Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj anunță începerea proiectului cultural „Case călătoare”. Acesta se va derula în perioada aprilie – noiembrie, în parteneriat cu Asociația „Salvăm Casele Albastre de pe Valea Barcăului” și Asociația „Sinaptica”. După cum a explicat managerul CCAJ Sălaj, Daniel Săuca, prin acest proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național va fi sprijinită salvarea și punerea în valoare a patrimoniului vernacular de pe teritoriul județului Sălaj. Prin intermediul proiectului se vor realiza: multiplicarea resursei turistice a unei organizații private din mediul rural cu 200 la sută şi existența unui exemplu de bune practici în dezvoltarea durabilă din mediul rural, pornind de la patrimoniul cultural existent. Astfel, în timpul implementării proiectului, două case, cu o vechime de peste 80 de ani, vor fi mutate și reconstruite în Valcău de Jos. Una dintre aceste case va avea acoperișul realizat din paie, așa cum a fost construită prima dată. În cursul lunii august, Asociația „Salvăm Casele Albastre de pe Valea Barcăului” va găzdui o tabără de voluntariat, organizată cu sprijinul Asociației „Sinaptica”, iar în cadrul acestei tabere, voluntarii vor putea reconstitui diferite tehnici arhaice de construcție, folosind materiale tradiționale, identice sau foarte asemănătoare cu cele originale. „Proiectul prezentat este o continuare a eforturilor CCAJ Sălaj de a aduce în atenția publicului de astăzi a valorilor culturale reprezentative sălăjene și de a folosi noile tehnologii pentru promovarea tradițiilor locale”, a precizat Daniel Săuca, managerul CCAJ Sălaj.
sursa foto: facebook – Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj
[…] Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj anunță începerea proiectului cultural „Case călătoare”. Acesta se va derula în perioada aprilie – noiembrie, » Mai multe detalii […]