De peste un mileniu în Sălaj şi de aproape un secol în România (IX)

Personalităţi de seamă – personalităţi maghiare din Sălaj (7)

Fără să facem inventarul complet al personalităţilor maghiare importante care s-au născut în Sălaj, au activat aici sau au făcut ceva anume pentru comunitatea în decursul secolelor, vă prezentăm – mai succint sau mai detaliat – personalităţi cu care ne putem mândrii cu toţii. Noi ne-am propus ca să vă prezentăm viaţa unor personalităţi maghiare, care poate cititorilor români pot fi mai puţin cunoscute. Este lăudabilă inţiativa Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu”, care a publicat în cel puţin două ediţii date biografice despre sălăjeni merituoşi. Printre cei prezenţi în aceste volume sunt şi multe personalităţi maghiare, dar sunt şi unele absenţe remarcabile…

 

Viaţa şi opera lui Petri Mór (1863-1945)

 

Originea, copilăria, tinereţea şi studiile lui Petri Mór:

S-a născut la Sărăuard (Tasnádszarvad) pe 11 iulie 1863, deci acum 155 de ani. Sărăuard a fost un sat mic, atunci în comitatul Solnocul de Mijloc, plasa Tăşnad, acum în judeţul Satu Mare. Numele lui de familie a fost Petrikás şi în familia sa mai avea cinci surori (și-a maghiarizat numele din Petrikás în Petri, în anii studenţiei de la Budapesta, prin 1884-1885).

A început studiile la şcoala confesională reformată din satul natal, apoi devenind elev la Colegiul Reformat din Zalău. Aici a semnat în Matricola colegiului în anul 1879, iar peste doi ani a absolvit liceul, mergând la studii superioare la Pesta.

Mai întâi a frecventat cursurile de matematică şi ştiinţe ale naturii, dar pe parcurs se va îndrăgosti de litere şi limbi străine, obținând licenţa în Litere. Ulterior îşi va da şi doctoratul în același domeniu.

 

Reîntoarcerea la Zalău şi începutul carierei de profesor

În anul 1886 conducerea colegiului din Zalău îl invită ca profesor suplinitor la catedra de latină-maghiară, unde peste trei an va fi titularizat.

Cu ocazia învestirii în noul său statut de profesor titular, a ţinut o prelegere festivă, în care a vorbit despre profesia de dascăl:

„Nu este suficient să mulţumim această onoare şi la investire în noul statut de profesor titular să susţinem o prelegere elevată, ca să îndeplinim formele legale cerute. Trebuie să simţim din suflet şi din inimă, că misiunea care ne este încredinţată, are rădăcini mult mai adânci decât pare la prima vedere…” (deci profesorul are o misiune şi nu este doar o ocupaţie oarecare!).

Un timp va lucra la Zalău ca profesor, iar din anuarele colegiului avem amănunte destule despre fiecare an de activitate: astfel, în anul şcolar 1889-1890, profesor titular, secretarul consiliului de administraţie, a predat limba şi literatura maghiară pentru clasele IV-VIII; filozofie pentru clasa a VIII-a, dirigintele clasei a VII-a, îndrumătorul cercului de creaţie literară, conducătorul bibliotecii elevilor, are săptămânal 17 ore de curs. Lucra la colegiu de patru ani. A fost profesorul de limba maghiară şi de filozofie al tânărului Iuliu Maniu.

Încă din tinereţe publica poeme şi scrieri literare, dar şi de literatură, critică literară în diverse reviste şi în anuarele colegiului. Nu a fost doar un simplu profesor, pe lângă munca de la catedră şi cu tineretul, s-a implicat în activitatea publică, fiind redactorul săptămânalului „Szilágy” (1889-1894). După moartea lui Szikszai Lajos îndeplineşte funcţia de preşedinte al Asociaţiei „Wesselényi”, a mai avut funcţii ca laic în conducerea bisericii reformate, membru în consiliul local Zalău şi în consiliul comitatului Sălaj.

Din anul 1894 a devenit inspector şcolar al comitatului Sălaj şi deceniul cât a îndeplinit această funcţie a însemnat modernizarea, construcţia sau reconstrucţia multor şcoli din Sălaj. A participat la mai multe schimburi de experienţă în străinătate: în Germania (1903) şi România (1904). După ce a devenit inspector, nu a mai putut fi profesor la colegiu şi nici redactor.

Din anul 1905 s-a mutat la Budapesta, unde a lucrat ca funcţionar în Ministerul Învăţământului şi Cultelor, apoi inspector şcolar în comitatul Pesta. Tot în acest timp a fost autor de manuale de gramatică, stilistică, redactor etc. În anul 1924 s-a pensionat, dar nu a încetat activitatea literară şi publicistică, până în ultima lună de viaţă.

Încă din anul 1892 a devenit membru al Societăţii de Literatură din Transilvania, iar din anul 1921 membru al Societăţii pentru Literatură „Petőfi”, echivalentul Societăţii Scriitorilor din Ungaria.

A murit în martie 1945, cu câteva zile după ce Budapesta a fost eliberată. Este înmormântat la Budapesta.

 

Opera lui Petri Mór

Mulţi ştiu doar principala sa operă, dar de fapt este autorul a zeci de volume (de poeme şi proză), de manuale şi de teorie literară. Pe lângă aceste volume are sute de scrieri şi opere literare, traduceri din limba latină în zeci de reviste de cultură sau de specialitate.

Evident, principala sa operă este „Monografia comitatului Sălajului” (Szilágy vármegye monographiája), în şase volume apărute la Budapesta între 1901-1904.

 

Monografia Sălajului – de la iniţiativă, la realizare:

Odată cu apropierea anului 1896 (mileniul maghiarilor, adică 1000 de ani de la stabilirea în Bazinul Carpatic), mai toate oraşele, comitatele au început să aibă preocupări privind redactarea şi publicarea propriilor monografii. Nici autorităţile din Sălaj nu au fost mai prejos şi au iniţiat un vast proiect de elaborare a Monografiei Sălajului. În luna septembrie 1883 adunarea generală a comitatului a votat propunerea privind asigurarea cheltuielilor de cercetare, redactare şi publicare a monografiei propuse. Au căutat un specialist, dar în scurt timp şi-au dat seama de dimensiunea şi responsabilitatea proiectului, precum şi  de cantitatea imensă a materialului de cercetat, şi din acest motiv a abandonat proiectul. În această situaţie, Comitatul l-a însărcinat pe vicecomitele Szikszai Lajos să caute un om potrivit pentru o asemenea muncă pretenţioasă şi responsabilă. Vicecomitele a reuşit să-l convingă pe Petri Mór, pe care îl ştia ca profesor, redactor și scriitor, inspector şcolar şi om devotat comunităţii.

În Prefaţa volumului I., Petri Mór relatează despre acceptarea provocării de a realiza monografia:

„Mult am cugetat, mult m-am consumat, deşi vicecomitele cu mare suflet a pus dintr-o dată la dispoziţia mea bogata sa arhivă, ca să uşureze cercetările mele. Simţeam greutatea deosebită a sarcinii asumate…

Szikszai Lajos, consilier regal şi vicecomite, la şedinţa consiliului legislativ al comitatului din 21 mai 1894, a înaintat propunerea, şi adunarea generală prin hotărârea nr. 204. l-a împuternicit să încheie contractul cu mine…

Adunarea legislativă a comitatului, în adunarea generală extraordinară din 8 august 1894, sub prezidiul comitelui suprem Wesselényi Miklós, a adoptat hotărârea nr. 392. prin care au aprobat contractul, care mă obligă la scrierea acestei opere…

Câte arhive am cercetat? Doar enumerarea lor s-ar întinde pe multe pagini. Numai ca generalitate consemnez că am traversat comitatul în lung şi lat, am umblat în arhive bisericeşti, comunale, particulare; am căutat peste tot, unde măcar era o şansă minimă să găsesc orice material utilizabil; apoi am căutat în toate arhivele din afara comitatului nostru, unde speram că voi putea descoperii orice date…”

„Cum deja este evident din cel de mai sus, această monografie nu este doar despre comitatul Sălajului, care are doar o existenţă de două decenii, ci este monografia Sălajului, al comitatelor Solnocului de Mijloc şi al Crasnei. Comitatul Sălajului al timpurilor noi de acum, abia dacă pot să ating. Nu este misiunea şi sarcina mea să-mi spun o judecată asupra prezentului. Eu m-am scufundat în trecutul îndepărtat…”

 

Succinta prezentare a monografiei

 

Volumul I. Prezentarea generală a istoriei comitatului Sălajului

Acest volum prezintă formarea comitatului şi evident cam tot ce se ştie din perioada de dinainte. Ne prezintă blazonul şi sigiliul comitatului, cu evoluţia şi semnificaţia, inclusiv prezentări iconografice. Dintre evenimentele prezentate mai detaliat se pot aminti răscoala curuţilor conduşi de Rákóczi, cu accente pe evenimente petrecute în Sălaj, şi evenimentele locale ale revoluţiei de la 1848-1849. Tot în acest volum este prezentată şi istoria familiei Wesselényi.

Capitole separate sunt consacrate vieţii confesional-religioase, învăţământului, monumentelor istorice, scriitorilor sălăjeni, folclorului şi obiceiurilor populare, precum şi vieţii economice. O mulţime de imagini şi fotografii ilustrează cele prezentate.    

În capitolul despre religie scrie detaliat despre cultele „maghiare” (reformat şi romano-catolic), dar şi despre religiile „româneşti”, greco-catolică şi ortodoxă (în limbajul vremii confesiunea greacă neunită sau de rit orientală). Să cităm de aici unele pasaje:

„Despre cultele greco-catolice şi de rit oriental avem o imagine destul de amplă încă din 1773. La Arhidiaconia din Someş Odorhei aparţin satele Someş-Odorhei, Inău, Noţig, Nadăşul Românesc, Motiş, Giurtelecul Hodoului etc…” În total în cele câteva protopopiate greco-catolice sunt peste 200 de sate, se cunoaşte numărul preoţilor, care sunt numărate în fiecare protopopiat. Mai scrie şi despre înfiinţarea Vicariatului de la Şimleu Silvaniei şi despre activitatea vicarului Iosif Sterca-Şuluţiu.

În cazul enoriașilor ortodocşi prezintă măsura iniţiată de împărăteasa Maria Tereza de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când au fost trimişi emisari imperiali în comitatul Solnocului de Mijloc (precum şi în alte comitate) ca să constate în ce sate sunt enoriaşi de rit grecesc, care nu au biserică, şi unde se impune construirea de biserici…   

 

Volumul II. Cetăţile şi proprietarii lor. Istoria Zalăului

Volumul se împarte în 3 părţi:

1. Sunt prezentate principale cetăţi şi castele:

– Cetatea (castrum) Aranias, de lângă Cheud (acum inexistentă – şi în timpul lui Petri M. erau doar ceva ruine)

– Cetatea Cehului (Cehu Silvaniei)

– Cetatea Hododului

– Cetatea Chieşdului (ruinele indicate în hotar prin locul numit „Printre cetate”)

– Cetatea (castelul) Şimleu Silvaniei (a nu se confunda cu cetatea de pe Măgura!)

– Cetatea Crasnei (distrusă probabil la invazia tătarilor din 1241, căci în 1257 era deja ruină)

– Cetatea Valcăului

– Cetatea Tăşnadului

– Castelul familiei Wesselényi din Gîrcei.

– Castelul familiei Wesselényi din Jibou.

2. Sunt prezentaţi proprietarii cetăţilor

– Familia Bánfi (Bánfy, Bánffi, Bánffy)

– Familia Báthori (Bátori, Báthory)

– Familia Drágfi (Drágfy, Drágffi, Drágffy)

– Familia Gyulafi (Gyulafi, Gyulaffy, Gwlaffy, Ghyullaffy, Giulaffi, Giulaphi)

– Familia Jakcs (Jakch, Jakchi, Jakchy, Jakcs, Jakcsy) din Coşei (Kusaly)

– Familia Kemény.

3. Istoria Zalăului

Prezentată în 21 de subcapitole tematice: amplasamentul, denumirea, privilegiile oraşului, evenimente istorice, instituţii, locuitorii, economia etc.

 

Volumele III şi IV: Comunele comitatului Sălaj (Vol. III. literele A-K, şi IV. literele L-Zs.)

Aici sunt prezentate toate satele şi comunle din Sălaj, inclusiv cele dispărute, care au fost pomenite în documentele medievale. În cazul fiecărei localităţi, pe lângă primele atestări documentare ne prezintă evoluţia denumirii aşezării, posesorii domeniului, unele evenimente importante care se leagă de localitate reflectate în izvoare medievale sau de la începuturile epocii moderne; locuitorii – câţi şi cum figurau în conscripţiile timpurii, componenţa religioasă, numărul locuitorilor în deceniile premergătoare realizării monografiei; despre biserici şi şcoli, străzile, denumire de locuri din hotar etc. Sunt foarte multe date care au fost apoi preluate de monografiile localităţilor realizate în ultimele decenii. Sunt referiri relativ multe şi despre românii din acele aşezări.

Fără să ne scufundăm prea mult în evenimentele secolelor precedente, prezentăm doar două fragmente, câte unul din fiecare volum, despre câte un sat:

„În Badon greco-catolicii au biserică de piatră, iar matricola lor începe din 1824. Conscripţiile din 1715 şi 1720 nu au consemnat nici o gospodărie de aici. În 1733 (Badok) numărul familiilor româneşti a fost 9 (au avut preot unit Ieremia), în 1750 suflete greco-catolice 216. În 1847 a avut o populaţie de 552, greco-catolici cu toţii. În 1890 493 de locuitori; ca limbă 493 români, ca şi confesiune 489 greco-catolici, 4 izraeliţi. Numărul de case 103. În 1720 era socotită pustă, al stăpânului domeniului; cultivat de stăpânii de moşii. [După războiul sau răscoala curuţilor dintre anii 1703-1711, a urmat o epidemie de holeră şi multe sate s-au depopulat ori s-au retras în zonele mai ferite. Satul Badon fiind lângă drumul principal, era mai expus atât războiului, invaziilor, cât şi epidemiei aduse de către călători sau militari. L. L.]

 În 1895 are 117 gospodării. Are o suprafaţă de 1000 iugăre cadastrale, din care arabil 631, păşune 156, rât 145, grădină 18, vie (în paragină) 10, nefertil 40 de iugăre.

În anul 1900 comuna are o avere estimată de 5368 coroane şi 86 de fileri, iar impozitul de stat direct plătit a fost de 2091 coroane şi 32 fileri.” [Averea comunităţii înseamnă bunurile de regulă imobile, clădiri comunitare, iar impozitul direct plătit înseamnă birul perceput de către perceptori de stat de la toţi locuitori. L.L.]

Mălădia:

„Numărul populaţiei în 1847 401, din care gr. cat. 396, izraelită 5. În 1890 – 449; în privinţa limbii maghiari 26, german 1, români 391, croaţi 24, de alte limbi 7; în privinţa religiei r. cat. 33, gr. cat. 391, reform., 8, izraeliţi 17. Numărul de case 95.

În 1895 numărul gospodăriilor 119. Are suprafaţa de 2229 iugăre cadastrale, din care pădure 876, arabil 554, păşune 426, rât 242, vie în paragină 56, grădină 19, nefertil 56 iugăre.

Comuna are o avere estimată de 2059 cor. şi 40 de fileri, are un impozit de stat direct de 2832 cor. şi 46 fileri.

Străzi: Cel de Sus, Mare, Criştelecului şi Strâmtorii.

Părţi din hotar:Lunca (vale), din care face parte Strâmtoarea (aici se afla odinioară satul cu acelaşi nume), Valea Carastelecului, Coastea Mesteacănului, Coastea Mare, Vale (lângă pârâu), Spatele Fagului. Păduri: Pădurea Rară, Spatele Fagului, Ponihoasa, Tufişul Stejarului, Tufişul spre Carastelec, Tufişul Măriei, Tăietura. Dealuri de vii: Dâmbul cald, Tabla Mare, Viile Strâmtorii şi din Spatele Fagului.

Pârâuri: Pârâul de Mălădia şi Pârâul de Carastelec. Fântâni: Fântâna Vulparului, F. Satului, F. Bună. Izvoare: Din Spatele Fagului şi izv. Nat.”  (de remarcat că unele denumiri româneşti sunt trancrise fonetic în maghiară cum se aude, iar altele scrise corect româneşte, ori scrise în ambele variante).

Volumele V. şi VI: Posesori şi familii.

În cele două volume ne sunt prezentate proprietari de domenii, persoane nobile sau nenobile, în special pe baza unor conscripţii. Fără să zăbovim prea mult la aceste volume în care apar sute şi sute de nume de familii şi mai multe nume de persoane. Şi în acest caz putem constata că apar persoane, familii care după nume sunt cert etnici români:

La numele de Ardelean (scris maghiarizat Árgyelan):

„Alexandru (Sándor) din Babţa, Nicolae român din Dumuslău, Flore, cantor gr. cat. din Sighet, arendaş din Săuca, înscris în lista celor cu contribuţie pentru contribuţia militară din 1797. Mihai Ardelean, Petru şi Vasi, în 1847-1848 cetăţeni din Şimleu.”

Numele de Bărnuţiu (scris maghiarizat Barnutz):

„În 1808 în Bădăcin Bărnuţiu Mihai are o sesie iobăgească, despre care se notează <Este fiu de preot şi are posesia de pe urma soţiei>. Bărnuţ Moisi Dumitru, în 1873 este vicenotar în comitatul Crasnei, în 1876 vicenotar în comitatul Sălajului”.  (Opţiunea autorului a fost să scrie documentat despre fiecare familie, care anterior anului 1848 a avut posesii, domenii, loturi iobăgeşti pe teritoriul Sălajului)

În cele două volume putem întâlni relativ multe nume de familii româneşti. Nu este doar o monografie a maghiarilor scrisă pentru şi despre maghiari (E drept că persoanele istorice maghiare sunt preponderente. Dar să nu uităm că monografia a fost realizată sub imperiul maghiar, de un autor maghiar şi pentru un public maghiar cu ocazia mileniului maghiarilor. Precum nici faptul că perioada tratată din istoria Sălajului se întinde în cea mai mare parte peste evul mediu şi feudalism. Este evident, că monografia are unele limite în acest sens şi din acest motiv).

În urma apariţiei celor 6 volume, de peste 5000 de pagini, autorul a constatat că s-au strecurat unele greşeli, şi unele scăpări sau lipsuri. Din această cauză la ultimul volum a adăugat unele corecturi şi completări, cum se cuvine unui autor care se respectă.

Continuarea monografiei

Deoarece o comunitate încearcă să se regăsească şi în actualitate, încă din perioada interbelică s-a încercat continuarea sau completarea, actualizarea operei lui Petri Mór. Mai întâi de către Leontin Ghergariu prin a sa Schiţă monografică despre Zalău (cum reiese şi din titlu, este doar o schiţă ce putea fi continuată şi e vorba doar despre Zalău, nu şi despre judeţul Sălaj). În anii 1970 şi 1980 în cadrul unor serii de monografii a judeţelor din România, au fost realizate două volume despre judeţul Sălaj, tot în limba română, ca şi opera lui Ghergariu. Lucrări complexe, documentate, însă plasate în contextul şi conjunctura epocii (dacă vrem să apreciem cele două publicaţii, cea de-a doua este mai amplă, iar din punct de vedere istoric este mult mai „consistentă”).

După anul 1989 au mai fost câteva proiecte şi realizări despre Sălajul istoric, dar şi mai multe monografii ale localităţilor, de la oraşele din judeţ, până la satele sau comunele mai mici. Bibliotecile şi cititorii sunt martorii şi beneficiarii ale acestor realizări…

După anul 1989, în mediile intelectuale maghiare sălăjene s-a pus problema actualizării monografiei Sălajului, aducerea la zi a operei realizate de către Petri Mór. O echipă destul de numeroasă a pornit pe acest drum, şi mai ales datorită insistenţei organizatorilor, manuscrisul era gata în 1996, dar din motive financiare s-a putut edita doar în 1999 volumul „Maghiarii din Sălaj” (Szilágysági magyarok). Ca şi cantitate şi densitate a informaţiei este mai sintetic decât cel realizat de Petri Mór. Volumul este interesant şi valoros, însă axat cu precădere cum reiese din titlu pe comunitatea maghiară, pe aşezări locuite de maghiari (în ultimul an a apărut volumul II şi este în  pregătire şi volumul III al operei respective, care conţin mai multe fotografii decât text).

În anul Centenarului, autorităţile judeţene au iniţiat un proiect privind Monografia judeţului Sălaj, care sperăm să vadă lumina tiparului în acest an şi să corespundă aşteptărilor şi nevoilor comunităţii…

László László