Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu n-a fost uitat!

Timpul a confirmat că adevăratele valori nu mor niciodată. Cea mai elocventă dovadă sunt amintirile celor care l-au cunoscut nemijlocit în viață. Este cazul și regretatului Nicolae Manolescu, cel mai valoros critic și istoric literar din România după AL Doilea Război Mondial. În fiecare număr al revistei „România Literară”, al cărei director a fost decenii de-a rândul, contemporanii lui îl evocă în pagini impresionante, pline de adevăr, despre complexa lui personalitate. În numerele 29-30 Iulie 2024, scriitorul Ovidiu Dunăreanu îl evocă în eseul „Strălucirea din ochii profesorului”. O mențiune – fiecare din aceste texte apar la pagina 3 a revistei, acolo unde Nicolae Manolescu își publica săptămânalul Editorial.

Ovidiu Dunăreanu este un scriitor ce trăiește în ținutul euxin. El este mândru că Manolescu prețuia viața literară a scriitorilor ce locuiesc la Constanța sau în Dobrogea. Evocatorul nu uită că și el a fost stimulat de acesta. Că Manolescu a fost prezent la Constanța la târgurile anuale de carte, la reuniuni speciale ale studenților și cadrelor didactice ale Universității „Ovidius” sau cu membrii Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

Când i-a apărut lucrarea sa emblematică Istoria literaturii române – „5 secole de Literatură”, Ovidiu Dunăreanu i-a solicitat un autograf: „Nicolae Manolescu a luat cartea, mi-a zâmbit generos, mi l-a acordat și mi-a înapoiat-o cu o strălucire încurajatoare în priviri care pentru o clipă mi-a dat sentimentul că plutesc ușor. Ochii aceia, de-atunci ai marelui critic, nu mai i-am putut șterge din minte vreodată. Nici când am fost nominalizat cu romanul „Lumina îndepărtată a fluviului” la premiile Uniunii Scriitorilor pentru proză. Iar azi, de câte ori deschid istoria și-i răsfoiesc paginile ei, îmi răsar neschimbați în închipuire ca o certitudine că nu am mers pe drumul greșit.”

 

prof. Octavian Guțu

Șimleu Silvaniei

One Thought to “Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu n-a fost uitat!”

  1. […] „Strălucirea din ochii profesorului”. O mențiune –… Articolul Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu n-a fost uitat! apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment