Considerații asupra stemei orașului Zalău

Mirel Matyas
Daniel Mureșan

La Zalău, centrul istoric –atât cât a mai rămas din el – trece de câțiva ani printr-un proces de schimbare, prin reabilitarea clădirilor monument istoric. Una dintre cele mai importante clădiri, care impresionează prin maiestuozitatea sa, este cea cunoscută astăzi sub numele de ”Clădirea Transilvania”, sau după numele pe care l-a avut înainte de 1918, ”Vigadó”. Clădirea, reprezentativă pentru stilul eclectic din Transilvania secolului XIX, a fost renovată în mai multe etape fiind pe punctul de a-și recăpătat strălucirea de odinioară; semănă din ce în ce mai mult cu ceea ce se poate vedea în ilustratele de epocă. Cu o singură diferență însă. În toate imaginile din cărțile poștale sau fotografiile vechi, pe fațada principală a corpului central, apare încadrată în blazonul baroc situat sus aprope de cornișă, stema orașului Zalău. Într-un scut se poate distinge silueta unui tânăr înaripat ce are în mâna dreaptă ridicată la nivelul capului o sabie, pregătit să lovească balaurul pe care-l calcă în picioare. În cealaltă mână ține o balanță de care balaurul pare să se agațe. Este vorba, așa cum vom încerca să demonstrăm, de Arhanghelul Mihail. Astăzi, pe fațada clădirii renovate, a rămas blazonul gol, ca o rană deschisă. Dacă vrem să ne asumăm istoria orașului, dacă ținem la simbolurile lui care-l individualizează în rândul celorlalte localități din țară și din Europa, dacă vrem să intrăm în rând cu lumea civilizată și din acest punct de vedere, atunci vechea stemă a orașului trebuie să se întoarcă acolo unde-i este locul. Cu atât mai mult cu cât, Zalăul este un caz fericit în care în mare parte vechea stemă se regăsește și în cea actuală. Dacă în alte orașe sunt scandaluri legate de folosirea unor steme ce nu sunt în concordanță cu normele heraldicii și acestea sunt folosite fără a avea aprobarea Comisiei Naționale pentru Heraldică (vezi cazul Clujului de exemplu), la noi lucrurile nu stau așa. Iată de ce, demersul nostru de a readuce în discuție istoria stemei orașului, îl considerăm a fi util.
În ultimii ani au fost realizate cel puțin două studii scrise de renumiți istorici, care au prezentat pe baza unor documente de arhivă, aspecte legate de stema orașului Zalău. Este vorba de articolul intitulat ”Stema și sigiliul orașului Zalău” avându-l ca autor pe Bujor Dulgău și publicat în Acta Musei Porolissensis nr.VIII/1998, pag. 167-172 și respectiv articolul publicat de Nicolae Gudea în revista de cultură Caiete Silvane, nr.100/mai 2013, intitulat ”Contribuții minore la istoria Zalăului. Despre stema orașului”, pag.55-56. De la aceste două studii am pornit și noi. Față de informațiile aduse în aceste materiale, vom încerca să descriem reprezentarea Arhanghelului Mihail în artă și heraldică, respectiv modul în care stema veche a Zalăului apare în filatelie și cartofilie.

Heraldica, o știință

Majoritatea specialiștilor sunt de părere că heraldica a apărut în secolul XII în Europa apuseană și este indiscutabil legată de evoluția echipamentului militar. Numele disciplinei provine din termenul latin medieval: heraldus, héraut = crainic. Heralzii în epoca medievală duceau mesaje de război, dar făceau și oficiul de prezentare a luptătorilor în turniruri și de introducere a acestora în arenă. De la termenul ”héraut” provine și denumirea heraldicii de astăzi. În sunete de trâmbiță sau de corn, heralzii, care trebuiau să fie și buni cunoscători a simbolurilor heraldice, făceau și prezentarea blazoanelor. Termenul de blazon își are originea în aceste manifestări și provine din cuvântul german blasen = a trâmbița, a suna din corn. Blazonul era un semn convențional, specific unui stat, oraș sau unei familii, a unei persoane. Ştiinţa heraldică îşi are începuturile în Franţa. În 1416, Clément Prinsault a pus bazele acestei discipline prin fixarea unei terminologii exacte şi ştiinţifice care a fost apoi general acceptată. Tratatului lui Clément Prinsault i-au urmat şi alte lucrări de heraldică, Franţa aducându-şi o contribuţie esenţială la naşterea şi fundamentarea acestei ştiinţe auxiliare a istoriei. Perioada de înflorire a heraldicii a fost cea a cruciadelor și a epocii clasice a turnirurilor (sec. XIII-XV). După secolul al XVI-lea, importanța artei heraldice a scăzut.

Heraldica românească

Spre deosebire de alte țări europene, unde știința heraldică a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, mai ales în vremurile de glorie ale cavalerilor, în Țările Române această disciplină nu s-a bucurat de o cercetare și de o reglementare strictă ca și în apus. Așa se explică faptul că nu toate orașele sau comunele au o stemă proprie, în cazul unora fie din lipsă de inițiativă pe plan local, iar în cazul altora datorită respingerii propunerilor de către Comisia Națională de Heraldică Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Studiul metodic al științei heraldice în România nu începe decât în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu necesitatea stabilirii de către autoritățile centrale a stemei statului național român modern, creat la 1859. Cea mai veche reprezentare heraldică românească păstrată până astăzi o regăsim pe sigiliul pus de Mircea cel Bătrân pe tratatul cu Polonia din 1390. Simbolurile prezente atunci se regăsesc și în stema de azi a României: acvila, crucea, soarele și luna. Nu vom insista asupra istoriei și evoluției heraldicii românești, există lucrări de referință în acest sens cum ar fi de exemplu ”Știința și arta heraldică în România” a lui Dan Cernovodeanu, apărută la Editura Științifică și Enciclopedică București în 1977.

Stemele și sigiliile orașelor

Nu se știe exact de când au început orașele să aibă steme proprii. Se crede că în Europa, cea mai veche stemă a unei localități este cea a orașului Košice din Slovacia de astăzi (Kassa în limba maghiară sau Cașovia în limba română). Infomația apare în lucrarea ”Magyar Vásarok” apărută la Budapesta în 1941, citată și de Bujor Dulgău. Stema orașului Košice datează din 1369 și a fost atribuită de regele Ludovic cel Mare care a acordat orașului dreptul de a avea însemne proprii. În orașul Košice – Capitală Culturală Europeană în 2013 – există o impunătoare statuie ce reprezintă un înger înaripat ce ține în mîini stema orașului. Pe soclul statuii se află reprezentări ale stemelor din 1369, 1423 și 1453.
În Transilvania, apariția sigiliilor orășenești se încadrează la finalul secolului al XIII-lea și mai cu seamă în secolul al XIV-lea. Sașii sunt cei care au introdus folosirea sigiliilor municipale pe teritoriul Transilvaniei. Astfel în orașele săsești, sunt atestate și cele mai vechi sigilii: Sebeș (1303), Sibiu (1367), Bistrița (1367), Brașov (1368), Cluj (1369), Sighișoara (1509). În legătură cu stemele orașelor transilvănene, se știe de exemplu că Iancu de Hunedoara aprobă brașovenilor să imprime stema orașului pe postăvurile lor la 1444; Baia Sprie obține dreptul la stemă de la Matei Corvin la 1464; Târgu Mureș de la Gabriel Bethlen; Baia Mare de la Matei Corvin în 1481; Oradea de la Cristoofor Báthory la 1580 etc. Se poate doar presupune, neexistând nicio dovadă în acest sens, că și stema Zalăului a fost acordată ca și privilegiu de către unul din regii Ungariei sau de către unul din principii Transilvaniei.

Originea stemei Zalăului – ipoteze

Zalăul este atestat pentru prima dată undeva între anii 1150-1220 conform Registrului de la Oradea ca ”villa Ziloc” (sat) deși este amintit mult mai devreme în Cronica lui Anonymus ca Ziloc. În Szilágy Vármegye Monographiája (Monografia Județului Sălaj) a lui Petri Mór, apărută în 1901, se arată că localitatea era în proprietatea episcopului catolic al Transilvaniei Gallus (Gál) (1246-1269) și că biserica a fost sfințită la 1264 și dedicată Sfântului Arhanghel Mihail (la data publicării monografiei biserica cu pricina era reformată, însă până la reforma din 1527 aparținea confesiunii romano-catolice). Iată ce scrie Petri Mór: ”Zilah. Régen az erdély püspök birtoka s igye e város mai ev.ref. temploma is Szt.-Mihály arkangyalnak volt szentelve.” ( Zalău. Este deținut de episcopul Transilvaniei, biserica reformată de astăzi a fost dedicată Sfântului Mihail – Arhanghelul). La 24 iunie 1370 regele Ludovic I îi conferă localității dreptul de a ține târg anual, iar un secol mai târziu, la 1 august 1473 Zalăul este numit într-un document emis de Matia Corvin ca ”oppidum Zilah” aflat sub jurisdicția episcopului catolic.
În Biserica Reformată din centrul orașului, biserică care până la 1527 aparținea cultului romano-catolic, pe unul dintre pereții interiori se mai păstrează un relief ce-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail într-o ipostază ce aduce cu vechea stemă a orașului. Că avem de a face cu stema orașului, reiese foarte clar din înscrisul ”S.MICH.ARCHANG.ZILAHY VARASSA CZIMERE. 1569” ce înconjoară imaginea Arhanghelului. Acesta este reprezentat înaripat, cu sabia ridicată în mâna dreaptă și cu balanța în mâna stângă, în timp ce cu picioarele calcă pe balaur. Cercul cu imaginea arhanghelului este înscris într-un triunghi isoscel, decorat cu motive florale . Pe laturile egale ale triunghiului apare textul: ”TEMP. JVDICIPRIM.” în stânga și respectiv ”SEPH. PETO.1710”.
Acest relief e încadrat de blazoanele familiilor Kis și Sarak, respectiv Száva și Bikfalvi – despre care se presupune că au avut un rol esențial în reconstrucția bisericii în secolul al XVIII-lea.
Potrivit preotolui paroh Püsök Sándor Csaba ”cele trei basoreliefuri, au fost găsite încastrate în zidul vestic, cel de lângă turn care a rămas de la vechea biserică care între 1903 a fost demolată. S-a păstrat doar turnul gotic și acea porțiune de zid. Stema Zalăului și două blazoane nobiliare au fost găsite într-un ancadrament de portal gotic. Cum nu erau vizibile, fiind ascunse în spatele orgii, au fost mutate unde sunt acum în 1996”.
Poate vă întrebați ce caută imaginea Arhanghelului Mihail – o reprezentare catolică – în Biserica Reformată. Nu trebuie uitat faptul că înainte de reformă, biserica era catolică iar orașul, așa cum s-a arătat aparținea episcopului catolic al Transilvaniei. Este posibil ca vechea biserică catolică să fi avut hramul Sf.Arhanghel Mihail (așa cum sunt încă multe biserici în Sălaj – cele mai multe de lemn – ce-i au ca patroni spirituali pe Arhanghelii Mihail și Gavril). Însă referirea la stema Zalăului este evidentă. Mai probabil este faptul că la vremea în care o parte a credincioșilor au trecut de la catolicism la reforma calvină și odată ce ei au devenit majoritari au avut și biserica numai a lor, Zalăul să fi avut deja această stemă.
De aceeași părere este și Zsigmond Attila, preot reformat în Fughiu, care s-a ocupat printre altele de istoria bisericii reformate din Sălaj:”După părerea mea este o falsă interpretare aceea că după reformă orice imagine a fost distrusă, eventual altarul a fost înlăturat imediat, dar restul a rămas neschimbat, cel puțin pentru o anumită perioadă. În cazul reliefului nici nu se pune această problemă, iar din inscripție clar că este vorba de stema orașului, care nu ține de schimbarea confesiei”.
Aceeași imagine, poate ceva mai elaborată, apare în sala de bal a Clădirii Transilvania / Vigadó. Stema se află amplasată deasupra scenei și poate că acesta a fost motivul pentru care a scăpat perioadei comuniste. Aici a funcționat încă din perioada interbelică un cinematograf, și probabil că ecranul de proiecție acoperea stema protejând-o. Evident, acestă reprezentare este mult mai actuală, dat fiind faptul că întregul edificiu a fost finalizat în 1901.
În lipsa unor documente care să lămurească problema, originea și datarea exactă a stemei Zalăului poate fi doar dedusă, problema rămânănd în continuare deschisă. Se pot așadar formula câteva ipoteze însă. Este evident că imaginea Arhanghelului Mihail a venit pe filiera catolică. Logic ar fi să presupunem că imaginea a devenit stemă a orașului undeva după 1473 (când Matia Corvin a ridicat localitatea la rang de târg) dar nu mai târziu de 1555 când în urma sinodului local ținut la Ardud, comitatul Sălaj împreună cu Partium-ul a trecut de partea reformei. Când biserica a devenit reformată, credincioșii au văzut în acel relief nu imaginea Sfântului Arhanghel Mihail ci mai degrabă stema orașului lor. Așa se poate explica faptul că stema a supraviețuit până în zilele noastre. Nici problema legată de cine a atribuit stema cu Arhanghelul Mihail orașului, nu este rezolvată. Niciuna din ipotezele conform căreia aceasta a fost stribuită orașului de către cineva care avea acest drept (rege, principe, episcop) sau a fost stabilită de către comunitate, nu poate fi probată. Trebuie de asemenea precizat faptul că Arhanghelul Mihail nu a fost considerat niciodată ca patron spiritual al Zalăului.

Reprezentări ale Arhanghelului Mihail

Arhanghelul Mihail este considerat atât în Biblie cât și în alte texte sacre ca fiind cel mai important dintre toți arhanghelii. Numele său s-ar traduce în limba română ca ”cel care este asemenea lui Dumnezeu”. Este numit Arhistrateg sau Mare Voievod, conducător al Puterilor Cerești. Există mai multe reprezentări ale arhanghelului. Arhanghelul Mihail este reprezentat deseori cu aripi puternice, foarte mari, și cu Sabia Dreptății. În perioada Renașterii, el este reprezentat ca un tânăr puternic și chipeș îmbrăcat într-o splendidă haină, uneori cu platoșă, purtând sabie, scut și lance. În alte reprezentări este cel ce ține Balanța Dreptății, este ”cel ce cântărește sufletele”. Sunt și ipostaze ale Arhanghelului Mihail în care apare omorând cu sulița balaurul pe care-l calcă în picioare. Se crează uneori confuzia cu Sf.Gheorghe cel care omoară balaurul.
Etnograful Camelia Burghele de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, încearcă să explice prezența imaginii Arhanghelului Mihail (uneori însoțit și de Arhanghelul Gavril) în reprezentările artei populare: “Bibliografia etnografică subliniază vitejia și puterea lor, iar Arhanghelul Mihail e deseori prezentat ca un războinic, dar care luptă mereu pentru oamenii drepți; el eliberează Soarele și Luna din puterea dracilor, atunci când aceștia le fură (e vorba despre eclipse). Apoi se spune că Arhanghelul Mihail poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului și veghează la căpătâiul celor bolnavi. Scena morții omului este înfățișată astfel: în stânga bolnavului stă diavolul, pregătit să îl ia pe muritor, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe acesta, retezându-i necuratului capul cu sabia. De aceea el poartă întotdeauna sabie și îl vedem reprezentat învingând diavolul simbolizat prin balaur sau zmeu.”

Arhanghelul Mihail în heraldică și artă

Căutând diverse reprezentări ale Arhanghelului Mihail, care să semene cu stema veche a orașului Zalău, am găsit (având ca sursă imaginile de pe internet) o imagine ce poate fi considerată ca o matriță, pentru toate celelalte reprezentări similare. Este o litografie realizată de Hans Holbein cel Tânăr (1497-1540), ce este considerat alături de Albrecht Dürer și Lucas Crahach cel Bătrân printre cei mai reprezentativi artiști germani ai Renașterii, un portretist remarcabil, printre cei mai mari din istoria picturii. Lucrarea lui Hans Holbein cel Tânăr intitulată ”Arhanghelul Mihail cântăritorul sufletelor”, realizată în 1523 și prezentată în catalogul lui John Ruskin din 1870, seamănă izbitor de mult cu stema Zalăului. Tânărul din imagine are armură și manta pe umeri, are aceeași mișcare amplă a mâinii drepte cu sabia ridicată la nivelul capului, gata să lovească balaurul de la picioare. De asemenea are în mâna stângă balanța de care se agață dragonul.
O altă lucrare asemănătoare este cea realizată de Lucas Cranach the Elder (1472-1553) din 1506 care-l reprezintă pe Arhanghel sub forma unui tânăr înaripat cu sabia ridicată deasupra capului și cu balanța în cealaltă mână. Istoricul Nicolae Gudea, găsește și el o imagine matcă a reprezentărilor arhanghelului cu sabie și balanță, pe o placă de metal din Köln, datată 1470, conform Brockhaus Encyclopadie, volumul 12, apărută la Wiesbaden în 1971. Imaginea este redată în articolul din Caiete Silvane.
Imagini asemănătoare, ale Arhanghelului cu sabia și balanța apar și în alte reprezentări heraldice. Există mai multe orașe europene care au ca stemă această imagine. Printre acestea pot fi amintite: Odenheim, Buttstaedt, Thuengersheim și Maudach din Germania, Biala Podlaska din Polonia, Kraziai din Lituania, Nóráp din Ungaria și…capitala Austriei, Viena. Mai avem orașe ce au ca stemă un scut cu imaginea Arhanghelului Mihail, cu sabie și balanță, dar în care nu apare balaurul. Este vorba de orașele Haag din Austria, Ohrdruf din Germania sau Reichstett din Franța. Desigur, numărul orașelor europene care au o stemă pe care apare Arhanghelul Mihail, în diverse ipostaze, este mult mai mare. Există în Federația Rusă, aproape de vărsarea râului Dvina de Nord în Marea Albă chiar și un oraș care se numește…Arhanghelsk și care are…ați ghicit, o stemă de forma unui scut cu imaginea Arhanghelului Mihail cu sabie și scut călcând balaurul. Până și capitala Europei, orașul Bruxelles are pe stemă imaginea Arhanghelului Mihail călcând în picioare balaurul, având în mână sulița în fromă de cruce.
Având în vedere aceste reprezentări, atât în artă cât mai ales în heraldică, se poate doar presupune că și stema Zalăului – sub forma reprezentată în Biserica Reformată – datează din secolele XV-XVI.

Evoluţia stemei Zalăului

În afara stemei din Biserica reformată, datată conform inscripţiei la 1569, și a celei din sala de bal a Clădirii Transilvania ce nu poate fi mai veche de 1900, nu mai există nicio altă reprezentare a acesteia pe vre-un edificiu din oraș.
Prima dovadă scrisă legată de stema orașului, apare în monumentala monografie județului Sălaj, realizată în perioada 1901-1904 de Petri Mór (Szilágy vármegye monográfiája). La pagina 448 a monografiei amintite, înainte să descrie într-un amplu capitol orașul Zalău, este reprodusă stema color a orașului: într-un scut dreptunghiular, cu partea de jos rotunjită, apare pe un fond argintiu, un tânăr înaripat înveșmântat în roșu, având aripile și pieptarul de culoare verde. Ține îm mâna stângă o sabie ridicată la nivelul capului gata să lovească balaurul pe care-l calcă în picioare. În mâna stângă ține o balanță, ale cărei talere nu sunt vizibile. Petri Mór nu oferă niciun fel de explicație, în afara textului ”ZILAH VÁROS CZIMERE”. În altă parte a monografiei, la pagina 536 apare lapidar textul: ”A csizmadiák kara felett a falon a város czimerét is megtaláljuk 1569. Évszámmal”. (Deasupra locului unde stau cizmarii, găsim stema orașului inscripționată cu data 1569). Este vorba desigur, de locul inițial în care se afla stema, pe peretele vestic. Nimic mai mult.
Stema orașului apare însă pe mai multe sigilii. Cercetătorul Bujor Dulgău a identificat în Arhivele Statului Satu Mare, un sigiliu aplicat pe un document din 29 noiembrie 1871. Sigiliul rutund cu un diametru de 30 mm are într-un cerc pe care scrie ”ZILAH VÁROS FÖBIRÁJA PECSETJÉ 1802” (Sigiliul judelui primar al orașului Zalău 1802). În cerc apare imaginea tânărului înaripat cu sabia și balanța. Este cel mai vechi sigiliu cunoscut care are stema orașului. În lucrarea amintită deja la început, ”Stema și sigiliul orașului Zalău”, în Acta Musei Porolissensis nr.VIII/1998, autorul Bujur Dulgău amintește și de alte sigilii ale orașului descoperite pe documente aflate la Arhivele Statului filialele Sălaj sau Cluj.
O imagine deosebit de frumoasă a unui sigiliu, este disponibilă pe internet la adresa (http://hu.wikibooks.org/wiki/C%C3%ADmerhat%C3%A1roz%C3%B3/Zilah_c%C3%ADmere). Are inscripționat textul ”SZILÁGY VÁRMEGYE ZILAH REND. TAN. VÁROS 1902” și bineînțeles imaginea Arhanghelului Mihail, cu sabia și balanța. Interesant este faptul că din aceeași perioadă, există un sigiliu al orașului Alba-Iulia (Gyulafehérvár) ce are o imagine a arhanghelului, în fața unei porți de cetate. Alba-Iulia a fost sediul episcopilor catolici ai Transilvaniei; ipoteza conform căreia stema Zalăului (oraș aflat până înainte de Reformă sub stăpânirea episcopilor catolici) a venit pe această filieră nu este de neglijat.
După 1918, autorităţile competente au trecut la unificarea administrativă a teritoriului ţării. La 23 iunie 1921 este emisă legea ce promulga noua stemă a României şi instituia Comisia Consultativă de Herldică care avea ca sarcină stabilirea stemelor județelor și orașelor țării. Comisia a instituit și fixat în perioada 1921-1928 stemele celor 71 de județe ale României iar între 1928-1936 stemele celor 71 de orașe reședință de județ și a celor 130 de centre urbane ale țării. Așa cum amintește Dan Cernovodeanu în lucrarea Știința și arta heraldică în România (Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977), Comisia Consultativă pentru Heraldică a conservat în întregime stema orașului Zalău (alături de cele ale orașelor Turnu Severin, Bârlad, Roman, Vaslui, Cluj, Brașov, Sibiu, Sighișoara, Dej, Sighet sau Satu-Mare).
Interesant este faptul că în Monitorul Oficial nr.186 din 21 august 1930, în care este prezentată stema orașului Zalău, nu se amintește nimic despre Arhanghelul Mihail. După preambulul decretului regal: ”CAROL al II-lea, Prin grația lui Dumnezeu și voința națională , Rege al României, La toți de față și viitori, sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat al Departamentului de Interne, am decreat și decretăm: Art.1 Se aprobă de Noi stemele orașelor reședință de județ […] Zalău […] astfel cum au fost întocmite de către comisiunea consulativă heraldică și anume:” sunt descrise pe rând toate stemele reședințelor de județ. Heraldica Zalăului este descrisă astfel: ”Pe scut roșu un tânăr într’aripat de aur, stând în picioare, ținând în mâna dreaptă o sabie de aur cu care lovește un balaur negru pe care-l calcă cu picioarele, în mâna stângă o cumpănă de aur. Este stema veche a orașului. Scutul timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri.” Este menționat clar faptul că avem de a face cu stema veche a orașului.
Se pare că și în perioada 1940-1945, când Zalăul a făcut parte din teritoriul cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, stema orașului a rămas aceeași. Noua administrație maghiară nu avea niciun interes să schimbe stema, cu atât mai mult cu cât ea provenea dinainte de 1918, când Zalăul era reședința comitatului Szilágy.
Stemele din perioada interbelică au fost folosite până în 1948, când au fost înlocuite pe sigiliile și anteturile municipiilor și județelor cu stema Republicii Populare Române. Prin decretul nr.503/16 decembrie 1970 emis de către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, s-au instituit noi steme pentru județele și orașele municipii. Comitetele executive ale Consiliilor populare au antrenat numeroși specialiști: istorici, heraldiști, geografi, etnografi, economiști etc. Prin decretul nr. 302/25 iulie 1972 emis de Consiliul de Stat al republicii Socialiste România proiectelor celor 39 de steme județene, și 47 de steme municipale au fost aprobate. Nu a fost și cazul Zalăului, acesta neavând rang de municipiu. Se pare că orașul nu a avut pur și simplu stemă în perioda comunistă.
După revoluția din decembrie 1989, au exista preocupări privind stema orașului. Actuala stemă a Zalăului a fost realizată în anul 1995 de către artistul plastic zălăuan Vasile Morar, în urma unui concurs de proiecte. În mare parte este respectată varianta stemei din 1930, elementul de noutate adus fiind brâul crenelat situat în scut, deasupra imaginii – care în viziunea artistului reprezenta poarta de acces a Transilvaniei. Este modificat și numărul de turnuri ale coroanei murale, de la cinci la șapte. În Heraldica românească, orașele erau reprezentate cu o coroană crenelată cu cinci turnuri iar municipiile cu una cu șapte turnuri.
Prin Hotărârea nr. 685/1998 privind aprobarea stemelor unor municipii, la anexa nr.11 apare actuala stemă a Zalăului și descrierea acesteia: ”Stema municipiului Zalău, potrivit anexei nr.11, se compune dintr-un scut roșu, încărcat cu un tânăr înaripat, de aur, ținând în mâna dreaptă o sabie din același metal, cu care lovește un balaur negru, pe care îl calcă cu picioarele. În mâna stângă personajul poartă o balanță de aur, cu talgerele în echilibru; în șef, pe fond roșu, un brâu crenelat de argint. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri crenelate.”. Descrierea elementelor componente ale stemei este următoarea: ”brâul crenelat semnifică importanţa strategică a aşezării (poartă de acces spre Transilvania); tânărul înaripat evocă lupta împotriva răului; balanța atestă atributul administrativ al urbei de a împărți dreptatea”.
După cum se poate constata niciun cuvânt despre Arhanghelul Mihail, deşi am arătat pe baza a numeroase exemple că acesta este personajul de pe scut. Vechii steme a orașului, folosită între anii 1569 (?) – 1948 sub diverse forme dar care toate au imaginea arhanghelului, i s-au adus câteva elemente heraldice noi, cum e acel brâu crenelat. Se revine la coroana murală de argint, ca în varianta stemei din perioada interbelică, însă numărul turnurilor crenelate crește de la cinci la șapte. Orașul devenise între timp municipiu.

Ștampilă poștală cu stema Zalăului

Ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, România a fost silită să cedeze Ungariei județele Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Mureș, Covasna și Harghita. Administrația maghiară a refăcut comitatele dinainte de 1918 revenindu-se la denumirea de Szilágy (Sălaj). Armata a 2-a ungară (peste 100.000 de soldați) a operat pe teritoriul județului Sălaj, astfel: 6-7 septembrie în zona Șimleului și 8 septembrie în zona Zalăului. La 12 septembrie 1940, administrația militară maghiară era instalată în toată zona de ocupație. După numai două luni, se retrag trupele ”de ocupație”, locul lor fiind luat de două Corpuri de Armată (VIII și IX). La Zalău era cantonat Batalionul II din cadrul regimentului 25 Infanterie (Corpul IX de Armată). Administrația poștală maghiară a fost organizată perfect și foarte rapid, încă din prima zi de ocupație funcționând Serviciul Organizatoric de Est (SZEVOSZ). În primele zile ale ocupației s-au folosit ștampilele VISSZATÉRT (visszatért = retrocedat) care erau însoțite obligatoriu de ștampilele de zi. În Sălaj, acest ștampile s-au folosit în Zilah (Zalău) – 8 septembrie – 15 octombrie 1940 și Szilágysomlyó (Șimleu Silvaniei) în perioada 7 septembrie – 15 octombrie 1940. Toate ștampilele avea în centru stemele orașelor respective.

Stema Zalăului în cartofilie

Există o mulțime de cărți poștale sau ilustrate realizate atât înainte de 1918 cât și în perioada interbelică în care apare Clădirea Transilvania / Vigadó. În unele dintre aceste fotografii, se vede destul de clar că pe fațada corpului principal de clădire, apare stema veche a orașului. Vom prezenta câteva dintre aceste ilustrate.
Una dintre cele mai frumoase cărți poștale ce are în prim plan grupul statuar Wesselényi și în spate Clădirea Transilvania, a fost editată de Moldovan Laszlo și poate fi datată la începutul secolului XX, conform datei de pe ștampila poștei – 1905. Așa cum se vede, stema Zalăului apare în acel blazon baroc. Din perioada interbelică, de dinaintea cedăriia Ardealului de Nord, deci sub administrație românească, există o carte poștală cu imaginea clădirii Transilvania, pe fațada căreia sub textul ”Cinema Carol” se vede clar aceeași stemă cu imaginea Arhanghelului Mihail. În schimb nu apare grupul statuar Wesselényi. Foarte probabil stema moștenită de la administrația maghiară nu a fost dată jos de către administrația românească. Cartea poștală a circulat și imediat după septembrie 1940, așa cum rezultă din ștampila ”Visszatért” (cu stema Zalăului) de pe verso.
Deși am putea continua cu astfel de exemple, ne vom limita doar la încă un singur exemplu. De data aceasta este vorba despre o fotografie – carte poștală realizată în studioul Foto Elite ”Peter” Zilah care surprinde evenimentul din 2 septembrie 1940 când administrația maghiară a orașului a reamplasat grupul statuar Wesselényi. Stema orașului era la locul ei!

În loc de concluzii

Așadar, în toate reprezentările, indiferent de epocă și de ”stăpânire” Zalăul a avut aproximativ aceeași stemă. O stemă asumată atât de comunitatea maghiară a orașului – pe baza unei tradiții de câteva secole, dar și de comunitatea românească – pe baza celor două acte normative din 1930 și 1998. O stemă de care toți ar trebui să fim mândri, la care ar trebui să-i cunoaștem semnificația și istoria. O stemă care ar putea face obiectul unor materiale de promovare ale orașului: brelocuri, insigne, fanioane etc.
O stemă care ar trebui să fie mult mai vizibilă în spațiul public – acolo unde există doar la intrarea în Primărie, pe câteva panouri cu harta orașului răspândite prin cartiere și pe steagul orașului arborat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. O stemă care ar trebui să revină (în varianta clasică pentru a se încadra în arhitectura locului) în locul gol din blazonul de pe fațada Clădirii Transilvania. Și de ce nu, pe frontispiciul Primăriei Municipiului Zalău.

Surse bibliografice:
1. Adina Berciu-Drăghicescu – Arhivistică și documentaristică
2. Dan Cernovodeanu – Știința și arta heraldică în România, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
3. Bujor Dulgău – Stema și sigiliul orașului Zalău, în Acta Musei Porolissensis nr.VIII/1998
4. Nicolae Gudea – Contribuții minore la istoria Zalăului. Despre stema orașului, Caiete Silvane nr.100/mai 2013
5. Petri Mór – Szilágy vármegye monográfiája, Zalău 1903
6. www.explora.home.ro/Heraldica
7. www.ro.orthdoxwiki.org/Mihail_Arhanghelul
8. www.angelinspir.ro/arhanghelul-mihail-prezentare-ampla-46
9. www.ro.wikipedia.org/