Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va găzdui vineri, 25 martie, de la ora 18, în cadrul Zilelor revistei „Caiete Silvane”, un concert de jazz susținut de Nadia Trohin şi Mircea Tiberian – „Îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Nadia Trohin şi Mircea Tiberian propun şi de această dată asocierea unor stiluri în aparenţă foarte îndepărtate, readucând în actualitate şlagăre româneşti într-o manieră creativă şi originală specifică muzicii jazz. Este vorba despre muzică uşoară românească scrisă cu câteva decenii în urmă, sau chiar de unele cântece „de mahala” ce fuzionează cu arii stilistice specifice jazzului, muzicii contemporane ori cabaretului berlinez interbelic. Piesele alese pot fi considerate hit-uri – multe dintre ele fiind transmise intens la posturile de radio şi preluate apoi de mai mulţi interpreţi ai vremii – şi îşi au locul în memoria afectivă a publicului românesc.
Mircea Tiberian este pianist şi compozitor de jazz cu o carieră extinsă pe mai mult de patru decenii. Activitatea sa muzicală s-a materializat în mii de concerte şi peste douăzeci de albume realizate sub nume propriu; cel mai recent a apărut în anul 2019 la casa de discuri Fiver Records sub titlul „Looking Forward to the Past”. Mircea Tiberian are un rol esenţial în pedagogia jazzului şi a muzicii improvizate, fiind iniţiatorul şi conducătorul primului şi celui mai important departament de jazz din România la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Muzicianul este foarte activ şi în domeniul literar, muzicologic sau al interferenţelor artistice, publicând numeroase articole, cărţi şi antologii. Dintre cele mai noi apariţii: „Sunetul de referinţă şi arca muzicii occidentale” în anul 2013, „Domeniul muzical, o lume cu patru dimensiuni” în naul 2014 şi „Magister musicae în ţara surâsului” în anul 2017. El este şi autorul unor spectacole de interferenţă ce includ, alături de muzică, poezie, teatru sau film (Jazzy Tarot, O scrisoare pierdută, Jazz and Cinema, Dark etc.). Mircea Tiberian a fost distins cu premiul de creaţie pentru jazz al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în anii 1990, 1996, 2000, 2003, 2013 şi 2015.
Nadia Trohin şi-a definitivat studiile de licenţă şi masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în muzică. În anul 2010 a fost premiată în cadrul Festivalului de Jazz de la Târgu Mureş, iar de atunci a susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate, colaborând cu muzicieni de marcă ai scenei jazzistice, între care: John Betsch, Chris Dahlgren, Christian Lillinger, Mike Roelofs, Jerzy Małek, Nicolas Simion, Cristian Soleanu ş.a. Colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian – cea mai longevivă, de altfel – s-a materializat inclusiv prin apariţiile discografice „La margine de Bucureşti” (album căruia i s-a atribuit titlul „Discul românesc de jazz al anului 2011”) şi „Aleea Cosmonauţilor” în anul 2020. În trecut s-a impus ca solistă a grupului „Millenium” cu care a înregistrat albumele „Fata sihastră” şi „Creştini”, „Crăciunul a sosit”, iar între 2010-2012 a fost membră a grupului vocal Jazzappella. În paralel cu activitatea concertistică, interpreta s-a implicat activ şi în domeniul educaţional, fiind profesor de canto în cadrul secţiei de jazz a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Credit foto: Mircea Albuțiu
[…] Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va găzdui vineri, 25 martie, de la ora 18, în cadrul Zilelor revistei „Caiete Silvane”, un concert de jazz » Mai multe detalii […]