Éva Lakó, Ernest Wagner
Asociaţiile de străzi din Europa (Germania, Ungaria) au apărut pe la mijlocul secolului al XII-lea. Primele asociaţii au avut un caracter exclusiv religios, apărând şi sub denumirea „confraternitas prochorum”. Scopul lor, în primul rând era asigurarea înmormântării membrilor organizaţiei şi a familiilor lor.
Membrii organizaţiei – recrutaţi la început numai din rândurile preoţimii – se adunau în fiecare prima zi a lunii, de unde a primit organizaţia şi denumirea de „Kalandos” (Calendae), fiind amintită sub această denumire pentru prima dată într-un document din 28 octombrie 1348, „confraternitas vulgariter Kalandos”.
Pe la sfârşitul secolului al XIV-lea, asociaţiile Kalandos aveau în componenţa lor şi primii membri laici, care au folosit aceste asociaţii în scopurile lor politice secrete.
Transformarea caracterului acestor asociaţii va duce la interzicerea prin lege (1519) a înfiinţării de noi organizaţii asemănătoare, iar transformările sociale, politice şi religioase ale societăţii din secolul al XVI-lea vor avea ca rezultat autodesfiinţarea lor1.
În ţara noastră, primele asociaţii de acest fel au apărut în secolul al XIV-lea: la Cluj (1368)2, Sibiu (1372)3 şi la Sighişoara4. Acestea, în decursul evului mediu, vor dispărea, numai cea a Clujului va avea viaţă mai lungă, activând până la mijlocul secolului al XX-lea, transformându-se într-o organizaţie cu specific funerar.
În oraşul Zalău au activat patru asociaţii „Kalandos” organizate pe străzi (patru străzi principale), încorporând şi străzile laterale din circumscripţiile respective. Astfel avem informaţii despre existenţa asociaţiilor de pe străzile Crasna, Tyúkól utca (azi str. Corneliu Coposu), Székely-Nagy utca (azi str. Gheorghe Doja) şi Alszeg (Bd. Mihai Viteazul). Din protocoalele asociaţiilor s-au păstrat în total șapte volume ale străzilor Crasna, Tyúkól şi Székely-Nagy, în care sunt referiri la existenţa asociaţiei străzii Alszeg, de exemplu: „…la adunarea (străzii Tyúkól – n.n.) din 15 martie 1807 delegaţii străzii Székely-Nagy5 şi Alszeg s-au înţeles în privinţa reangajării păstorului Teodor cu salariul din anul precedent…”6.
Nu sunt documente de atestare cu privire la înfiinţarea primelor asociaţii în oraşul Zalău, presupunem doar că au existat şi în secolul al XVII-lea. Protocolul cel mai vechi este al străzii Crasnei din 1775, în care este consemnat şi inventarul obiectelor aflate în posesia asociaţiei. Printre obiectele consemnate se afla şi un potir de argint7, cumpărat şi donat asociaţiei de Varga Albert şi Szabó Ferenc, în anul 1613. Alte informaţii se referă la anul 1730. În inventarul din 1795 sunt referiri la existenţa unui Regulament al asociaţiei: „…Un articus după care trăim, ca şi strămoşii noştri…”, iar la 1825 se consemnează că: „…în fine, în lada asociaţiei Kalandos se găsea şi o cărticică cuprinzând Articuşul din 1730…”8. Pe baza datelor de mai sus, putem stabili înfiinţarea asociaţiei străzii Crasnei pe la sfârşitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea, dacă anul donării potirului este 1613.
În protocoalele străzilor Tyúkól (1789-1871) şi Székely-Nagy (1842-1912)9 nu sunt referiri la înfiinţarea asociaţiilor din aceste străzi, iar documentele străzii Alseg s-au pierdut. Totuşi, presupunem înfiinţarea lor simultan cu cele de pe strada Crasnei, ele având meniri comune în cele patru circumscripţii ale oraşului, moduri de organizare asemănătoare (adunări generale, părinţi ai străzii), rosturi nediferenţiate ca societăţi de înmormântare, ca participare la lucrul comunal, ca mijloc de transmisie a ştirilor oficiale, ca păstrătoare ale ordinii publice, ale curăţeniei etc.
Asociaţiile din Zalău ca şi cele din Cluj10, întruneau agricultorii din circumscripţiile respective, după aşezarea lor pe aceeaşi uliţă, meseriaşii având organizaţii aparte, breslele, care în această perioadă erau în înflorire. De altfel, este cunoscut faptul că ocupaţia de bază a cetăţenilor oraşului era agricultura, cu industria de casă se ocupau numai în timpul iernii.
Modul de funcţionare al Kalandos-ului se aseamănă cu cel al breslelor, dar breslele aveau menirea de a apăra interesele economice ale membrilor, iar asociaţiile Kalandos erau mai mult organizaţii administrative.
În fruntea asociaţiei stătea gocimanul (epitrop, părinte de stradă, utcaatya, gottmann) ajutat de doi decani, cei care răspundeau de o parte din stradă (circumscripţie). Sfatul bătrânilor hotăra în privinţa anumitor probleme, având şi rolul de control. Numărul membrilor săi varia între 8 şi 12 persoane. Tot din conducerea Kalandos făceau parte doi colectori, deputaţii („vorbitorii”) – probabil este vorba de reprezentanţii asociaţiei în sfatul orăşenesc – şi notarul, cel care întocmea procesele verbale, încheia contractele etc. Adunarea generală a fost ţinută anual, şi anume: „…în a doua zi a sărbătorii Rusaliilor…”11, când s-a ţinut şi alegerea conducătorilor, pe baza majorităţii de voturi.
Asociaţiile, ca şi breslele, aveau un regulament propriu. El reglementa structura organizatorică a instituţiei, drepturile şi îndatoririle membrilor. Din nefericire, nu s-a păstrat nici unul din cele patru, reeditate şi probabil modificate de mai multe ori, consemnate prima dată în anul 1795. Odată cu dezvoltarea oraşului s-au mărit şi teritoriile şi numărul membrilor asociaţiilor. De exemplu, în anul 1844, cu ocazia verificării coşurilor de către sfatul bătrânilor de pe str. Crasnei, au fost conscrişi 1232 de membri12. Creşterea numărului de membri în anul 1850 a determinat împărţirea teritoriului în patru circumscripţii (fertály), faţă de cele două existente până la această dată, având în fruntea lor câte un decan (inspector de „fertály”). Superiorul lor a rămas tot gocimanul.
Activitatea asociaţiei a cuprins toate ramurile vieţii comunităţii. Întrucât, majoritatea erau agricultori sau crescători de animale, sarcina principală a conducerii Kalandos a constat în rezolvarea problemelor ivite pe acest tărâm de activitate. De exemplu, a stabilit mărimea ciurdei, a fixat păşunile potrivite, a asigurat reproducătorii din banii asociaţiei, a angajat păstorul animalelor etc. Fânul taurului a fost cosit, adunat şi cărat de membrii asociaţiei într-o ordine stabilită de conducerea Kalandos. Pentru viile îngrădite au angajat câte un paznic, au numit „gazdele de porţi” (responsabil) din rândurile membrilor, care erau răspunzători de recolta anului13. Tot sarcina sfatului bătrânilor era şi angajarea paznicilor de noapte („vakter”), verificarea bunei întreţineri a străzilor şi gospodăriilor, a şanţurilor şi gardurilor14, şi nu în ultimul rând, controlarea „fumurilor” (coşurilor) în scopul prevenirii incendiilor. Pe baza hotărârii magistratului orăşenesc din 1813, fiecare asociaţie trebuia să asigure obiectele necesare pentru stingerea focului (găleţi de piele, butoaie instalate pe căruţe, cârlige de fier, funie şi mai târziu pompă de incendiu)15.
Fiecare asociaţie avea o ladă în care se ţineau documentele şi veniturile asociaţiei, pe care le foloseau în scopuri comune. Veniturile Kalandos-ului proveneau din amenzile plătite pentru întârzierile sau neprezentările la adunările generale, pentru comportarea necorespunzătoare, scandaluri, pentru neprimirea funcţiilor etc; din contravaloarea vinurilor colectate de la membrii asociaţiei; arendarea clădirilor asociaţiei, dobândirea sumelor împrumutate şi din taxele plătite pentru aprobarea aşezării pe teritoriul asociaţiei. Pe lângă acestea existau şi alte categorii de informaţii sociale mai importante cuprinse în documentele asociaţiilor şi anume cele referitoare la întreţinerea şcolilor şi cimitirelor.
Din documentele păstrate la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj putem deduce că fiecare asociaţie avea în întreţinerea ei o şcoală, gospodărită din caseria comună şi din contribuţia benevolă a membrilor16. Tot din acest fond a fost plătit şi dascălul. În protocoale nu sunt date privind înfiinţarea şcolilor, dar cu atât mai multe sunt cele referitoare la întreţinerea clădirilor şi a gardurilor şcolii, la aranjarea şi plata învăţătorilor.
În anul 1827, la cererea asociaţiei de pe strada Crasnei, se aprobă înfiinţarea unei şcoli speciale pentru fete17. Conform hotărârii comunităţii, clădirea şcolii a fost cumpărată din caseria comună a Kalandos-ului, iar mobilierul, gardul şi anexele din contribuţia benevolă a membrilor. Pentru cumpărarea clădirii s-a format o comisie specială. În anul 1836, s-a înfiinţat o clasă (o sală) separată pentru băieţi, deoarece: „aceia nu se înţeleg bine cu fetele şi ambele părţi sunt într-un număr mai mare…”18.
Tot aici trebuie să amintim că membrii asociaţiei au ajutat pe rând elevii mai săraci din Colegiu prin asigurarea mesei (Coglia)19. Acest obicei s-a păstrat până la începutul secolului al XX-lea.
Documentele rămase păstrează informaţii cu privire la înmormântările şi la cimitirele oraşului. Asociaţiile aveau cimitire aparte. Administrarea lor, asigurarea şi renovarea gardurilor şi a şanţurilor, construirea şopronului cimitirului intrau în sarcinile membrilor. Gocimanul denumea pe rând, pe un an, groparii, persoanele pentru confecţionarea sicriului20, trimitea tablele cu anunţuri, întrucât: „s-a hotărât la adunarea generală, ca în caz de moarte fiecare dintre membri, care stau în primele 10 case în apropierea mortului, este obligat să participe la înmormântare, în caz de neparticipare plăteşte o amendă de 1 florin”21. Din caseria comună au cumpărat furniturile necesare pentru înmormântare, după cum figura în inventarul asociaţiei străzii Crasnei din 177722: „…5 rândele mici, 2 covoare, faţă de sicriu, 5 sape noi, 3 sape vechi, 1 cazma bună, 1 lopată bună, 2 funii lungi…”. Mai târziu se dau informaţii despre prăjinile folosite la transportarea sicriului (testvivőfa) şi despre târnacoape.
S-ar putea înşira foarte multe informaţii şi date cuprinse în procesele verbale, dar scopul nostru este numai prezentarea pe scurt a rolului asociaţiilor Kalandos în viaţa comunităţilor oraşului. Deşi la început apar ca nişte organizaţii ale clerului, odată cu schimbările relaţiilor economico-sociale, devenind instituții laice, s-au schimbat şi funcţiile lor. Se transformă într-o organizaţie a unei comunităţi mai restrânse cu dreptul de a hotărî viaţa lor internă, de toate zilele. Totodată, întocmirea şi prezentarea acestui material are menirea de a îmbogăţi cu câteva date necunoscute istoria oraşului nostru.
Note:
1. Pallas Nagy, Lexikon, Budapesta, 1895, pp. 27-28.
2. Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în sec. al XVI-lea, Cluj, 1954, p. 79.
3. Pallas Nagy, Lexikon, Budapesta, 1895, p. 28.
4. Századok, 1876, pp. 87-90.
5. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj, fond Biserica reformată (în continuare S.J.A.N. Sălaj, FBR), nr. inv. 1,2,3,4,5 (Kraszna utca), nr. inv. 11,12 (Tyúkól utca, azi str. Corneliu Coposu), nr. inv. 4 (Székely-Nagy utca, azi str. Gheorghe Doja).
6. Idem, nr. inv. 11 (1789-1829).
7. Idem, nr. inv. 1 (1775-1831), p. 5; potirul este în proprietatea bisericii reformate.
8. Idem, nr. inv. 1, p. 14 şi 59.
9. Idem, nr. inv. 11, 12 (1829-1871), nr. inv. 4 (1842-1912).
10. Erd Múz, 11, 1894, p. 142.
11. S.J.A.N. Sălaj, FBR, nr. inv. 1, p. 9.
12. Idem, nr. inv. 2 (1831-1869).
13. Idem, nr. inv. 1,2 şi 11.
14. Idem, nr. inv. 1, p. 70.
15. Idem, nr. inv. 1 şi 11.
16. Idem, nr. inv. 1, p. 4.
17. Idem, nr. inv. 1, pp. 65-66.
18. Idem, nr. inv. 2.
19. Idem, nr. inv. 1, p. 42 şi nr. inv. 4, p. 3.
20. Idem, nr. inv. 1.
21. Ibidem.
22. Ibidem.
Articol publicat în revista Caiete Silvane
