Motto: „Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”.
Federico Garcia Lorca (1898-1936), poet, prozator și dramaturg spaniol
Apreciatul și îndrăgitul actor de teatru și film Florin Piersic „merge ” pe 88 de ani! Totodată, el merge prin țară cu spectacolul său admirabil „Nu-ntreba câți ani am!”. Așa s-a întâmplat și la începutul acestei săptămâni (luni, 13 noiembrie 2023), la Casa Municipală de Cultură Zalău, unde am fost și eu prezent, ca semn al prieteniei noastre de peste 20 de ani.
Timp de aproape două ore, marele maestru a încântat asistența cu povești adevărate, depănând amintiri din vasta și impresionanta sa carieră cultural-artistică, pentru care a fost răsplătit cu aplauze binemeritate. Cu sinceritatea caracteristică și dezinvoltura inconfundabilă, într-o neaoșă limbă românească, a creat o bună dispoziție, impresionând publicul spectator. De fapt, Florin Piersic a făcut cunoscut de la început scopul reprezentațiilor sale, în diferite localități: „Spectacolul meu înseamnă poezie, înseamnă o istorie a teatrului în care, alături de mine, îi pomenesc celor prezenți pe unii dintre cei mai mari artiști ai acestei țări. Vin în fața publicului cu dorința de a-l sensibiliza, de a transmite un mesaj de frumos, de bucurie, de speranță și, dacă până la sfârșitul celor aproape două ore văd zâmbetul pe fața lor sau lacrima în colțul ochilor, înseamnă că mi-am atinsc scopul”.
În acest context, s-au petrecut lucrurile pe scenă, locul cel mai aproape de inima sa. În deschidere, și-a dezvăluit dragostea pentru Zalău, plecând de multe ori de La Cluj-Napoca pentru a se întâlni cu prieteni și, mai ales, cu prietene! A vorbit frumos despre prietenia sa cu președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălajeanu, cu care a fost în diferite turnee cultural-artistice, chiar și în Italia, considerându-l un mare artist, unul cu o voce excepțională. De asemenea, a vorbit în termeni elogioși despre marea lui „familie bucovineană” (părinți, bunici, străbunici etc.), bun prilej de a recita magistral poezia „Pomenire ţie, Ştefan ce Mare”(a poetului, a actorului şi dramaturgului Domenic Stanca)! A amintit despre debutul său în teatru la Cluj-Napoca, în „Aida” (opera lui Giuseppe Verdi) și de rolul lui în piesa de teatru în versuri „Peer Gynt” (a dramaturgului norvegian Henrik Johan Ibsen), la București, delectând pur și simplu publicul spectator!
Programul a continuat, alternativ, cu destăinuiri, cântece, poezii și glume adecvate, unele în paralel cu secvențe audio-video din câteva spectacole, piese de teatru sau filme proiectate pe fundalul scenei. A scos în evidență prietenia și colaborarea sa cu diferiți colegi, cântăreți de muzică și scriitori, printre care: George Calboreanu, Radu Beligan, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Angela Moldovan, Tiberiu Ceia, Tudor Arghezi, Adrian Păunescu, Marin Sorescu. La fel, vizibil întristat, a precizat că, din cei 22 de actori absolvenți ai seriei sale de la Facultatea de Teatru și Film, mai trăiesc doar trei (Liviu Crăciun, Gheorghe Popovici și Florin Piersic), iar el este singurul care mai activează, jucând cu precădere în piesa „Străini în noapte”, o comedie romantică, în regia lui Radu Beligan (peste 1.000 de reprezentații).
De asemenea, a amintit de cartea sa „Viața este o poveste…”, dorind să reia editarea acesteia, precum și despre întâlnirea cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la solicitarea Preafericitului Părinte. Binevenite au fost scenetele comice „Castravetele” și „La Calul Bălan”, ultima alături de actorul Dem Rădulescu, precum și sceneta jucată împreună cu doamna Cristina Muntean, managerul artistic al acestuia. Emoționat din cale-afară, ne-a dat de înțeles că și-a iubit cel mai mult părinții, mai ales mama, recitind minunat poezia „Repetabila povară” (a lui Adrian Păunescu). Iar pentru primirea lui în Zalău și organizarea acestui spectacol, a cântat și pentru Dinu Iancu Sălăjeanu!
În final, în picioare, la fel ca spectatorii care-l aplaudau îndelung, a spus: „Mulțumesc! Vă îmbrățișez și vă doresc tot ce-mi doresc mie! Mulțumesc, Dinule! Mulțumesc, doamnelor și domnilor, vă îmbrățișez! Vreau să mă întorc la Zalău. La bună revedere!”.
Așadar, spectacolul propus de către Florin Piersic și produs de către Cristina Muntean, și-a atins scopul. Eu, cel puțin (!), mi-am consolidat percepția asupra actorului și omului cu chip de Făt Frumos al teatrului și filmului românesc, fiindcă, așa cum am mai spus, „E artist între actori / Cum e crinul între flori. / Însă este cel mai șic, / Fiindcă-i floare de… PIERSIC!”.
În această circumstanță, Radu Beligan spunea: „Personajul fabulos de pe scenă, din viață și de pe ecran, care răspunde la numele FLORIN PIERSIC, este, fără îndoială, CEL MAI IUBIT ACTOR DIN ROMÂNIA. Îl iubesc pentru că e multitalentat până-n vârful unghiilor. Îl iubesc pentru că este generos și bun, îl iubesc pentru că este trăsnit și imprevizibil, îl iubesc pentru profunzimea creațiilor lui de pe scena Naționalului, îl iubesc pentru fantezia lui debordantă, îl iubesc pentru că nu l-am auzit niciodată bârfindu-și vreun coleg. Într-un cuvânt, îl iubesc pentru că miroase a OM”.
După spectacol, în spatele scenei, Florin Piersic a oferit autografe cu generozitate și s-a fotografiat cu câțiva dintre fanii săi. În plus, noi doi am făcut schimb de cărți, cu dedicațiile cuvenite: „Amintiri din zodia Berbecului” (cartea mea) și „Viața este o poveste…” (cartea lui). I-am promis că peste câteva zile îi voi trimite acasă, la Cluj-Napoca, și cartea mea „Căutătorul de cuvinte. Și de imagini…”.
Felicitări, Florin Piersic! Și, deopotrivă, mulțumiri pentru sufletul tău de mare actor și dragostea ta neîndoielnică față de publicul spectator! Să ai parte de multă sănătate și de spectacole de calitate!
Prof. Marin ȘTEFAN – UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei
[…] Motto: „Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească”. Federico Garcia Lorca (1898-1936), poet, prozator și dramaturg spaniol Apreciatul și îndrăgitul actor de teatru și film Florin Piersic „merge ” pe 88 de ani! Totodată, el merge prin țară cu spectacolul său admirabil „Nu-ntreba câți ani am!”. Așa s-a întâmplat și la începutul acestei săptămâni (luni, 13 noiembrie 2023), la Casa Municipală de Cultură Zalău, unde am fost și eu prezent, ca semn al prieteniei noastre de peste 20 de ani. Timp de aproape două ore, marele… Citeste mai mult […]