Galeria Plan B are plăcerea de a anunța cea de-a doua expoziție personală la Berlin a artistului plastic sălăjean Gheorghe Ilea. Vernisajul va avea loc sâmbătă – 19 februarie, la ora locală 12. Expoziția poate fi vizitată până în 9 aprilie, de marți până sâmbătă, între orele 12 și 18, la Galeria Plan B din Berlin, situată în Potsdamer Strasse 77-87. Expoziția personală a lui Gheorghe Ilea are loc și cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj. Aceasta are ca temă de bază o serie de picturi ale centralei electrice de termoficare (CET) Zalău, realizate de Gheorghe Ilea cu sprijinul CCAJ Sălaj între anii 2015 și 2019, în timp ce clădirea era în curs de demolare. Potrivit artistului, „proiectul <<CET Zalău în demolare>> își propune să recupereze moștenirea industrială lăsată de CET Zalău, prin valorificarea acesteia în spațiul artei contemporane. Urmele lăsate prin tehnologia utilizată, sistemele informatice rudimentare din acea vreme, materialele, modul de lucru și metodele de lucru folosite, inovația și adaptarea la cerințele politice ale vremii, încă se păstrează prin memoria a ceea ce a mai rămas din CET Zalău, chiar și în urma demolării. De aceea, a fost dificil să realizez aceste picturi, întrucât o parte din elementele amintite erau deja dispărute la momentul respectiv. Am văzut în interiorul centralei urme ale unei activități meșteșugărești supradimensionate, ceva grandios din punctul meu de vedere, față de care nu a existat niciodată o apreciere sau o plată corectă în raport cu efortul uman depus în făurirea acestei construcții megalomane. Țevi și suduri de tot felul, vata de sticlă din jurul acestora, plase de sârmă, table zincate îmbinate care înveleau aceste țevi, robinete mari și mici, arcuri, structuri de beton armat din fier, toate acestea sunt doar o mică parte din ceea ce am descoperit. Aș mai putea continua cu încă două pagini de enumerări. Între timp, natura, încet dar sigur își recucerește teritoriul la CET Zalău. Plopi cresc peste tot, la fel și iarba, buruieni și tufe de ciulini. În toamna trecută, am cules mure de acolo. Mi-a plăcut să pictez la CET Zalău, deoarece e liniște. Am pictat, absorbit fiind de acele imagini care parcă și acum îmi rămân bine întipărite în minte: rezervoare mari ruginite, o întreagă țesătură de țevi, stâlpi solizi din beton, tavane sparte prin care se poate vedea cerul, dar și vegetația care apare peste tot, inclusiv ciori și tot felul de alte păsări. Într-o sală mare dezafectată, unde încă mai este un bazin cu apă, am făcut o expoziție, pentru mine și pentru porumbeii care locuiau acolo. Am schimbat expoziția de două-trei ori, la fiecare trei luni, întrucât a fost mult mai practic pentru mine să-mi usuc picturile acolo, în loc să le aduc acasă. Erau și turnurile, da, se vedeau de departe. Ce se va întâmpla cu ele? Vor fi distruse? Sau nu?”, a precizat Gheorghe Ilea.
Despre activitatea artistului Gheorghe Ilea
Gheorghe Ilea s-a născut în anul 1958, în localitatea Bucea, județul Cluj. Locuiește și lucrează în Zalău. Dintre expozițiile sale personale, enumerăm: “Demers de restaurare” 2015 – 2022. după „Exercițiu de umilință” Tapiserie de Ana Lupaș 1960 – 1962, Suprainfinit, București în 2021; ”Povestea mutării”, Plan B, Cluj în anul 2014; ”Tronicart 1300”, Muzeul Național de Artă Contemporană / Sala Dalles, București în anul 2012; ”10 Paintings”, Plan B, Berlin în anul 2010; ”PĂUŞA”, Muzeul de Artă Cluj în anul 2007 și ”Colaj”, City Hall Gallery, Lorsch în anul 2004. Dintre expozițiile colective la care a participat, amintim: ”După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări. Expoziția Achizițiilor de Opere de Artă”, Muzeul Național de Artă Contemporană, București în anul 2020; ”Mircea Cantor, Vânătorul de imagini”, Musee de la Chasse et de la Nature, Paris în anul 2019; ”DOUBLE HEADS MATCHES. A selection of contemporary artworks from four Romanian private collections”, New Budapest Gallery în anul 2018; ”KM/H. Utopies automobiles et ferroviaires 1913-2013”, Tour 46, Belfort & Musée du Château des ducs de Wurtemberg, Montbéliard în anul 2013; ”Figurative Painting in Romania 1970 – 2010, Romanian Cultural Resolution”, Spinnerei, Leipzig / Club Electroputere, Craiova în anul 2010) și ”Ad hoc. Romanian Contemporary Art”, Ludwig Museum, Budapesta în anul 1997.