Învățătorul Alexiu Pocol (ortografiat Pokol în limba maghiară sau Pokol Elek cum mai apare în unele documente) este originar din localitatea sălăjeană Lozna Mare. S-a născut la 24 august 1872, în localitatea Letca din Sălaj, în familia unui cantor bisericesc. A absolvit școala generală din Valea Borcutului, a urmat cursurile Preparandiei din Gherla și din Blaj. Cunoștea limba maghiară perfect, dar și puțină germană.
În anul 1892 el este cel a susținut cursurile primei şcoli primare din cartier. Şcoala era confesională şi depindea de oficiul parohial din Baia Mare, care îi plătea învăţătorului un salariu lunar. Casa în care s-a deschis şcoala aparţinea bogatei Maria Mureşan, pe care mai târziu învățătorul a luat-o de soţie. În urma căsătoriei, Alexiu Pocol a devenit proprietarul unei mine de aur și a părăsit învăţământul pentru a se dedica exploatării aurului. Odată cu dezvoltarea exploatării miniere, populaţia din Valea Borcutului (denumit astfel după izvorul de apă minerală aflat pe teritoriul său) a cunoscut o evoluție rapidă, motiv pentru care statul austro-ungar a construit, în anul 1906, un local de şcoală cu două săli de clasă şi o locuinţă pentru director. Tot cam pe atunci, învățătorul a construit şi biserica din cartier, pe care o mai găsim și astăzi în vârful dealului.
Castelul lui Pocol, loc de întâlnire pentru politicienii și oamenii importanți ai vremii
În anul 1903, Alexiu Pocol a construit un castel, situat în zona nordică a Văii Borcutului, la 3 km de drumul ce leagă Baia Mare de Satu Mare. Clădirea are o istorie foarte complicată. În anul 1928, Casa Pocol și mina din Valea Borcutului au trecut în proprietatea unei societăţi miniere, iar în 1930 castelul a fost vândut unui mare industriaş elveţian, în proprietatea căruia a rămas până în anul 1948. Apoi castelul lui Pocol a fost naţionalizat și folosit ca grădiniţă, şcoală şi ca locuinţă pentru angajaţii Întreprinderii de Prospecţiuni şi Explorări Geologice din zonă. Din documentele Consiliului Judeţean reiese faptul că imobilul a suferit mai multe modificări în interior. După Revoluţie, clădirea a fost folosită de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, unde au locuit copiii instituţionalizaţi din judeţ. Recent, Casa Pocol a fost retrasă din proprietatea acestei instituţii şi pusă din nou în patrimoniul Consiliului Judeţean Maramureş. Clădirea are două niveluri (parter şi demisol), având o fundaţie din piatră brută, zidărie din piatră şi cărămidă arsă. Localnicii spun că față de ce a fost odată, castelul și-a pierdut strălucirea și semeția.
Băimărenii născuți pe Valea Borcutului povestesc, cu multă nostalgie în glas, că în acea vreme podul „castelului lui Pokol” era plin de picturi deosebite (în special portrete ale nobililor şi ale familiei), având ramele aurite și bogat ornamentate. Detaliile arhitecturale exterioare erau deosebite, ferestrele aveau geamuri turnate la Viena, frumos decorate cu motive vegetale şi florale, iar feroneria avea decorațiuni aparte. Localnicii spun că până prin 1962 castelul era bine conservat, dar apoi a început să se degradeze an de an, pierzându-și rapid frumusețea de altădată. Pe ziduri încă se mai poate citi și astăzi notiţa care atestă că în acest castel a fost găzduit, în anul 1905, istoricul și academicianul Nicolae Iorga.
Se spune că dascălul a fost ospitalier şi cu alte personalităţi, precum Tache Ionescu (politicianul care a ocupat şi funcţia de prim-ministru al României) și scriitorul Duiliu Zamfirescu (diplomat şi ministru de externe). Castelul devenise un punct de atracție pentru personalitățile timpului.
Între anii 1905 – 1910, învățătorul a găzduit la castel și alți oaspeți de vază: poetul și epigramistul Cincinat Pavelescu, prințul Leon Ghica, conții François de Roussy și Claude de Fountenelle, ambii consuli ai Franței la București. Atât la castelul de pe Valea Borcutului cât și la locuința impunătoare din Baia Mare, dascălul sălăjean a mai avut și alți musafiri importanți: Nunțiul Papal Marmaggio (în 1921), generalul Moșoiu (în 1922), prințesa Cantacuzino, generalul Petala și doamna Bragadiru (în 1923).
Goana după aur și visul de a avea o podea cu monede de aur
Pe Valea Borcutului, Alexiu Pocol a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Maria Mureșan, văduvă cu șase copii. Aceasta deținea o mină de aur, dar ea nu era foarte productivă.
Localnicii spun că atunci când a început să caute aur în mina de pe Valea Borcutului, dascălul nu a găsit nimic. După ce și-a terminat banii pe care i-a investit pentru săpături, el a vrut să renunțe atât la idee cât și la muncitorii care lucrau pentru el. Aceștia nu vrut să renunțe atât de ușor la proiect și l-au rugat să-i lase să muncească în continuare pentru el, timp de o lună, chiar și fără să-i plătească. Optimismul lor a dat roade și au găsit aurul mult visat: un bloc de aur care cântărea 75 de kg, precum și numeroase alte filoane. Asta se întâmpla la începutul secolului al XX-lea, iar descoperirile au fost exploatate ani buni. Prin urmare, învățătorul sălăjean a devenit bogat. În 1902, mina lui dădea 4.000 kg de aur. În momentele de glorie, se zvonea că el scotea în jur de 30 – 40 de care țărănești de aur cu quarț. Acest lucru a dus rapid la propulsarea lui în rândurile elitei locale, dar și ale imperiului austro-ungar. Cu toate astea, patronul minei tot nu era mulțumit. În acea perioadă se vehicula ideea că Alexiu Pocol era atât de bogat, încât i-a venit ideea să bată cu monede pardoseala din sala mare a locuinţei sale somptuoase și elegante. Intenția sa a mers până la a-i cere permisiunea kaiser-ului Franz Josef. Acesta a fost de acord cu condiţia ca monedele respective să fie aşezate în dungă. Decizia aceasta ar fi avut la bază faptul că împăratul nu dorea ca cineva să-i calce pe chip și pe emblema imperială, iar unii localnici spun că el era răutăcios și că nu credea că Pocol avea atâta avere încât să-și permită dușumeaua din monede.
Averea dascălului s-a risipit rapid
O dată cu descoperirea aurului, proprietarul castelului s-a lansat în mai multe opere de caritate. Oamenii spun că el ar fi oferit în jur de patru kilograme de aur pentru făurirea coroanei Reginei Maria, cuplul regal urmând să fie încoronat la Alba Iulia.
În timpul războiului, averea lui Pocol a început să scadă, iar la începutul anilor 1930 îi mai rămăsese doar una dintre case şi un automobil. El a lăsat cariera didactică pentru cea de miner, în speranța de a deveni bogat peste noapte. Viața sa a fost pur și simplu una de poveste. Castelul situat pe Valea Borcutului i-a aparţinut între anii 1871 – 1935, iar în perioada 1926 – 1927 a fost proprietarul unei mine de aur şi primar al oraşului Baia Mare. În tot acest timp, a mai ocupat și alte funcții importante: preşedintele Băncii Comerciale din Baia Mare, preşedinte al Proprietarilor de Mine Particulare, preşedinte al filialei locale a Crucii Roşii şi membru al societăţii culturale Astra. Potrivit unor documente de arhivă, Alexiu Pocol a fost delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, apoi a fost senator de Baia Mare şi preşedintele organizaţiei locale a Partidului Naţional Ţărănesc.
Atunci când vorbea despre averea sa, Alexiu Pocol spunea că „aurul e ca o femeie frumoasă şi iubită, după care umbli până când te vlăguieşte şi cazi”. Până la urmă, acesta a fost însăși modul său de a trăi. Oamenii povestesc că el era un împătimit al jocurilor de noroc, cheltuindu-şi averea prin cazinourile din Viena. Astfel că învățătorul a murit într-o sărăcie lucie, într-un sanatoriu din Budapesta.
Castelul Pocol din Valea Roșie așteaptă să fie vizitat din nou
O dată cu moartea proprietarului, castelul a trecut prin mâinile mai multor proprietari, care nu i-au dat atenția cuvenită. De mulți ani, el a fost lăsat în paragină, cu toate că a fost preluat de către Consiliul Județean din Baia Mare. Întrebat cu privire la importanța imobilului și a planurilor autorităților pentru a-l salva, Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, declara într-o conferință de presă: „castelul Pocol, situat într-un loc magnific, se află în patrimoniu local şi urmează să intre într-un amplu program de restaurare – reabilitare, ca la terminarea lucrărilor să fie deschis publicului vizitator, turiştilor români şi străini care ajung în judeţul Maramureş. Pentru mine personal, redarea farmecului de altădată a celebrului castel din Valea Roşie e un demers important la care ţin foarte mult şi face parte din conceptul de punere în valoare a clădirilor vechi, a clădirilor care păstrează patina arhitectonică a unor timpuri apuse care trebuie repuse în valoare şi oferită spre admiraţie lumii. (…) Castelul va fi complet restaurat, redeschis şi introdus în circuitul turistic local alături de alte clădiri emblematice din municipiul Baia Mare”.
Tot mai mulți localnici, istorici dar și iubitori de legende din Transilvania așteaptă vor să poată pune piciorul pe podelele castelului din Valea Roşie. Desigur, mulți sunt curioși dacă dușumeaua cu monede din aur este reală sau dacă este o legendă. Cu toate acestea, mulți oameni de cultură și cercetători din muzeele din Transilvania sunt de părere că reabilitarea castelului și transformarea acestuia într-un punct turistic este o oportunitate atât pentru atragerea de noi turiști în zonă, dar și o ocazie de a ne întâlni cu istoria unui castel atât de important la sfârșit de secol IXX și începutul secolului XX.
[…] Învățătorul Alexiu Pocol (ortografiat Pokol în limba maghiară sau Pokol Elek cum mai apare în unele documente) este originar din localitatea sălăjeană Lozna Mare. S-a născut la 24 august 1872, în localitatea Letca din Sălaj, în familia unui cantor bisericesc. A absolvit școala generală din Valea Borcutului, a urmat cursurile Preparandiei din Gherla și din Blaj. Cunoștea limba maghiară perfect, dar și puțină germană. În anul 1892 el este cel a susținut cursurile primei şcoli primare din cartier. Şcoala era confesională şi depindea de oficiul parohial din Baia Mare, care îi… Citeste mai mult […]