O expoziţie itinerantă de artă fotografică va fi vernisată la Zalău, joi, 25 octombrie, de la ora 11.30, în Clădirea Transilvaniei, în cadrul Zilelor Bibliotecii Judeţene „I.S. Bădescu” Sălaj.
Intitulată „Comorile României”, expoziţia este dedicată Centenarului Marii Uniri şi Anului European al Patrimoniului Cultural şi îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură cele mai importante valori ale patrimoniului cultural din România. Turneul naţional al expoziţiei parcurge toate regiunile istorice ale ţării, la Zalău urmând să poposească între 25 şi 27 octombrie.
„Este vorba despre acele valori patrimoniale româneşti care ne diferenţiază cultural de alte popoare şi ne fac mândri că suntem români, mai ales acum când are loc un proces de globalizare şi de nivelare a valorilor pe plan mondial”, susţin organizatorii.
Publicul va putea admira 70 de lucrări de artă fotografică ale băimăreanului Ilie Tudorel, printre care imagini cu fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, biserici de lemn din Maramureş ori biserici pictate din nordul Moldovei, sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei, centrul istoric al Sighişoarei ori Delta Dunării. Nu lipsesc nici fotografiile ce surprind tradiţii şi meşteşuguri româneşti prezente pe Lista Patrimoniului Imaterial UNESCU, precum colindatul de ceată bărbătească, doina, tehnicile de prelucrare a ceramicii de Horezu, jocul fecioresc din România, tehnicile de ţesere a scoarţelor româneşti tradiţionale, ritualul căluşului sau practicile culturale asociate zilei de 1 Martie.
Pentru a completa imaginea de ansamblu, în cadrul patrimoniului tangibil mai sunt prezentate şi câteva dintre locaţiile aflate pe lista indicativă UNESCO: bisericile bizantine şi post-bizantine de la Curtea de Argeş, biserica Densuş, Mănăstirea Neamţ, oraşul istoric Alba Iulia, Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu etc.
„Toate aceste fotografii color realizate la un înalt nivel artistic se constituie într-o oglindă vie a bogăţiei culturale de care dispune poporul român în Anul Centenarului şi pot fi un important vector de promovare a turismului cultural din România”, mai arată sursa citată.
Născut în 1961, Ilie Tudorel este un artist fotograf din Baia Mare, ale cărui lucrări au fost expuse în 92 de expoziţii în România, Belgia, China, Polonia, Ungaria şi Ucraina. În 2013 a înfiinţat un blog de fotografie ce are ca scop promovarea mesajului fotografic în actul de cultură şi promovarea României, Transilvaniei şi Maramureşului în lume.