zalău, funcţie pe care a îndeplinit-o până la sfârşitul vieţii. Fără exagerare, se poate afirma că cele aproape două decenii, cât a fost director (1897-1915), au fost deceniile cele mai prolifice din istoria colegiului, care din 1902 a purtat numele lui Wesselényi.

În primul său discurs rostit în calitate de director (în 5 septembrie 1897) a mulţumit pentru alegerea în funcţie şi a promis că se va strădui să nu-i înşele pe cei care au avut încredere în el. Şi după cum se vede în anii următori, s-a ţinut de cuvânt (a fost reales de mai multe ori, pentru prima dată în mai 1903).

Perioada directoratului lui Kincs Gyula a fost una dintre etapele cele mai înfloritoare din istoria colegiului: instituția s-a îmbogăţit cu corpul de clădire principal dinspre stradă (Corpul A), a fost lărgit şi renovat corpul de clădire din curte (actualul Corp B, cu sala festivă şi partea de dincolo de tunel. Sala de sport a fost renovată şi extinsă).

Tot în timpul mandatul lui Kincs Gyula a avut loc înfiinţarea primului cinematograf şcolar din centrul şi estul Europei, care din toamna anului 1911 avea proiecţii de filme atât pentru elevi, cât şi pentru publicul din oraş.

În anul 1908, când profesorul Kincs Gyula a împlinit un sfert de secol la catedră, activitatea sa a fost elogiată şi sărbătorită nu doar pe plan local, ci şi pe plan naţional.

După o activitate intensă de aproape două decenii în fruntea colegiului, în seara zilei de 31 decembrie 1915, la ora 10, a suferit (foarte probabil) un atac cerebral şi s-a stins la vârsta de 56 de ani. Toată lumea a fost şocată de vestea tristă şi neaşteptată. Corpul neînsufleţit a fost depus în sala festivă de la şcoala sa, şi a fost dus la cimitir tot de la şcoală. La înmormântarea sa a venit şi poetul Ady Endre. Chiar şi ora înmormântării a fost decalată, ca să ajungă poetul cu trenul de la Pesta. Poetul a imortalizat memoria mentorului său spiritual în mai multe poezii, articole şi scrisori.

 

Dintre realizările lui Kincs Gyula:

1.Construirea clădirii principale a Colegiului din Zalău (acum CNS)

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea se impunea construirea unui nou sediu mai adecvat şi mai confortabil la Colegiul Reformat din Zalău. Corpul profesoral, conducerea colegiului şi reprezentanţii bisericii reformate (atât cei locali, cât şi Consistoriul de la Cluj) au fost de acord că era necesară construirea unui nou sediu. Directorul colegiului, Kincs Gyula, a insistat la toate forurile oficiale (laice şi confesionale) pentru obţinerea unui sprijin substanţial în vederea noii construcţii. Au solicitat sprijinul Ministerului Cultelor şi Învăţământului, care după un timp a arătat o anumită disponibilitate pentru suportarea parţială a costurilor construcţiei.

Între anii 1899-1900 a fost elaborat un prim proiect, care de fapt consolida şi extindea doar clădirile existente: corpul principal dinspre stradă cu două niveluri şi corpul de incintă. Se preconiza ca actualul corp din curte (Corpul B, dar având doar jumătatea din  partea stânga) să fie legat cu corpul cu două niveluri ce se afla spre stradă. Consiliul profesoral şi conducerea colegiului a examinat şi a dezbătut proiectul propus şi au sugerat noi modificări, practic o construcţie nouă. Deoarece în cazul acceptării acestei variante, în locul celor 20 de încăperi existente, şcoala ar fi beneficiat doar de 24 de încăperi, dar rămânând sălile de clase la fel de mici. Şi tocmai această a fost una dintre problemele, că sălile erau de mici dimensiuni, deci neîncăpătoare, nesănătoase pentru populaţia şcolară în creştere.

Din această cauză s-a hotărât demolarea clădirii dinspre stradă şi construirea unui corp cu două etaje (practic cu patru niveluri, socotind şi subsolul). Însă această construcţie era evident mai costisitoare. Conducerea colegiului a purtat tratative în mod paralel cu băncile pentru un împrumut şi cu Ministerul Cultelor şi Învăţământului, care să garanteze pentru o sumă atât de mare. Proiectantul noului imobil şcolar a fost arhitectul Baumgarten Sándor (a trăit între anii 1864-1928 şi a proiectat nu mai puţin de 300 de imobile publice, în special şcoli, sedii de instituţii publice).

În primăvara anului 1902 au fost îndeplinite formele cerute de Minister, proiectul a fost acceptat, au găsit şi un finanţator: Banca Comercială Maghiară din Pesta. Această bancă s-a angajat să acorde un credit în valoare de 183.000 de coroane. Termenul de restituire era stabilit la 50 de ani, dobânzile anuale fiind plătibile în două rate de câte aproape 10.000 de coroane. La licitaţia organizată pentru construirea clădirii au participat patru firme de constructori, dintre care cea mai convenabilă ofertă a fost acceptată, oferta a doi constructori din Oradea, Rimanóczy-Rendes.

Pentru urmărirea derulării construcţiei s-a constituit a comisie, care a desfăşurat o activitate cât se poate de utilă, pentru a duce la bun sfârşit planul măreţ. La sfârşitul anului şcolar 1901-1902, în data de 10 iunie, au început să lucreze meşterii la demolarea clădirii vechi, iar în data de 19 septembrie 1902 a fost pusă în cadru festiv piatra de temelie la noua clădire. La recepţia organizată după depunerea pietrei de temelie, episcopul Bartók a propus ca şcoala pe viitor să poarte numele lui Wesselényi, iar cei de faţă au fost de acord  (în ziua precedentă a fost inaugurat grupul statuar Wesselényi din centrul Zalăului).

Lucrările au fost atât de bine organizate, încât în luna octombrie a anului 1903, deci practic la un an de la punerea pietrei de temelie, a fost posibilă începerea cursurilor în noua clădire. Noul an şcolar 1903-1904 a debutat în noul şi impunătorul corp de clădire cu trei niveluri şi cu săli spaţioase. Toate sălile de clasă au putut fi strânse aici, precum şi laboratoarele, cabinetele, cancelaria şi biblioteca colegiului. Pe acoperişul noului corp de clădire a fost construit şi un turnuleţ pentru cele două clopote ale şcolii.

După construirea clădirii principale, actualul Corp B, până atunci clădirea din curte, a fost transformat integral în internat. Tot atunci internatul a fost renovat şi modernizat din alte fonduri strânse din donaţii.

Odată inaugurată, clădirea dinspre stradă – actualmente Copul A – a devenit un simbol al Zalăului şi timp îndelungat cea mai impunătoare clădire din tot oraşul Zalău. De mai bine de un secol imaginea colegiului aşa a rămas întipărită în memoria elevilor, absolvenţilor care în decursul timpului au învăţat, s-au format în această şcoală.

În planul corpului de clădire, publicat în anuarul colegiului pentru anul şcolar 1903-1904, sunt prezentate planurile fiecărui nivel al clădirii, cu toate încăperile pe toate cele patru niveluri. La subsol- bucătărie, cantină şi cămară, respectiv în aripa cealaltă, sala de muzică şi două locuinţe, fiecare alcătuită din bucătărie şi o cameră. La parter se aflau trei săli de clasă, biroul directorului, sala de consiliu (sala profesorală), biblioteca în două săli şi o sală de lectură, casieria şi biroul internatului. Mai erau şi două săli (practic birouri) pentru profesori, una lângă bibliotecă şi una lângă cele trei săli de clasă. La etajul I, alte opt săli de clase şi biblioteca elevilor, precum şi alte două birouri pentru profesori. La etajul II se aflau alte patru săli de clasă, din care două pentru ştiinţele naturii (una pentru fizică-chimie şi una pentru biologie), cu anexe, laboratoare şi birouri pentru profesori. Sala cea mai mare era sală de desen. Mai era şi un muzeu şi încă un birou pentru profesori.

Din această prezentare reiese că acum mai bine de o sută de ani, clădirea a fost proiectată în aşa fel încât să corespundă cerinţelor celor mai moderne ale vremii şi în acelaşi timp să poate fi utilizat cu eficienţă maximă orice spaţiu, orice încăpere.

 

2.Modernizarea şi funcţionarea internatului

Colegiul avea aproape tot timpul internat, deoarece un număr însemnat de elevi erau din provincie şi nu toţi puteau sta în gazdă. Rolul internatului era ca elevii să fie sub supraveghere şi control în afara programului de cursuri. Numărul elevilor de la internat era de peste o sută, cam o treime dintre elevi stăteau la internat. În dormitoare erau paturi suprapuse. Taxa de internat era mai ieftină pentru patul de sus, decât pentru cel de jos. Elevii nevoiaşi puteau să fie scutiţi de plata taxelor de internat.

În internat au fost organizate opt dormitoare mai mici şi unul mai mare. La parter era sala profesorului responsabil de internat, care veghea ca elevii să fie disciplinaţi şi să se încadreze în program (sala unde s-a aflat cabinetul psihologic, acum cabinetul medical). În fiecare dormitor era câte un elev mai mare de clasa a VII-a sau a VIII-a, ca şef de dormitor, el veghea ca ceilalţi elevi să păstreze liniştea şi curăţenia din cameră.

Programul de la internat se desfăşura pe baza unui program strict: deşteptarea la ora 6. Program de igienă personală şi aranjarea dormitoarelor timp de jumătate de o oră. Între 6.30′- 7.30′ era silenţiu (adică program de învăţare şi recapitulare sub supravegherea profesorului responsabil al internatului şi a unui elev responsabil pentru fiecare sală de clasă). La şapte şi jumătate era micul dejun, iar de la orele opt începeau cursurile. După orele de curs, masa de prânz şi repaus-timp liber până la orele 17. Seara, între orele 17-19 se ţinea silenţiu, apoi între orele 19-20 program de masă şi liber. Programul mai conţinea încă o oră de silenţiu (între orele 20-21), iar de la ora 21 toţi elevii se retrăgeau în dormitoare şi după un program de igienă la ora 22 era stingerea, ca să aibă toţi elevii un program de somn de 8 ore. În timpul liber, elevii puteau ieşi în oraş doar cu acordul scris al profesorului responsabil de internat. Diferenţa între programul de duminică era că deşteptarea era la ora 7, nu se ţinea silenţiul de dimineaţă şi în locul orelor de curs, elevii mergeau la slujba religioasă. La slujbă, pe timp de primăvară şi toamnă se duceau la biserică, iar pe timp de iarnă, pentru elevi se oficia o slujbă în şcoală.

 

3.Construirea sălii festive

Ulterior, corpul de clădire B a fost extins – în anul şcolar 1908-1909 – cu sala festivă şi actuala bibliotecă, la etaj, respectiv laboratoarele de informatică de acum la parter. Atunci aceste încăperi serveau ca şi infirmerie pentru elevii bolnavi, şi o încăpere pentru personalul de îngrijire medicală – la parter, respectiv o locuinţă de serviciu pentru profesorul responsabil pentru internat sau pentru director.

În sala festivă a funcţionat, începând din anul 1911, primul cinematograf pentru uz şcolar din ţară, din iniţiativa profesorului de fizică Nagy Sándor.

Corpul internatului a fost dotat şi cu baie, care avea sursă şi instalaţie de apă proprie, din fântâna arteziană din curtea şcolii, forată în anul 1909. Pe timp de iarnă, în curtea şcolii se amenaja un patinoar. Elevii puteau utiliza patinoarul până la orele 17, iar între 17-20 cei din oraş puteau să se folosească de patinoar contra-cost. În primii ani ai secolului al XX-lea, colegiul beneficia de instalaţie electrică, de la reţeaua electrică a oraşului, care avea centrala electrică proprie.

 

4.Cantina colegiului

În primele secole de existenţă, pentru elevii colegiului exista sistemul de coqvia, adică o parte dintre elevi primeau masă în oraş, iar în ultimele decenii s-a încercat înfiinţarea unei cantine proprii, care însă avea capacitate limitată, precum şi internatul, până la transformarea întregului corp B în internat.

Pentru hrănirea elevilor de la internat, din anul 1903 a funcţionat o cantină modernă pentru acele vremuri, cu capacitate îndestulătoare pentru nevoile colegiului. Cantina a fost amplasată la parterul clădirii Corpului A (în timpul executării construcţiei, conducerea colegiului a intervenit ca subsolul să fie adecvat pentru cantină şi anexele ei). Lângă cantină a fost bucătăria. La cantină puteau mânca şi elevii externi. Tot acolo serveau masa şi profesorii care locuiau în incinta colegiului. Elevii se aşezau la mese a câte 8 locuri, iar la capul mesei era câte un elev din clasele mai mari. Înaintea mesei era o scurtă rugăciune şi mâncarea era servită de elevii din clasele mai mici. Mâncarea caldă era pusa pe masă în castroane, din care elevii se serveau în fiecare zi în altă ordine. Unii elevi mai săraci şi cu rezultate bune la învăţătură erau scutiţi de taxa de cantină, dar ceilalţi plăteau pentru masă. Plata se făcea la înscriere, la începutul anului şcolar, integral sau eşalonat în câteva rate. Pentru îmbunătăţirea hranei servite în cantină, se acceptau donaţii-ajutoare în alimente, de la părinţi, de la enoriaşi şi de la eclesiile reformate. La prânz şi seara era obligatorie ca fiecare porţie să conţină o anumită cantitate de carne (130-150 grame) şi zilnic câte 500-600 grame de pâine.

 

5.Kincs Gyula, activitate de mentor şi de persoană publică

Kincs Gyula, în calitate de dascăl şi redactor, l-a sprijinit şi l-a încurajat pe elevul Ady Endre, publicând primul poem al tânărului talentat în anul 1896. Cei doi, Profesorul şi Poetul, au devenit prieteni buni, iar tânărul recunoscător şi-a exprimat mulţumirea în mai multe rânduri.

Poemul  intitulat „A VISSZAHOZOTT ZÁSZLÓ” (Drapelul returnat) al Poetului a apărut cu dedicaţia: ”Prietenului meu Kincs Gyula, căruia nu poate să-i dăuneze faptul că fostul său elev Ady Endre îl iubeşte în mod deosebit, pentru care i-am adus înapoi acest drapel.”

Kincs Elek (un nepot de frate al dascălului) scrie despre prietenia dintre Mentor şi Poet. O carte a lui Kincs Elek este dedicată celor doi – Ady şi Kincs Gyula.

Kincs Gyula, pe lângă activitatea cotidiană de dascăl şi mentor, a publicat mult în domeniul filologiei clasice, dar a scris şi despre istoria bibliotecii colegiului (timp de un deceniu a fost şi bibliotecar).

 

Ultima parte a vieţii şi activităţii

În deceniul după inaugurarea corpului A (1903-15), Kincs Gyula a continuat activitatea sa de profesor şi director. În discursurile de la început de an, schiţa programul de urmat. Astfel, în anul 1904 vorbea despre alegerea carierei. Aceste discursuri erau publicate în presă şi apoi în anuarele şcolii (anuarele din aceşti ani au devenit din caiete subţiri, volume consistente ilustrate). A recomandat elevilor să aleagă pe lângă carierele obişnuite (tradiţionale) de dascăl, preot sau jurist şi alte meserii, cariere practice, precum cele de inginer, medic, comerciant, bancher, contabil etc., din care se pot întreţine mai bine sau pot deveni întreprinzători şi nu doar salariaţii statului.

Idei şi pasaje din discursuri:

1897: “Să se manifeste liberalismul în acel fapt, ca fiecare să poată vorbi şi cultiva limba sa maternă (doar să ştie şi limba statului), precum să poate lăuda pe Dumneze conform propriei credinţe (numai să respecte şi dreptul altora în acest sens)”.

1900: “Toate problemele trebuie să le rezolvăm noi, profesorii şi părinţii împreună… Pentru că în cadrul sistemului de învăţământ actual, nouă profesorilor nu ne ajunge atâta timp pentru educaţie, de cât ar fi nevoie. Şi ceea ce facem, ce putem face – nu e cu succes, dacă nu suntem sprijiniţi  cu toată autoritatea părintească”.

1901: “Fără simţul puternic al datoriei, nu există caracter. Fără caracter, omul nu este om, ci este o povară pentru sine, pentru anturaj, pentru societate, pentru stat. Şi cu atât e povară mai mare, cu cât este mai bine dotat intelectual. Căci poate să profite de credulitatea celor cinstiţi, în vederea realizării  propriilor interese, în dauna comunităţii.”

            1908: “Întrebarea este simplă: copiii noştri să devină proletari cu diplome, care fără mare protecţie nu vor căpăta o slujbă amărâtă, sau să devină specialişti moderni, comercianţi, care după absolvire vor fi angajaţi cu salarii frumoase şi care sunt foarte căutaţi.”

Kincs Gyula, pe lângă faptul că a fost dascăl şi director, redactor, scriitor etc. a fost şi o persoană publică, deosebit de activă. La inaugurarea Monumentul Tuhutum (a fost amplasat în spatele Primăriei de acum), executat de sculptorul Fadrusz, el a rostit discursul oficial (1902): el va propune ca monumentul să fie numit altar păgân (anterior a purtat o corespondenţă intensă cu sculptorul Fadrusz János, şi din aceste scrisori aflăm că cei doi au devenit prieteni. Iar sculptorul trimitea manuscrie spre publicare lui Kincs Gzula, despre scrierile runice cu care va fi inscripţionat respectivul altar păgân).

A fost şi preşedintele Partidului Liberal (Filiala Sălaj), conducând campaniile electorale ale partidului în primul deceniu al secolului trecut.

Deşi nu era la modă coeducaţia, Kincs Gyula a militat ca şi fete să fie primite la liceul de băieţi (atât Ministerul cât şi conducerea Bisericii Reformate aveau vederi conservatoare în acest sens).

Kincs Gyula a iniţiat un fond de ajutorare al elevilor săraci, dar talentaţi (Fondul încă a funcţionat până în anul 1918, colegii şi prietenii considerând că astfel se poate păstra cel mai bine memoria unui OM şi DASCĂL, cum a fost Kincs Gyula).

Când a decedat, în ultima zi a anului 1915, toată lumea a fost şocată:

„Niciodată nu s-au înşelat cei care au avut încredere în el şi cei care l-au urmat, însă nu odată au avut experienţe amare aceia care nu au avut încredere în clarviziunea lui…” (Fragment din necrologul lui Kincs Gyula în „Szilágyság”, primul număr din anul 1916).

 

Importanţa rolului jucat de Kincs Gyula, pentru care merită să nu-l uităm

Kincs Gyula a fost un om activ, un dascăl şi manager consacrat, un om modern şi model, care prin toate faptele şi realizările sale a servit binele public şi interesul şcolii. A lăsat în urmă foarte multe realizări: construirea Corpului A, modernizarea şi extinderea corpului B (internat şi sală festivă) şi a sălii de sport. Pentru a avea sursă proprie de apă, în curtea şcolii a fost forată fântâna arteziană, de unde a fost legată şi conductă de apă pentru baia de la internat.

În timpul său a fost introdus curentul electric, telefonul şi s-au făcut proiecţii de filme.

În grădina şcolii elevii făceau practică de altoire de pomi fructiferi şi viţă de vie (Sălajul este o zonă vitico-pomicolă prin excelenţă).

A îndemnat ca elevii să aleagă cariere practice şi tehnice, nu doar teologie, drept şi cariera în învăţământ.

În cadrul cercurilor de elevi a iniţiat introducerea tirului sportiv şi a scrimei.

A introdus coeducaţia (fetele au fost acceptate în colegiu).

A sprijinit înfiinţarea unei asociaţii de protecţia păsărilor – lucru prea puţin obişnuit acum un secol…

Deci a fost un zălauan şi sălăjean demn de reţinut şi cunoscut de toată lumea. Poate ar fi bine dacă şi în secolul nostru am avea asemenea personaje modele, şi nu doar pseudomodele.

*Mileniul din titlul generic face referire la faptul că maghiarii s-au stabilit în zona numită ulterior Sălaj, de prin sec. X., după cum afirmă Anonymus.  

László László