Cântecul prietenilor

De la prima întâlnire cu Grigore Grigoruţ, la Cluj, s-a dus aproape o jumatate de veac. Era semicentenarul Marii Uniri. Cred că e potrivit, dacă nu obligatoriu ca, măcar uneori, despre un om și valoarea lui, e bine să se vorbească până când este în viaţă.
Trăiesc aceleași emoţii precum cele din Casa de Cultura a Studenţilor, când în orchestra folclorică evolua și Grigore. Împreună cu Ion Lianu (alintat Moșu), cu Ștefan Ioanovici și ceilalţi virtuoși, te purtau pe sus cu un folclor pe care l-au ocrotit, l-au păstrat, l-au promovat și nu l-au stricat niciodată. Se întâmplau acestea sub rigoarea și darul ceresc al genialului Dumitru Fărcaș, încă de atunci și pentru totdeauna, maestru. Ansamblul “Mărţișorul” a fost o adevarată școală. Acești bijutieri ai instrumentelor și cântecului au dus armonia și mesajul folclorului românesc pe toate meridianele Pământului, dacă nu și în spaţiul extraterestru.
Talentul ca și inteligenţa, de altfel, te caută degeaba dacă nu ești acasă. Pe aceștia i-a găsit și s-a cununat cu ei. În mâinile lor și taragotul are cetăţenie română.
În modesta mea experienţă de viaţă și oarecare lectură, n-am întâlnit vreo pagină care să redea atât de fidel și veselia și plânsul și tristeţea și bucuria, precum o face taragotul. Nimeni încă nu a putut descrie o lacrimă ca sunetele acestui instrument. Drumul de până aici al lui Grigore e însoţit de toate nuanţele muzicii taragotului.
Ar fi nostim și fascinant să auzim chiar de la cel omagiat astăzi cum a fugit de acasă spre muzică, de la sapă, cu o armonică sub braţ, desculţ, după ce a luat o porţie de bătaie de la mama lui. Să spui și să scrii tu Grigore această poveste pentru că te definește și e plină de farmec, dar și de învăţăminte.
Din podoaba de amintiri comune, una mă caută mereu și pentru faptul că e romantică , iar atunci eram mai tineri cu 36 de ani. Grigore cu orchestra lui mi-a cântat la nuntă. Numai nuntașii, mireasa, muzicanţii și piroștele erau mai calde decât vremea și ploaia de afară. Am cântat împreună și s-au încălzit toţi. Ce vremuri acum faţă de atunci, câte apucături împotriva firii, câte paradoxuri și absurdităţi contemporane! Cum era Grigore, ca pe locul viitoarei partenere de viaţă și familie, rochia de mireasă să fi fost îmbrăcată de unul de același gen cu noi? Cum se va mai face diferenţa între mire și mireasă ?
Nunţile acelea mai aveau un farmec, o virtute. Erau însoţite de obiceiuri pierdute odată cu noi si cu timpul, de o muzică sublimă, nu de zgomote și decibeli, care pot face nuntașii să ajungă acasă aproape surzi.
Cum să nu ne fie drag acest oșan modest, dar conștient de valoarea lui, care a venit în Zalău nu doar cu folclorul unei zone istorice, dar și cu muzica sacră și cântecele religioase de la Mănăstirea Bixad, cu mesajul suferinţelor celor fară de mormânt de la Sighet?
Născut, educat și școlit în spiritul iluminismului transilvan, a Școlii Ardelene și a Cetăţii Eterne, a adăugat bogaţiei faptelor lui splendidul cor al Bisericii “Sfânta Familie”. Vă invităm la o liturghie (sau mai multe), să auziţi acolo cum sună acest cor, căruia dirijorul îi dedică viaţă și suflet.
Pentru toate, pentru noi toţi cei din Zalău și nu numai Grigore Grigoruţ este un autentic cetăţean de onoare. Astăzi și-a armonizat taragotul cu naiul Oanei, care a început învățarea lui cu Grigore, cu taragotul Moșului Lianu plecat cu cântece cu tot în Subcarpaţii Olteniei, cu vioara lui Piști Iovanovici și Dorel Ciobanu cu ceilalţi muzicieni, pe toţi unindu-i fenomenul numit Dumitru Fărcaș, din Groșii Maramureșului.
Investiţia pe care Dumnezeu a făcut-o în voi ne dă un dram de speranţă că acest neam nu va pieri. Voi nu păcăliţi, nu falsificaţi nici muzica, nici neamul, nici suferinţa lui. Pentru toate acestea vă mulţumim, îți mulţumim și te omagiem Grigore.
Dacă Apolodor din Damasc n-a avut inspiraţia să lase pentru voi, peste timpuri, un loc între dacii de pe Columna lui Traian, sentimentele pentru Mitru Fărcaș, Ion și Oana Lianu, Piști, Dorel, pentru toţi aducatorii de mesaje la această sărbătoare, a cărui protagonist este Grigore Grigoruţ, în sufletul nostru aceste sentimente s-au adunat într-un buchet, pe care îl așezăm pe “columna” unei prietenii eterne.

Liviu V. Gârbea
Zalău, 04.11.2016