Cultura vs. incultura europeana

Preocuparile culturale ale romanilor difera substantial atat fata de cele ale locuitorilor din Uniunea Europeana, cat si fata de ale celor din tarile candidate in 2003. In timp ce cinematograful, bibliotecile si vizitarea muzeelor predomina in UE si tarile candidate, in Romania, suntem fruntasi numai la sarbatorile publice si la ascultarea de muzica populara. Dintre tarile Uniunii Europene (UE), dar si cele vecine nemembre, Romania sta pe ultimul loc la numarul de cinematografe si de spectatori in salile de cinema. Tara noastra este tot pe ultimul loc si la numarul de spectacole in teatre raportat la mia de locuitori (0,3) si la numarul de spectatori de teatru (52 de spectatori/1.000 locuitori). Publicul autohton prefera muzica populara, apoi pe cea usoara, manelele si muzica clasica. In 2002, in UE se asculta rock/pop pe primul loc, apoi muzica usoara, populara si clasica, relata un important ziar central zilele trecute. Chiar asa o fi? Am citit mai cu atentie studiul citat si am cerut cateva puncte de vedere. Voi ce credeti?

Concluzii probabile

Din studiul amintit, am considerat oportun sa va prezint cateva concluzii probabile: Indicele Vietii Culturale a avut o tendinta negativa pentru perioada 2000-2003. Doi dintre acesti sub-indici (Indicele Infrastructurii Culturale si Indicele Participarii Culturale) au si ei o tendinta negativa pe parcursul acestei perioade. Sunt necesare analize suplimentare pentru a explica aceste evolutii. Se pot trage totusi cateva concluzii probabile. Participarea culturala a populatiei a scazut pe parcursul ultimilor ani. Sunt necesare analize suplimentare pentru a stabili cauzele, dar acestea pot fi demografice (scaderea populatiei care este in mod traditional activa in cadrul activitatilor culturale) si economice (inevitabil, in plus, acest fapt se datoreaza reconfigurarii domeniului cultural in sensul elitizarii culturii). Infrastructura publica pentru activitatile culturale s-a micsorat cantitativ (la o rata mica, totusi) in acesti ultimi ani. Aceasta se datoreaza cresterii infrastructurii domestice pentru consumul cultural (ex. e-culture, homecinema), in special dupa o dezvoltare substantiala a consumului pe baza de credit la nivel de masa. In mod similar, se poate specula faptul ca infrastructura domestica a crescut datorita expedierilor banesti ale unui numar insemnat de cetateni romani care muncesc in strainatate si descentralizarii administrative si fiscale ale datoriilor si alocarii fondurilor pentru cultura dinspre autoritatile guvernului central spre autoritatile locale.

Atunci cand investesti in cultura, o faci pe termen lung

* Radu Capilnasiu, primarul municipiului Zalau: Implicarea Primariei municipiului Zalau in activitatile culturale si sustinerea financiara a acestora a dinamizat si imbogatit viata culturala a orasului nostru. Sprijinul acordat editarii unor publicatii, cum este revista de cultura Caiete Silvane, parteneriatul in diferite evenimente culturale, organizarea festivalului cultural-educativ Zilele Romane, finantarea stagiunilor anuale de teatru, finantarea ansamblurilor artistice Columna si Porolissum si a fanfarei Promenada sunt actiuni concrete ale Primariei Zalau si Consiliului Local. Atunci cand investesti in cultura, o faci pe termen lung, si sunt convins ca rezultatele nu o sa intarzie sa apara. Zalaul a fost vitregit o buna bucata de vreme de manifestari culturale, tocmai de aceea trebuie sa avem rabdare in privinta consumatorilor de act cultural. In lipsa unei oferte culturale, publicul s-a indreptat spre alte activitati, or, acum trebuie recastigat prin permanenta, calitatea si diversitatea activitatilor culturale. Daca vreti, Primaria si Consiliul Local Zalau si-au asumat voluntar o misiune: aceea de a combate promovarea excesiva a divertismentului ieftin si vulgar, a subculturii.

Oare chiar suntem incultii Europei?

* Gheorghe Chende – Roman, directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Salaj: In <> din 18 aprilie 2007 a aparut articolul <>, in care autoarea Catalina George vrea, cu convingere, sa ne demonstreze ca <>. Intreaga demonstratie se bazeaza pe concluziile unui studiu realizat de Centrul de Studiu si Cercetari din Domeniul Culturii, pe date furnizate de Institutul National de Statistica, de Oficiul de Statistica al Uniunii Europene si de sondajele facute in Romania. Criteriile, in baza carora se ajunge la concluzia, deloc onoranta pentru noi, ca suntem incultii Europei, sunt doar cateva: numarul de cinematografe si de spectatori in salile de cinema; numarul de spectacole de teatru si de spectatori, raportate la mia de locuitori; genul de muzica cel mai ascultat; vizitarea muzeelor; dotarile casnice; dotarile cu carti. Din modul in care autoarea pune problema, credem ca ne gasim in postura paharului plin pe jumatate, aceasta situandu-se pe pozitia din care se vede doar jumatatea goala a paharului. Dar lucrurile se pot vedea si altfel. Sa analizam, pe rand, criteriile mentionate: Cinematograful. Intr-adevar acesta a intrat intr-un con de umbra, locul lui fiind luat, in mare parte, de TV si DVD. Salile de teatru nu sunt goale, sunt spectacole care se joaca si cu casa de bilete inchisa. Este gresit sa spunem ca romanilor nu le place teatrul. Dar sunt orase si municipii care nu au aceasta institutie (asa cum este si Zalaul nostru). Insa asta nu inseamna ca zalauanii n-ar agrea spectacolul de teatru. Publicul spectator insa trebuie format, si nu il poti forma daca nu ai institutia necesara. Alta este situatia marilor municipii cu traditie in domeniu. Faptul ca romanii asculta mai mult muzica populara, usoara, clasica sau manele, credem ca scoate in evidenta altceva, si anume: poporul roman nu si-a pierdut, in totalitate, traditiile, obiceiurile, muzica, dansul, asa cum s-a intamplat cu unele popoare din Europa, si asculta muzica populara deoarece aceasta exprima multitudinea sentimentelor si starilor sufletesti caracteristice fiecarui roman. Muzica rock pop nu va reusi niciodata sa exprime ceea ce poate exprima un cantec popular. Nici muzeele din Romania nu sunt goale, asa cum lasa de inteles articolul. Se intampla si in muzeu o serie de evenimente culturale la care participa un anumit segment al populatiei: expozitii temporare, lansari de carte, recitaluri de muzica etc. Daca cineva nu participa la asemenea actiuni nu inseamna ca ele nu exista sau ca nu se organizeaza. Cat priveste dotarile casnice, insasi autoarea articolului recunoaste ca ele sunt comparabile cu cele din UE iar dotarile cu carti, de asemenea. A face o asemenea afirmatie ca cea din titlul articolului ni se pare una hazardata si jignitoare. Ea este contrazisa de faptul ca romanii sunt cautati pe piata muncii atat in UE cat si in alte tari tocmai in domenii care reclama cunostinte temeinice si inteligenta. Ar fi interesant un studiu cu privire la cati romani lucreaza in diaspora in sectoare de varf ale economiei. Gradul de cultura trebuie judecat si in raport de valorile care se respecta intr-o comunitate. Sa nu uitam ca fiecare popor are specificul sau national, modul sau particular de a fi si a se comporta. Poate ca ar fi mai util sa se faca altfel de comparatii, sa vedem cine sta mai bine. De exemplu la romani familia este celula sociala care nu s-a destramat si mai rezista, parintii isi cresc copiii si nu-i abandoneaza atat de usor, isi ingrijesc batranii. Oare cum sta aceasta situatie in Europa?

Nu cred ca exista un criteriu obiectiv prin care sa se poata evalua cultura sau incultura unei natiuni

Daniel Hoblea, redactor-sef al Editurii Caiete Silvane a Centrului Culturii Traditionale Salaj: Mi se pare o aberatie sa afirmi despre romani ca ar fi incultii Europei… In primul rand, criteriile acestor statistici si sondaje mi se par lipsite de relevanta. Din cate stiu eu, romanii, in general, inca mai citesc, participa la evenimente culturale, vizioneaza filme de arta etc. Ciudat, intr-o vreme, pe care o stim cu totii, se afirma contrariul, anume ca in ceea ce priveste cultura generala, romanii ar fi cu mult peste orice alt popor. Imi amintesc ca un student roman, dupa doua saptamani petrecute la Paris printre studenti din mai multe tari, a fost dezamagit de faptul ca nu si-a gasit interlocutori pe masura, desi se astepta la cu totul altceva. Desigur, ar fi o greseala sa generalizam acest caz, care nu este, totusi, unul izolat. Pana la urma, fiecare popor isi are in perioade istorice determinate elitele lui culturale, de calitati diferite, in functie de tendintele spirituale dominante intr-un moment sau altul. Nu cred ca exista un criteriu obiectiv prin care sa se poata evalua cultura sau incultura unei natiuni.