Cărţi pentru însănătoşirea limbii române

MOTTO:   “Parcă nicicând nu s-a vorbit atât de neglijent și de prost ca în România ultimilor ani.“ (Radu Paraschivescu, scriitor)

În ziarul din 15 octombrie, am publicat articolul  “Mai este dulce și frumoasă limba româna?“. Problema principală abordată a fost îndeosebi degradarea prin agramatisme de toate tipurile a limbii române actuale. Aceeași temă de mare actualitate o reliefează într-o altă varietate de modalități scriitorul Radu Paraschivescu în numeroasele sale opere de mare succes în rândul marelui public.

În secolul al XIX-lea, Gustave Flaubert, autorul romanului  “Doamna Bovary“, și-a propus să realizeze un dicționar al prostiei universale. Originala idee și-a împlinit-o doar parțial. La noi în țara, Editura “Humanitas“, condusă de eseistul/filozoful/scriitorul  Gabriel Liiceanu, a înființat în cadrul ei în anul 1990 o nouă colecție – “Râsul lumii“, titlu aproape sinonim cu cel al demersului scriitorului francez. În cadrul ei, jurnalistul, traducătorul, redactorul de carte, scriitorul Radu Paraschivescu (n. 1960) a publicat multe volume ce ilustrează concret când, cine, cum și de ce ajunge cineva de râsul, de rușinea lumii. Amintesc doar câteva dintre acestea pentru că ele merită citite, pentru că  prin satiră și umor îl scot pe cititor din monotonia carantinei impusă de COVID – 19, îl ajută să nu uite să zâmbească, invitându-l elegant la un necesar autocontrol, discernământ, spirit critic în tot ce face și, mai ales, cum vorbește, cum se manifestă ca cetățean între semeni : “FIE- NE TRANZIȚIA UȘOARĂ“, “DINTRE SUTE DE CLIȘEE“,  “GHIDUL NESIMȚITULUI“, “MAIMUȚA CARPATINĂ“,  “NOI VORBIM NU GÂNDIM“, “ROMÂNIA ÎN 7 GESTURI“, “CUM GÂNDESC POLITICIENII  (CUM? GÂNDESC POLITICIENII?) etc.

În timp ce scriam acest articol, am aflat că recent i-a apărut acestui autor la aceeași editură și colecție o nouă carte : “VITRINA CU ȘARLATANI“. Titlul unei cărți este un adevărat act de identitate al acesteia. Și neiubitorii scrisului acestui prolific şi proteic contemporan al nostru trebuie să recunoască valoarea foarte sugestivă a titlurilor pe care scriitorul le-a gândit pentru ceea ce scrie. Ele sunt nu numai sugestive, ci și deosebit de atrăgătoare, provocatoare, condiție esențiala a oricărei lucrări de succes. Ele nu cred că-l lasă chiar indiferent nici pe cei cărora actul lecturii este ceva de prisos, o pierdere de vreme.

Flaubert își intitula demersul său “DICȚIONAR DE IDEI PRIMITE DE-A GATA“. Caracterizându-l, el îl consideră “un catalog al necruțătoarelor prostii, bazaconii și clișee, locuri comune, jumătăți de adevăr, absurdități și aiureli cu aer de verdict“. Această sinteză tematică a dicționarului scriitorului francez i se potrivește și conținutului a ceea ce a scris autorul român. Totuși, Radu Paraschivescu are suficiente aspecte care-l individualizează. Care sunt?  Aflăm din spovedaniile scriitorului sau din mărturisirile, aprecierile unor cărturari prețuitori ai autorului ce ne oferea nu de mult la DIGI 24 O PASTILĂ DE LIMBĂ , dar și o alta intitulată “DĂ-TE LA O CARTE“, care consideră că operele sale sunt o realistă radiografie a societății românești postdecembriste.

Totuși, laitmotivul lor rămâne problema degradării limbii române. Nu întâmplător, scriitorul spune despre cartea sa “NOI VORBIM, NU GÂNDIM“ că este “UN INSECTAR AL PROSTIEI EXPRIMATE“. Mai mult, majoritatea operelor lui au ca subtitlu “COLECȚIE DE PERLE ROMÂNEȘTI“. Paraschivescu ne demonstrează prin puterea exemplelor oferite modul cum limba noastră se “ÎNNOIEȘTE PRIN DEGRADARE“. Eseistul, filozoful, publicistul ANDREI PLEȘU consideră că ce a scris acest adevărat “străjer“  al limbii noastre constituie “CĂRȚI PENTRU ÎNSĂNĂTOȘIREA LIMBII ROMÂNE “. Criticul literar Nicolae Manolescu, într-un articol intitulat “LUMEA PE DOS“, cataloghează păcatele limbii de orice natură drept “PANDEMIILE INTELECTUALE LA NIVELUL EXPRIMĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI O EXPRESIE CONCRETĂ A SUBNUTRIȚIEI CRONICE A INTELECTULUI“.

Ofer cititorului câteva dintre perlele (erori grosolane şi ridicole, gafe verbale din cuprinsul amintitelor creații:

• Sunt un om care sunt foarte corectă.
• Îmi cer scuze anticipat pentru greșelile pe care le-am făcut.
• Există aici, în această sală, tineri care au murit în revoluția din 1989.
• Ștefan Augustin DOI-NAȘI a scris “Mistrețul cu colți de argint“ în care la sfârșit moare, dar porcu scapă.
• Căutăm femeie la fetiță în vârstă și nefumătoare.
• Am revenit în direct cu telespectatorii noștri. Între timp ne-am înmulțit aici, în studio.
• Fiecare are gusturile lui în muzică. N-are cum să asculte toată lumea Schopenhauer (filozof).
• Vând borș și varză acră în fund.

Există în cărțile “sanitarului de serviciu al limbii române“ câteva personaje ce sunt omniprezente prin cuvintele nepotrivite pe care le utilizează. Printre ei se află și D.D., un fost mare  șef în lumea fotbalului. Acesta, într-o perlă de-a sa, ne spune o cauză pentru care oamenii urâțesc limba română :  “Mă scuzați că vorbesc așa, dar am fost operat de rușine“. Așadar, absența rușinii este născătoare de imperfecțiuni și în vorbire. Absența rușinii este sinonimă cu lipsa bunului – simț, a bunului gust și înlocuirea lui cu bunul-plac. Ei fac casă bună cu ignoranții ce se comportă și vorbesc de parcă ar fi în Țara lui Papură Vodă, adică o țară fără stăpân, în care legile nu mai sunt respectate.

Unii exegeți îl compară pe autorul român cu scriitorul moralist francez din secolul al XVII- lea LA ROCHEFOUCAULD. Comparația nu mi se pare neîndreptățită, numai că, în opinia mea, cei doi autori au mai multe aspecte care îi diferențiază, decât care-i apropie.

Nu toate operele lui Radu Paraschivescu sunt culegeri de perle lingvistice. Unele dintre ele abordează “o tematică mai cuprinzătoare, precum grobianismul (bădărănia, mitocănia, prostul – gust, vulgaritate, triumful antimodelelor, comportamentul papuaș, traseismul politic, inaptitudinile manageriale, epigonismul, nesimțirea etc. etc.) Aceste texte au formă narativă în care ilustrează  derapaje ale unor personaje surprinse în viața de zi cu zi. Dintre cărțile de acest tip semnate de acest  “detector“ al urâtului cotidian, mi-a plăcut cel mai mult “GHIDUL NESIMȚITULUI“. Pe parcursul a 187 de pagini epice facem cunoștință cu diversele ipostaze existențiale ale acestuia : nesimțitul călător, la bloc, la restaurant, la spectacole, pe stradă, la cumpărături, inclusiv V.I.P. (politician, la televizor, moderator, în mass-media, sindicalist). Ofer spre lectură cititorului o scenă în care acesta este locuitor la bloc și vorbește cu un vecin căruia îi cere să mai reducă din decibelii muzicii pe care a pus-o la ziua odraslei sale:

“- Bună seara, domnul Nae.

– , ai noroc

– Știți…..,

– Ce vrei, bă ?

– Poate dați muzica nițeluș mai încet.

– E ziua la fi-meu. Valea.

– Da, dar e unu noaptea…….

– Zgămbri, tre să-ți desenez? Stânga-împrejur.

– …..duc la serviciu, am o lucrare……

– Băi cârmâg, ești nervos cu nervii? E ziua la fi-meu și fac bairam. Nu-ți place, du-te la hotel.“

Nu vi se pare că acest ins este un demn urmaș al mahalagiilor din romanul “GROAPA“(1957) al scriitorului Eugen Barbu?

Putem afirma, fără reticențe, că în ansamblu scrierile lui Radu Paraschivescu alcătuiesc un BAZAR al relelor maniere, al derapajelor noastre cotidiene. Citindu-le, te intrebi: oare n-am avea nevoie stringentă  de o  CURĂ/PANDEMIE DE BUN-SIMŢ?

Dascăl de cetire și simțire românescă

                                          Octavian Guţu