Gala Culturii Sălăjene, ajunsă la a V-a ediție, a readus și în acest an în peisajul cultural județean, un prilej de recunoaștere plenară a meritelor unor oameni de cultură din județul Sălaj precum și prezentarea unui spectacol de înaltă clasă, susținut de artiști sălăjeni, de la cei mai tineri până la cei ajunși la deplina maturitate artistică.
La evenimentul desfășurat sâmbătă seara la Zalău, au participat oameni de cultură, artişti, cercetători, muzeografi, angajaţi ai instituţiilor de cultură şi administrative, promotori ai actului cultural, restauratori de monumente istorice, specialişti în domeniul patrimoniului, reprezentanţi ai ONG – urilor culturale, sponsori şi reprezentanţi ai unor agenţi economici. Gala i-a avut ca amfitrioni pe Doina Cociș, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj și Luminița Constantin, Secretar de Stat în Ministerul Culturii. In cadrul galei au fost acordate Diplome de Onoare și Diplome de Excelență unor personalități culturale sălăjene, pentru merite deosebite în promovarea culturii județului. Gala a beneficiat de o organizare deosebită, o notă aparte fiind dată de locul în care evenimentul s-a desfășurat, Clădirea Transilvania, imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice din România şi readus în circuitul public în urma unui amplu proces de reabilitare. Gala a fost organizată la iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj, sub patronajul Ministerului Culturii.
Printre personalitățile premiate la Gala Culturii Sălăjene, s-au numărat Ileana Domuța-Mastan, interpret de muzică populară, Mircea Groza artist culinar, Ioan Pițoiu poet, interpretul de muzică jazz Raul Kusak, profesorul Maria Porumb dirijor al corului Gloria Dei, Florica Pop manager biblioteca județeană, Ligia Bodea, păstrător de tradiții, primarul șimleuan Septimiu Țurcaș, directorul centrului de Cultură și Artă Sălaj Daniel Săuca, directorul muzeului Holocaustului din Șimleu Silvaniei Daniel Stejeran, Primăria Zalău și directorul Casei de Cultură Zalău, Gabriela Hossu.
bani aruncati in vant ca sa iasa domna in negru cu parul ca vulpea in evidenta!!!
asa e, pentru unii cultura reprezinta bani aruncati in vant. Incearca pe la pacanele, sunt investitii serioase acolo.