Cum ştim să cinstim memoria înaintaşilor

Recent, într-un interviu televizat, premierul României, Victor Ponta, sublinia că ne găsim la doar câţiva ani de aniversarea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi nu avem încă o autostradă care să lege provinciile româneşti. În acest an se vor împlini 95 de ani de la marele praznic naţional de la Alba Iulia.
Din păcate, situaţia este mult mai gravă. După ce generaţia Marii Uniri, cei care au mai trăit după cel de al dilea război mondial, a fost asasinată sau a suferit ani grei de închisoare, la mulţi neştiindu-se unde li se găsesc osemintele, casele memoriale sau cimitirele unde sunt îngropaţi zac în paragină şi într-o nemeritată uitare, ceea ce denotă o indiferenţă crasă din partea generaţiei noastre, o generaţie de epigoni, cu adevărat, după cum spunea marele poet Mihai Eminescu.
Referitor la modalitatea cum a ştiut generaţia Marii Uniri să-şi cinstească înaintaşii amintim aici doar un singur episod. Este vorba de cinstirea memoriei marelui nostru înaintaş Simion Bărnuţiu în anul 1933, când se împlineau 125 de ani de la naşterea sa. Redăm acest episod emblematic, pentru cuvintele extraordinare pe care le-a rostit atunci Ioan Ossian, directorul primului liceu românesc din Sălaj de după 1918, înfiinţat la Şimleu şi care-l avea ca patron spiritual pe Simion Bărnuţiu, despre cultul pe care ar trebui să-l avem faţă de înaintaşi. El aminteşte că filozoful englez, Herbert Spencer, într-un tratat de sociologie, afirmă că începutul oricărei religii trebuie căutat în cultul strămoşilor. Poporul român, afirma Ossian, care este creştin, nu admite în întregime aceste aserţiuni ale filozofului englez, „totuşi forţaţi de realităţile istorice trebuie să recunoaştem, că cultul strămoşilor este un foarte important factor de desvoltare socială”. Un exemplu al faptului că românii cinstesc memoria strămoşilor era, în concepţia lui Ioan Ossian, însăşi faptul că s-au adunat în acea zi la Bocşa, „ca într-o pioasă reculegere” să se închine „spiritului marelui bărbat”.
Ioan Ossian a fost şi el unul dintre martirii poporului român asasinaţi de regimul comunist. A sfârşit la Canal, pe data de 4 ianuarie 1953, iar în „Cimitirul Domnilor” din Oarţa, alături de soţia sa, îi regăsim doar numele.
Motivul intervenţiei noastre este acela că la sesizarea inimosului şi harnicului profesor de istorie din Oarţa, Traian Rus, am vizitat acest cimitir, unde îşi găsesc somnul de veci mari personalităţi sălăjene şi am observat crunta realitate. Este vorba de primul prefect român de Sălaj, Gheorghe Pop de Oarţa şi întreaga lui familie, alături de familia Ossian, cu care se înrudea. Ioan Ossian a îndeplinit şi el funcţia de prefect al judeţului Sălaj, în perioada iunie 1927 – iunie 1928.
Aici mai găsim mormântul fratelui său, protopopul Vasile Pop, născut la Bicaz, pe data de 26 decembrie 1862 şi decedat pe data de 26 ianuarie 1919. Tot aici este înmormântată soţia lui Vasile Pop, Cornelia, născută Indrea, tatăl său fiind profesor la Facultatea de Teologie din Gherla. Ea s-a născut în anul 1868 şi a decedat în anul de tristă amintire 1948. Fiica lor, pe care o chema tot Cornelia, născută în anul 1890, s-a căsătorit cu Ioan Ossian. A trăit până în anul 1962, fiind înmormântată tot în cimitirul din Oarţa, alături de părinţii săi. Pe aceeaşi cruce este scris numele lui Dr. Ioan Ossian, născut în anul 1885 şi decedat în 1953, martirul de care am amintit mai sus, de la a cărui asasinat s-au împlinit 60 de ani, la fel ca la Iuliu Maniu. În urma muncilor istovitoare, pe care le executau la Canal şi a intemperiilor vremii, a neodihnei, a regimului de teroare fizică şi psihică la care a fost supus, nu a mai rezistat, deşi avea un fizic impunător. A decedat în urma unei septicemii. A trecut la cele veşnice pe data de 4 ianuarie 1953, „cu comedia e finita pe buze”, după cum spunea familiei Ossian Horaţiu Ciortin, colegul lui de suferinţă.
Vestea morţii lui Ioan Ossian este dată familiei mult mai târziu, de către şeful raionului de Miliţie Şimleu, locotenentul major, Victor Rusu, care o înştiinţa pe Cornelia Ossian de faptul că primise o adresă, pe data de 12 septembrie 1953, de la Formaţiunea nr. 0837 din Constanţa, care anunţa decesul lui Ioan Ossian.
Pe crucea răsturnată a primului prefect român de după 1918 al judeţului Sălaj regăsim viaţa şi prodigioasa activitate a marelui înaintaş: GHEORGHE POP DE BĂSEŞTI, fost primul prefect român al Sălajului, avocat, decanul baroului Sălaj, senator, preşedinte al Consiliului judeţean şi al Camerei de Agricultură judeţeană, primcuratorul bisericii române unite din Zalău, decorat cu Steaua României în grad de comandor; 1865-1933. Mai adăugăm că a îndeplinit funcţia de prefect şi în ultimul an al vieţii sale (1932-1933). A fost jurist-consult pe viaţă a băncii „Silvania” din Şimleu, filiala Zalău şi preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Naţional, devenit Partidul Naţional Ţărănesc după 1926,în perioada 1923-1927, când s-a retras din cauza problemelor de sănătate. Zălăuanii îi spuneau Gyuri baci, deoarece timp de peste 40 de ani i-a apărat cu profesionalism şi imparţialitate atât pe români cât şi pe maghiari, în calitatea sa de avocat.
După cum se poate vedea din imaginea anexată, crucea de pe mormânt este răsturnată, iar „Cimitirul Domnilor”, adică elita Oarţei, s-a transformat într-o adevărată pădure, nefiind îngrijit de zeci de ani. La fel şi casa în care a locuit, casa din spatele Prefecturii, zace în paragină. Este o casă monument istoric, deoarece aici, pe data de 11 noiembrie 1918, a fost ales Consiliul Naţional Român pentru Comitatul Sălaj, în frunte cu Gheorghe Pop de Oarţa, organism românesc care a coordonat înfiinţarea Consiliilor şi Gărzilor Naţionale din tot judeţul, în scopul menţinerii ordinii şi alegerii deputaţilor români care să plece la Alba Iulia pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.
Căsătorit cu Laura Pop, nepoata lui George Pop de Băseşti, au avut doar o fiică, Laura, care a decedat la o vârstă fragedă. Decedând fratele său, în anul 1919, protopopul Vasile Pop, Gheorghe Pop de Oarţa l-a adoptat, putem spune, pe nepotul său Simion Pop, ajuns apoi avocat în Zalău, preşedinte al Tribunalului Sălaj în anul 1945, când a fost „epurat” de guvernul pro-comunist al lui Petru Groza şi ultimul preşedinte al organizaţiei judeţene a P.N.Ţ. Sălaj. El a fost şi moştenitorul averii unchiului său, Gheorghe Pop. Fiul lui Simion Pop, Vasile Pop, a fost preşedinte al organizaţiei judeţene a PNŢCD şi deputat de Sălaj în legislatura 1992-1996.
Dacă în perioada comunistă a existat o aversiune clinică faţă de elita intebelică, faţă de casele în care au locuit Gheorghe Pop de Băseşti, Conacul lui Iuliu Maniu de la Bădăcin sau casa lui Gheorghe Pop de Oarţa din Zalău, nu înţelegem de ce după aşa zisa revoluţie nu am revenit la normalitate şi să cinstim aşa cum se cuvine memoria înaintaşilor noştri.
Având ca exemplu ceea ce se întâmplă, din păcate, la noi în ţară după 1989 şi revenind la ceea ce spunea Ioan Ossian despre cultul strămoşilor, concluzionăm că un popor care nu-şi cunoaşte istoria şi respectă înaintaşii nu are nici un viitor.
În loc să ne ocupăm de o minimă reparaţie morală faţă de înaintaşii noştri, organizăm tot felul de aniversări festiviste din care transpare un evident interes electoral. Să nu uităm, totuşi, că pe 1 Decembrie vom aniversa 95 de ani de la Marea Unire şi nu ştiu ce vom putea spune despre respectul nostru faţă de înaintaşi, faţă de acea „Generaţie de Aur” care nu a uitat cuvintele lui Simion Bărnuţiu spuse fruntaşilor politici paşoptişti („ţine-ţi cu poporul pentru a nu greşi calea”) şi a reprezentat cu adevărat interesele poporului român.

Cercetător ştiinţific dr. Marin Pop