Credincioşii ortodocşi din satul Fodora, comuna Gîlgău, au marcat, duminică, împlinirea a 200 de ani de la ridicarea Bisericii de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Evenimentul a strâns laolaltă peste 300 de persoane, localnici şi fii ai satului reîntorşi de pe alte meleaguri, oficialităţi locale, precum şi clerici care au oficiat sfinţirea lăcaşului.
Peste 400.000 de lei pentru restaurare
Biserica, monument istoric şi de arhitectură a cărei piatră de temelie s-a pus în anul 1811, a fost restaurată printr-un proiect iniţiat de Primăria Gîlgău şi derulat prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Lucrările la lăcaş s-au derulat în perioada anilor 2008-2009 şi au vizat înlocuirea padimentului, a tălpilor bisericii şi refacerea acoperişului, pentru care s-au alocat 400.000 de lei de la bugetul de stat. Totodată, s-au mai achiziţionat obiectele necesare săvârşirii sfintelor liturghii din acest lăcaş. Toate cheltuielile au fost completate şi din contribuţia unor sponsori şi a credincioşilor ortodocşi fodoreni.
Fodora, aşezare de rang superior
Lăcaşul a fost ridicat pe dealul Dâmbul Bisericii, după ce, în secolul XVII, populaţia satului a migrat în această zonă cu pământ mai fertil, dinspre Valea Caselor şi dinspre colinele Şimişnei, unde a mai existat o altă bisericuţă de lemn. Aceasta din urmă s-a distrus în timp, din ea fiind acum păstrate doar două icoane pe lemn. Construcţia restaurată, care mai dăinuie şi astăzi, a fost construită în anul 1817 şi sfinţită în 1822. În interior se mai păstrează şi acum pictura pe pânză, puţin deteriorată datorită trecerii anilor, cu excepţia celei din pronaos, din cupola bisericii, care s-a şters. În frescele pictate se regăsesc influenţe apusene şi se pot identifica, pe pereţii de lemn, texte biblice scrise în patru limbi: română, latină, maghiară şi germană. Lăcaşul are patru turnuleţe în jurul turlei mari, ceea ce vădeşte faptul că, la data ridicării bisericii, aşezarea era considerată de rang superior, fiind inclusă în rândul comunelor ce aveau cancelarie şi judecătorie. Locul execuţiilor ce se pronunţau în judecătoria satului era pe Dealul Brudeasca, unde cei vinovaţi erau spânzuraţi.
Nu doar valahi…
Cu toate că legendele locului spun că pe aceste meleaguri românii au trăit încă din anii 1200, fiind chiar găsite urmele unei mănăstiri, prima atestare a Fodorei datează abia din 1508. În Monografia comitatului Solnoc-Dobîca, vol. III, poate fi găsită o avertizare scrisă dată de Bathory Istvan lui Banfy Ioan, pentru neplata dijmei. La acea vreme, Fodora aparţinea proprietăţii sale din Bonţida. Satul era aşezat pe malul stâng al Someşului, la poalele dealului Sturzului, traversat de Valea Caselor. În perioada 1511
