Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu n-a fost uitat! (II)

Motto: “Noi nu avem nici timp, nici loc,/ ȘI NU CUNOAȘTEM MOARTE.” (Mihai Eminescu, Luceafărul)

Nu am ales întâmplător acest motto la textul meu de azi. Avem aici o definiție poetică a omului de geniu. Oamenii de geniu sunt acele personalități care prin virtuțile lor moral-spirituale, prin ce-au creat nu vor fi uitați de urmași. Ei vor fi mereu pomeniți, citați, urmați de generații succesoare.
Eu consider că și regretatul Nicolae Manolescu este o valoare pe care timpul, marele judecător al nostru, nu-l va da uitării.
O dovadă concretă sunt și articolele ce apar în revista “România literară” în fiecare număr după decesul directorului său. Îl evocă și-i regretă prematura trecere în lumea fără întoarcere nu numai scriitorii, ci și alte categorii profesionale care l-au cunoscut și care au fost efectiv impresionați de puternica sa personalitate. Astfel, în numărul 32 al revistei “România literară”, el este evocat de către un medic renumit din Bistrița, MIRCEA GELU BUTA.
În anul 2016, luna septembrie, sub egida Uniunii Scriitorilor, s-a organizat la Bistrița Colocviul “Coșbuc, 150”. Profesorul Nicolae Manolescu a venit însoțit de întregul staff al revistei “România literară”, dar și de Ion Aurel Pop, pe atunci Rector al Universității clujene. Dintre scriitorii ce l-au însoțit era și Alex Ștefănescu, critic literar, un om de un umor tonic recunoscut. În discursul său, profesorul a împărtășit publicului despre debutul său literar din anul 1954 în revista “Gazeta literară”. Aici, a trimis câteva poezii. Răspunsul i l-a dat poetul Eugen Jebeleanu, șeful secției de poezie a revistei, care nu l-a publicat, spunându-i: “Mai întâi învață la școală și după aceea scrie poezie”. La Bistrița, Nicolae Manolescu l-a evocat pe George Coșbuc, așa-zisul “poet al țărănimii”. Criticul a definit locul pe care trebuie să-l situăm pe George Coșbuc în poezia noastră. Ca replica la cei care îi minimalizează valoarea poetului din Hordou, Manolescu a spus: “Ceea ce îi datorăm lui Coșbuc este în schimb poezia tradiționalistă, foarte puternică. La el, sentimentele obștești au un conținut etic extraordinar, exemplar, fapt pentru care foarte multă lume îl admiră. Ne îndeamnă pe cei de azi, să descoperim mesajul său pozitiv, de care avem astăzi atâta nevoie”. Avem aici o dovadă a talentului manolescian de a pune punctul pe “i”, atunci când apreciem un poet. Este rostul estențial al unui critic de valoare, el făcând ierarhia valorilor într-o literatură. Manolescu a oferit la Bistrița o “lecție poetică” despre felul în care evaluăm un scriitor-concret, cu argumente, nu cu aprecieri general-valabile.
Autorul articolului, Mircea Gelu Buta, a fost de-a dreptul captivat de harul de orator al lui Nicolae Manolescu. Pentru cei prezenți la Bistrița, criticul a oferit și un posibil model de a fi orator în lumea de azi: “Limbajul profesorului era unul firesc, propriu, marcat de o anumită noblețe, care dădea un farmec incontestabil observațiilor sau, îndeosebi, evocărilor și istorisirilor sale. Farmecul povestirilor te cucerea. Rareori am întâlnit pe cineva care să fi slujit cu atâta eficiență rosturile și rostirea cuvântului, care pentru un moment îți iuțea mersul sângelui prin fire, pentru ca, apoi, imediat să te învăluie cald și apropiat, evocându-ți în adâncul inimii amintirea unui tată pierdut în această viață, dar regăsit în chip miraculous pe pragul altarului și al eternității”. Așadar, Nicolae Manolescu a oferit bistrițenilor și un posibil “model de oratorie”, de care avem azi atâta nevoie, când adesea ascultăm mai mult “limbuții” (vorba lui Titu Maiorescu), decât oratorii.
Articolul-evocare al medicului Mircea Gelu Buta, intitulat “CUM L-AM CUNOSCUT PE NICOLAE MANOLESCU”, merită pe deplin citit cu creionul în mână pentru bogăția informațiilor ce ni le oferă despre valorosul nostru critic și istoric literar. Ele întregesc prin multe aspecte personalitatea manolesciană cu aspecte, poate mai puțin cunoscute de către mulți dintre noi. Sunt tot atâtea argumente să nu-l trecem în uitare pe autorul operelor “Arca lui Noe: eseu despre romanul românesc”, “Istoria critică a literaturii române” etc.
Așadar, ce aflăm/ce ni se dezvăluie despre marele nostru, profesor și critic literar Nicolae Manolescu: domnia sa umbla mult prin țară participând la manifestările literare ce se organizau în diferite zone sau pur și simplu se deplasa pentru a se întâlni cu elevii ori cu cei care-l solicitau. Deci, era o personalitate apropiată de oameni, modest, le-a acordat interviuri, vorbea la unele lansări de carte, la ședințele filialelor Uniunii Scriitorilor. Nu era distant cu nimeni. Nu mergea singur, întotdeauna îl însoțeau cei din stafful revistei “România literară”: regretatul critic literar Alex Ștefănescu, Irina Petraș Gabriel Dimisianu, Mihai Zamfir, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu etc.
La întâlnirea de la Bistrița, Nicolae Manolescu a demonstrat celor prezenți la manifestarea organizată în memoria lui George Coșbuc ce-nseamnă a fi un bun orator: “A fi orator înseamnă să prinzi sufletul unei săli, să stabilești instinctiv între tine și auditoriu acea tainică comunitate care îți îngăduie pe urmă să-l stăpânești, să-l convingi și să-l înalți.”
Sunt de părere că despre Nicolae Manolescu urmașii săi, cei care l-au cunoscut, cei care i-au citit opera sau i-au fost studenți (în aule arhipline!) vor scrie și aceștia o adevărată operă, pe care iubitorii de valori culturale/spirituale o vor citi-o cu interes. Dincolo de opera criticului, ei vor afla ce înseamnă a fi cu adevărat intelectual. E foarte necesar să se afle aceasta, întrucât azi noțiunea de intelectual este greșit înțeleasă. De exemplu, oricine care a absolvit o școală dincolo de cea preuniversitară sau lucrează într-un birou se consideră a fi intelectual.
DEX-ul ne spune clar ce înseamnă a fi intelectual: “Persoană care, prin preocupări sau profesie, folosește creativ intelectul; persoană a cărei sursă de existență o formează munca intelectuală. Intelectual este persoana care are o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii, al economiei, învățământului”.

profesor Octavian Guțu,
Șimleu Silvaniei