Personalităţi de seamă – personalităţi maghiare din Sălaj (2)
Fără să facem inventarul complet al personalităţilor maghiare importante care s-au născut în Sălaj ori au activat aici sau au făcut ceva anume pentru comunitatea în decursul secolelor, vă prezentăm – mai succint sau mai detaliat – personalităţi cu care ne putem mândri cu toţii. Este lăudabilă inţiativa Bibliotecii Judeţene „Ioniță Scipione Bădescu”, care a publicat în cel puţin două ediţii date biografice despre sălăjeni merituoşi. Printre cei prezenţi în aceste volume sunt şi multe personalităţi maghiare, dar sunt şi unele absenţe remarcabile… .
Cserey Farkas junior (1773-1842)
Provenind dintr-o familie de nobili din Transilvania, s-a născut la Viena, unde a copilărit şi-a făcut studiile. În tinereţe a făcut mai multe călătorii prin Europa, constatând că ţara sa de origine, Transilvania, este rămasă în urmă. A urmat cariera militară, ajungând ofiţer în armata imperială. A participat la războaiele napoleoniene, şi în grad de maior s-a lăsat de armată.
Ca un om deosebit de cult, a fost membru a două societăţii ştiinţifice şi a desfăşurat o activitate de sprijinitor al culturii (de mecenat). A fost susţinătorul unor iniţiative culturale, literare şi artistice, fiind unul dintre pionierii botanicii de la noi. Mai întâi a propus înfiinţarea la Cluj a unei grădini botanice. Pe domeniul său din Crasna a înfiinţat o grădină botanică. Cserey a fost şi iniţiatorul protecţiei monumentelor istorice în Transilvania şi a susţinut editarea unor publicaţii culturale.
La foametea din 1817 a împărţit cereale ţăranilor, a iertat 2200 de zile de robotă iobagială şi zeciuiala pe trei ani, salvând practic mai multe familii de la moarte.
A fost sponsor, mecena şi filantrop, dar a murit sărac. La Crasna, liceul îi poartă numele.
Kölcsey Ferenc (1790-1838) a fost un jurist, politician, scriitor, poet, filolog, orator, un reprezentant de seamă al mişcării reformiste (deceniile premergătoare revoluţiei de la 1848 în Ungaria şi Transilvania se numesc Perioada Reformelor sau Epoca Reformistă. Opoziţia liberală, constând în aripa progresistă a nobilimii a încercat să impună modernizarea societăţii, a statului, justiţiei, reglementarea relaţiilor feudale perimate etc.).
Kölcsey s-a născut la Săuca (Sződemeter) acum în județul Satu Mare (atunci Solnocul de Mijloc). Este autorul versurilor Imnului Naţional Maghiar (1823). La Satu Mare un colegiu poartă numele lui.
Wesselényi Miklós senior (1750-1809) – Politician din perioada reformistă, „sponsorul” primului teatru permanent din Cluj, „Bourul din Jibou”.
Magnatul din Jibou a fost un om deosebit de activ pe toate planurile: Vorbea mai multe limbi (latină, germană, engleză, italina, română) şi a tradus mai multe piese de teatru din limbile de circulaţie în limba maghiară. A scris unele piese de teatru.
A fost un susţinător consacrat al culturii, participând la organizarea teatrală din două „capitale”: Pesta şi Cluj. În acelaşi timp a contribuit semnificativ la finanţarea construcţiei primelor teatre din aceste oraşe şi la întreţinerea acestor instituţii.
A fost căsătorit cu Cserey Heléna, fiica lui Cserey Farkas jr. Cuplul a construit castelul impozant din Jibou. A fost un vânător şi călăreţ consacrat, care avea preocupări temeinice pentru a înfiinţa o heghelie mare şi valoroasă. A văzut o afacere în creşterea cailor de rasă, ce va fi continuată de fiul său.
Ca aristocrat, în castelul său primitor a organizat banchete, baluri, serate culturale, partide de vânătoare, pe unde se punea la cale lumea, în lipsa altor posibilităţi de întrunire a elitelor vremii.
A fost un opozant al regimului vienez, şi din această cauză, cu toate că a fost un magnat (privilegiat), a fost închis mai mulţi ani în cetatea de la Kufstein din Austria. Ca pretext pentru condamnarea şi încarcerarea sa a servit disputa lui Wesselényi cu contele Haller János din Gârbău. Conflictul dintre cei doi magnaţi şi viaţa plină cu avânt şi aventură al baronului de la Jibou, apare în mai multe romane de istorie, unde este poreclit „Bourul din Jibou”.
Wesselényi Miklós (1796-1850) junior, „marele Wesselényi”, cel care are un monument (grup statuar) în centrul Zalăului.
Născut în familia cunoscută din Jibou, educat acasă de pedagogi şi dascăli cunoscuţi. În anii de după 1820 a efectuat mai multe călătorii în Occident (Anglia, Franţa, Germania, Italia etc.) cu scopuri economice, culturale sau din simplă curiozitate umană. A fost impresionat de diferenţa dintre nivelul de dezvoltare economică, socială, culturală şi politică a statelor respective, în comparaţie cu Transilvania sau Ungaria. Conştientizând realităţile sumbre din ţară, a urgentat introducerea unor reforme politice, economice, sociale şi culturale.
Ca să nu facă doar teorie, şi să dea exemplu, atât ceilalţi proprietari de moşii, cât şi ţăranilor, Wesselényi şi-a modernizat domeniul său. Ca un gospodar modern şi model, a adus soiuri de plante şi animale mai productive din străinătate, maşini agricole şi tehnologii moderne, care i-au adus anumite beneficii. A îmbogăţit herghelia de la Jibou. Personal a adus un armăsar de rasă din Anglia, pentru a înnobila caii din herghelia familială. A reînfiinţat oieritul pe domeniul Jiboului. A iniţiat sericicultura pe propria moşie, adică creşterea viermilor de mătase.
A fost şi filantrop: din zeciuiala din porumb datorată de iobagi, a înfiinţat o „bancă agricolă” din care cei suferinzi de foamete în vremuri grele puteau să ia „împrumut”, fără dobândă. A înfiinţat prima grădiniţă pentru copii de iobagi.
Pe lângă activitatea din gospodăria proprie a desfăşurat o activitate publică intensă contribuind la întemeierea şi susţinerea unor instituţii culturale: cazino, teatru, şcoli, grădiniţe, biblioteci etc. A fost un călăreţ brav, erou a mai multe dueluri. În timpul inundaţiei catastrofale din 1838 de la Pesta, el singur a salvat multe vieţi. Pentru acest fapt este cunoscut şi ca: „Navigatorul pe timp de potop”.
În calitate de baron a fost membru de drept al dietei din Transilvania, iar după ce a dobândit posesiuni şi în comitatul Sătmar, a devenit şi membru al dietei Ungariei. La ambele adunări legiuitoare a devenit liderul opoziţiei reformatoare, al nobilimii liberale. La Cluj, în timpul dietei din 1834-1835 a editat publicaţia „Relatări de la adunarea ţării”, suspendată de autorităţi. A scris mai multe cărţi: despre creşterea cailor, şi două opere politice – „Despre prejudecăţi”, în care pledează pentru reformarea societăţii, pentru emancipare iobagilor şi jelerilor, pentru introducerea unor drepturi şi libertăţi democratice. Carte a fost publicată în străinătate din cauza cenzurii. A mai scris şi o altă operă cu semnificaţie politică „Cuvântare pentru cauza naţiunii maghiare şi slave”.
A fost un orator deosebit, poliglot: vorbea, pe lângă limba maghiară, latina, germana, franceaă, engleza, italiana şi româna. În adunările comitatelor şi în diete îşi susţinea părerea cu argumente foarte temeinice, şi venea cu dese critici dure la adresa autorităţilor imperiale sau a nobilimii conservatoare. Datorită acestor critici a devenit un personaj incomod, şi a fost dat în judecată atât pentru editarea de publicaţie neautorizată, cât şi pentru atitudine critică faţă de guvernarea austriacă. Deşi a fost foarte popular şi cunoscut, a fost condamnat la patru ani de detenţie. Din puşcărie şi din exilul ce i-a urmat, s-a întors aproape orb şi grav bolnav.
În calitatea sa de curator şef (administrator şef, practic sponsor principal) al Colegiului Reformat din Zalău, a încercat să adapteze planurile de învăţământ cerinţelor de modernizare. A considerat ca elevii trebuie să cunoască istoria, geografia, locuitorii, locurile renumite ale ţării. Să aibă cunoştinţe practice despre meserii, din domeniul economiei şi artelor.
Odată cu începerea revoluţiei de la 1848 din Ungaria, a pledat pentru urgentarea emancipării (eliberării) iobagilor din Transilvania. În Ungaria legea privind emanciparea iobagilor (numită legea urbarială) a fost votată în aprilie la Pozsony, şi aplicată imediat. Însă Dieta Transilvaniei nu era încă întrunită, din cauza obstrucţiei Vienei.
În primăvara anului 1848, guvernul de la Pesta l-a numit comisar guvernamental pentru comitatele Crasna, Solnocul de Mijloc şi în Districtul Chioarului. În această calitate a activat pentru unificarea acestor părţi cu Ungaria şi simultan în vederea extinderii legislaţiei privind emanciparea iobagilor şi a celorlalte legi revoluţionare.
În calitatea sa de moşier, încă în luna aprilie a uşurat obligaţiile ţăranilor dependenţi de pe propriile domenii şi i-a îndemnat pe ceilalţi moşieri să procedeze la fel.
A urgentat convocarea dietei Transilvaniei din 1848, unde el a fost cel mai activ, cel mai eficient şi cel mai progresist politician maghiar prezent. A condus tratativele premergătoare convocării dietei. Personal a prezentat în dietă proiectul legii privind eliberarea iobagilor şi jelerilor. Proiectul Lege prevedea eliberare şi împroprietărirea iobagilor şi jelerilor. A susţinut propunerea cu un discurs memorabil: Invoca faptul că pledează pentru cauza umanităţii şi a unui milion şi jumătate de oameni (cam atât era numărul ţăranilor dependenţi în Transilvania). Respectivii până acum doar au muncit, au servit, au efectuat munci şi au plătit dări. Efortul lor a făcut posibil, ca nobilimea să trăiască în bunăstare. Cei ce nu simt necesitatea sacrificiului, ce trebuie adus în favoarea celor oropsiţi de până acum, înseamnă că pentru respectivii, triada libertate, egalitate şi frăţietate nu e altceva, decât cuvinte goale. El a propus ca robota şi dijma să se abroge şi ţăranii să fie împroprietăriţi cu terenurile avute în folosinţă.
La insistenţele oratorului, Dieta a votat această propunere în unanimitate, deşi nobilimea (în Dietă absolut majoritară) pierdea prin ea vechile privilegii (dijma plătită de ţăranii aserviţi, muncile obligatorii – robota), şi trebuia să cedeze ţăranilor loturile avute de ei în folosinţă, suprafeţe mari, care din punct de vedere juridic erau în proprietatea feudalilor. Ţăranii beneficiau de aceste drepturi pe baza legii, fără nici o despăgubire din partea lor. Foştii iobagi, în noile lor proprietăţi nu vor puteau fi deranjaţi, decât prin hotărâri judecătoreşti. Legea desfiinţează scaunele de judecată ale nobililor, deci cauzele civile şi penale ale ţăranilor vor fi soluţionate de către instanţe judecătoreşti ale statului. A fost o lege cât se poate de progresistă pentru vremea respectivă. Prin legea votată s-a încercat să se repare măcar parţial, nedreptatea de aproape un mileniu.
Prin legea urbarială – care a fost proclamată şi aplicată fără deosebire de naţionalitate sau religie – au fost eliberate şi împroprietărite aproape în Transilvania 165 de mii de familii de ţărani dependenţi în total cu aproape 1 500 000 de iugăre de pământ. Media unui lot este de ceva peste 9 iugăre – adică ceva mai mult decât 5 hectare. Această mare masă de oameni, au devenit pentru prima dată proprietari, iar urmaşii lor din zilele noastre, poate că mai au acele parcele cu care stră-străbunicii lor au fost împroprietăriţi.
Wesselényi, ca politician de bună credinţă a pledat pentru detensionarea relaţiilor româno-maghiare. În acest scop a introdus o iniţiativă legislativă care să îndeplinească (în anumită măsură) revendicările reprezentanţilor naţiunii române de la 1848. Wesselényi Miklós, în 25 august 1848 a depus în Parlamentul Ungariei un proiect de lege privind pe cei cu grai românesc. Proiectul conţinea referiri la autonomia bisericească, utilizarea limbii române în şcoli şi în administraţie unde românii alcătuiesc majoritatea. De asemenea, mai propune ca românii să nu mai fie numiţi vlahi, ci români cum se numesc ei înşişi.
László László
