Castelul și domeniul lui Octavian Goga de la Ciucea rămân în proprietatea Consiliului Județean Cluj  

Consiliul Județean Cluj a câștigat definitiv procesul privind Castelul de la Ciucea care găzduiește Muzeul Memorial ,,Octavian Goga”.  Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în această săptămână, în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra muzeului, respingând recursul formulat de moștenitorii Veturiei Goga, soția poetului Octavian Goga. Instanța Înaltei Curți a dispus, astfel, prin hotărâre, anularea certificatului de moștenitor al pretinșilor moștenitori ai Veturiei Goga, a constatat calitatea Județului Cluj/Consiliului Județean Cluj de moștenitor al ansamblului muzeal ,,Octavian Goga” și a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al acestuia, acordând forului administrativ județean inclusiv cheltuielile de judecată solicitate. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a spus: ,,Este o mare victorie nu doar a Consiliului Județean Cluj ci a întregii Românii și a fiecărui român în parte. Miza procesului pe care l-am câștigat definitiv a reprezentat-o acest domeniu, parte a patrimoniului național și care are o valoare inestimabilă nu doar din punct de vedere material ci și prin simbolistica aparte pe care o are. Castelul și întreg domeniul sunt strâns legate de personalitatea marcantă a celui care a fost „poetul cântării pătimirii românilor”, marele poet și om politic Octavian Goga, luptător fervent pentru drepturile românilor din Transilvania și pentru Unire, fost prim-ministru al României.

„Voința poetului a fost aceea ca domeniul să rămână în proprietatea Statului Român, în scopul înființării și funcționării la Ciucea a unui muzeu memorial Octavian Goga. În acest sens, Veturia Goga a întocmit în favoarea statului român atât un testament olograf cât și o donație în formă autentică. Anterior, pe parcursul proceselor de revendicare, Consiliul Județean Cluj a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica înstrăinarea în orice fel a acestui valoros patrimoniu, obținând în instanță inclusiv instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile de la Ciucea”, se arată în comunicatul remis redacției Magazin Sălăjean de reprezentanții Consiliului Județean Cluj. 

 

Leave a Comment