– Interviu cu dr. Camelia Burghele, cercetător la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău și autor a numeroase lucrări despre cultura tradiţională sălăjeană –
Reporter: Aţi lansat recent încă patru volume din seria „Satele sălăjene și poveștile lor”. Este vorba de volumele V-VIII, primele patru prezentându-le publicului zălăuan cu un an înainte. Ce aduc nou aceste studii?
Este, cu siguranță, un moment de cotitură pentru cariera mea științifică, dar și un moment de încununare cu succes a unei munci de 20 de ani de etnografie de teren. Sălajul se poate mândri acum că are o serie de opt volume în care este descrisă cultura tradițională locală, cu identitatea ei specifică. Dar prioritare au fost poveștile celor cu care m-am întâlnit în satele sălăjene; pornind de la aceste „povești” am putut reconstrui desfășurarea cotidianului dar și asumarea sărbătorilor, participarea la momentele de bucurie și tristețe ale familiei și satului, ceremonialurile specifice, scenariile magico-rituale de descântat, de vrăjit, de aflare a ursitei, de păcălire a destinului, de facere și desfacere. În fine, am vorbit despre case vechi și biserici de lemn, despre poale și kimeși, despre colindat și sfințirea holdelor, despre „vremea de atunci” și „amu”, despre danț și șezătoare, despre Dumnezeu și om și despre tot ce au vrut oamenii să povestească. Sălajul nu s-a regăsit prea mult în atenția cercetătorilor în ultimii 20 de ani și era nevoie o updatare, o aducere “la zi”. Pentru că satul tradițional devine încet doar „o dulce amintire” și în curând va trebui să scriem despre satul european, globalizat.
Reporter: Care a fost reacţia publicului dar şi cea a criticilor de specialitate?
Am fost bucuroasă când am văzut că munca mea a fost atât de apreciată, mai întâi de colegii de la muzeu, apoi de cei din țară sau de intelectualii zălăuani. Am fost, de asemenea, surprinsă extrem de plăcut să observ faptul că mulţi tineri s-au arătat interesaţi de aceste lucrări. Dar o apreciere specială m-a făcut foarte fericită: cea a doamnei Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei Române din București, singurul academician – etnolog, care este unul din mentorii mei și pe care o respect mult; i-am cerut permisiunea să îi citez emailul trimis mie: „Am primit pachetul cu cele patru volume și sunt, de-a dreptul, impresionată.
Dacă prima serie a fost o realizare deosebită, care, așa cum am mai spus, nu este la îndemâna oricui să o împlinească într-o viață, continuarea… ține de domeniul „istoriei fantastice” și se cade să fie nu numai apreciată cum se cuvine, ci dată ca exemplu tuturor colegilor care sunt foarte siguri că „fac istoria” domeniilor noastre, dar numai într-un pahar cu apă. Întreaga mea admirație și sincere felicitări. Sabina Ispas. PS: Trebuie „popularizată” cum se cuvine.”
Vă asigur că e mare lucru să fii apreciat de academicieni, profesori universitari din țară și străinătate, cercetători de renume sau colegi de breaslă, atunci când ești etnolog tocmai la… Zalău! Un alt moment de bucurie a fost atunci când editorul meu din București, de la Editura Etnologică (o editură acreditată și foarte bine cotată) mi-a confirmat că aceste volume despre satele sălăjene sunt indexate în baze internaționale de date sau se găsesc în câteva biblioteci de mare renume din lume.
Reporter: Ați reușit o performanță rară: ați umplut o sală de 160 de locuri, la evenimentul de lansare, aşa cum s-a întâmplat şi cu primele patru volume. Cum reuşiţi de fiecare dată acest lucru?
Rețeta e simplă: mai întâi, pentru că se vede că lumea satului „tentează” tot mai mult și îmi place să cred că modul meu de abordare a satului, prin metode moderne, antropologice, care valorifică și cercetarea de teren, dar și „biblioteca” (tehnica eseului, etnologia faptelor mărunte, referințele la mentalul colectiv și chiar poveștile, pur şi simplu poveștile și povestitorii lor: asta înseamnă a fi etnolog în anul 2017), captează tot mai mult atenția publicului; apoi, fratele meu m-a ajutat să fac o prezentare dinamică, mai puțin protocolară, atipică şi prietenoasă și am văzut că acest lucru a ținut vie atenția publicului, cu care am dialogat tot timpul. Nu în ultimul rând, îmi place să cred că e vorba despre felul în care am învățat de-a lungul vieții valoarea unei prietenii: așa cum am spus și la lansare, nu sînt lider de partid, nu sînt director, nu sînt patron… deci toți cei din sală au venit doar mânați de dorința sinceră de a mă susține și de a-mi demonstra că sînt, cu adevărat, prietenii mei. Le mulțumesc, încă o dată, cu gratitudine, recunoștință și… aceeași prietenie!
Reporter: Mai puneți la cale astfel de „spectacole”?
Da, mă gândesc cu drag la următoarea întâlnire prietenească, dar, mai la toamnă, probabil. Mai precis, împreună cu managerul Centrului de Cultură și Artă vom încerca să mai aplicăm (și să câștigăm!) încă un proiect al TenarisSilcotub, cărora le mulțumesc încă o dată pentru suportul financiar; materialul pentru încă două volume din serie este predat deja, așteptăm doar finanțarea și, atunci, credem că vom putea întregi seria Satelor sălăjene care va cuprinde în final zece volume. În plus, lucrez la un volum mai vechi de studii de etnologie a urbanului, cu care, sper, îmi voi marca „trecerea la seniori”; îndrăznesc să cred că după 20 de ani de teren în satele sălăjene „mi-am făcut mâna” și pot încerca studii de impact mai larg. Tatonez terenul cu două edituri cu expunere mare în ţară și… sper să vă pot spune mai multe atunci când voi semna un contract editorial! Dar vă invit cu drag, încă de pe acum, la lansare…
Daca Academia Romana apreciaza in acest fel ceea ce face Camelia Burghele, noi trebuie sa ne mandrim cu o asemenea valoare pe pentru care multe judete ar da orice sa o aiba in institutiile lor de cultura. Felicitari, stimata doamna!