“Bijuteria” Zalăului, umbrită de igrasie, crăpături şi gropi

Cea mai frumoasă clădire din Zalău, „perla” arhitecturală şi totodată cel mai valoros element de patrimoniu al zălăuanilor, începe să piardă din strălucirea dobândită în urmă cu doar doi ani, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Igrasia începe să „rânjească” prin pereţii clădirii, bordurile se sparg, asfaltul din parcări s-a umplut de cratere. Iar acesta este doar începutul unui şir lung de rele, de care clădirea-monument a zălăuanilor va avea parte dacă va fi tratată în continuare fără atenţia cuvenită.

“Reabilitarea Clădirii Transilvania” a fost un proiect finanţat prin Programul Operațional Regional, şi a vizat în special Corpul C al clădirii, respectiv corpul de clădire dinspre Str. Gheorghe Doja, continuat de partea de clădire orientată spre Piața “Iuliu Maniu” până la spațiul unde a funcționat Biblioteca Județeană „Ioniţă Scipione Bădescu”, secția împrumut pentru adulți (aceasta fiind situată în corpul B). Aşa cum aflăm de pe site-ul dedicat monumentului, corpul C al Clădirii Transilvania a fost reabilitat în întregime, de la șarpantă la tencuielile exterioare și interioare, toate instalațiile și racordurile pentru utilități, tâmplăria interioară și exterioară, elementele de fier forjat, basoreliefurile de pe fațada clădirii etc. Constructor a fost firma „ACI Cluj S.A.” iar valoarea contractului de lucrări a fost de 5,536 milioane de lei (inclusiv TVA), finanţarea fiind asigurată prin contribuţia Fondului European pentru Dezvoltare Regională, a bugetului naţional şi a bugetului local, în cadrul Programului Operaţional Regional, Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Lucrarile au vizat reabilitarea în întregime a corpului C, rebilitarea picturii murale și amenajarea fostei săli de bal ca sală multifuncțională, dotarea întregii clădiri cu sistem de climatizare și de iluminat arhitectural, construirea unei toalete publice, reabilitarea aleilor pietonale din jurul clădirii și amenajarea locurilor de parcare, precum și montarea de mobilier urban și stâlpi de iluminat în parcul din fața clădirii. Construcția clădirii a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea și a fost finalizată la începutul secolului XX. Dată fiind mărimea sa, Clădirea “Transilvania” a avut de-a lungul existenței sale mai multe funcțiuni: diverse magazine, sediul asociației culturale “Astra”, editură, restaurant, cofetărie, birouri ale administrației locale, locuințe, librărie, bibliotecă, berărie sau școală populară de arte. Folosită ca sală de bal, spectacole și alte evenimente publice, sala a fost centrul vieții culturale interbelice din Zalău. Spectacolele de operă și teatru erau organizate tot aici. Presa vremii menționează balurile Crucii Roșii, baluri mascate ale Batalionului 7 Vânători de Munte, Balul medicilor și numeroase seri dansante. În perioada celui de-al doilea război mondial, aici a fost stabilit cartierul general al Armatei Ungare. În a doua jumătate a secolului XX, în clădire a funcționat unul din cele două cinematografe din Zalău. După 1989, timp de câţiva ani, sala “Transilvania” a găzduit o discotecă celebră în anii de după Revoluţie în Zalău, “Millennium”.

Urmele nepriceperii şi ale neglijenţei încep să iasă prin pereţi

Ceea ce nu regăsim, parcurgând paginile site-ului Clădirii Transilvania, sunt… “modificările” noi care au intervenit la acest corp de clădire (C) şi spaţiile din jurul lui, după finalizarea lucrărilor. Pereţii încep să se degradeze, factorul principal fiind igrasia, fenomen cauzat de apa reţinută în porii materialelor de construcţie şi care “mănâncă” nu doar tencuiala ci întreg peretele, în adâncime. Deşi este vorba de o clădire foarte veche, nu s-a aplicat niciun tratament anti-igrasie, aşa cum ar fi fost firesc. Spaţiile din curtea interioară din dreptul corpului C încep şi ele să se degradeze. Borduri sărite, pietre ieşite din caldarâm, gropi cât craterele în asfalt, la doar un metru distanţă de baza clădirii, buruieni răsărite din fundaţie, toate acestea contribuind cu paşi mărunţi dar siguri, la degradarea întregului spaţiu şi ulterior, dacă vorbim de ani, la degradarea întregului complex în sine. Asfel de lucrări de reabilitare a clădirilor de patrimoniu, pe lângă faptul că trebuie executate cu o atenţie specială, de către specialişti şi cu materiale de cea mai bună calitate, diferite de cele folosite în mod normal la reabilitări, trebuie, după finalizarea lor, întreţinute şi îngrijite corespunzător. Atât de cetăţeni, de cei care folosesc aceste spaţii, cât mai ales de autorităţi.

“Perla” zălăuană riscă să îşi piardă strălucirea

Clădirea Transilvania este cea mai importantă clădire de patrimoniu din Municipiul Zalău, atât datorită elementelor de arhitectură, cât şi datorită istoriei sale. Cel mai important element al clădirii este fosta sală a teatrului orăşenesc, care era în acelaşi timp şi sală de bal. Are o suprafaţă de 300 mp, la care se adaugă o scenă, încadrată de două statui, o statuie reprezentând un Satir, personaj mitologic grec ce făcea parte din suita zeului Dyonisos, şi o alta reprezentând-o pe Thalia, muza comediei. Tavanul sălii este cel care atrage toate privirile deoarece aici se găseşte o pictură murală, în ulei, realizată în stil „secession” ( denumire dată grupărilor artistice de avangardă, apărută în țările germanice la sfârșitul sec. XIX), în suprafaţă de 280 metri pătraţi. Deşi punctul de atracţie îl reprezintă Sala “Transilvania”, fiecare corp şi spaţiu care compun această clădire, sunt la fel de importante. Reabilitarea acestei veritabile capodopere arhitectonice a fost, desigur, un lucru absolut necesar, însă privit mai atent şi mai ales după ce au trecut doi ani de la finalizarea lucrărilor, putem vedea că multe din lucrări au fost făcute de mântuială, lăsate neterminate sau pur şi simplu prost executate. Pe lângă toate acestea, nici spaţiile din preajma clădirii nu par să aibă o soartă mai bună, aşa cum se poate observa şi în fotografiile alăturate. Le trimitem autorităţilor dar şi firmelor responsabile de aceste lucrări pentru care au încasat sume mari de bani, un semnal de alarmă. Pentru ca ceea ce trebuie făcut să fie făcut aşa cum trebuie, iar ceea ce a fost lăsat de izbelişte, să fie cât mai urgent pus pe ordinea de zi a lucrărilor de refacere sau reparaţii. Altfel, riscăm ca în câţiva ani, clădirea noastră de patrimoniu să arate chiar mai rău decât arăta înainte de reabilitare.