Poetul Ady Endre a plecat în lumea de dincolo pe 27 ianuarie 1919, adică acum 100 de ani. Prin prezenta evocare dorim să aducem în atenţia cititorilor memoria Poetului, care a fost şi este strâns legat de Zalău şi Sălaj. Ady Endre este poate poetul cel mai cunoscut din literatura maghiară.
Ady Endre (1877-1919)
Ady Endre provenea dintr-o familie de mici nobili din vechiul Sălaj, din zona Ierului. Din 1964 satul său natal se numeşte Ady Endre (mai demult se numea Eriu-Meţenţ sau Micenţiu, în maghiară Érmindszent); conform actualei organizări administrative, el se află în judeţul Satu Mare (între Tăşnad şi Carei, aparţinând de comuna Căuaş).
Ady Endre s-a născut la 22 noiembrie 1877, într-un sat care avea o populaţie mixtă: acolo trăiau români şi maghiari, romano-catolici, greco-catolici şi reformaţi. Primele clase le-a absolvit la şcoala elementară reformată (familia făcând parte din această confesiune) din satul natal. Între 1888-1892 a făcut prima parte a liceului la Gimnaziul Piarist din Carei, iar între 1892-1896 a studiat la Colegiul Reformat din Zalău, unde a dat şi bacalaureatul în anul 1896.
Ady Endre la Zalău în Colegiul Reformat (1892-1896)
După absolvirea clasei a IV-a de gimnaziu (echivalentul clasei a VIII-a de acum), în septembrie 1892, băiatul de 14 ani a sosit la Zalău pentru finalizarea studiilor liceale. Ady Endre s-a simţit bine la Zalău, fapt reflectat şi în situaţia lui la învăţătură. Reiese din Anuarul anului 1893 că a absolvit clasa a V-a cu rezultate foarte bune, fiind unul dintre premianţii clasei, având media generală FB, adică echivalentul notei 1. (1 însemna FB, 2 B, 3 suficient şi 4 insuficient.)
Şi în anul şcolar următor, tânărul Ady a avut rezultate foarte bune la învăţătură, spre bucuria familiei, care spera să se facă jurist, avocat de succes, pentru a readuce faima de odinioară a familiei. (În Ungaria secolului al XIX-lea, studierea dreptului, ori cariera de avocat sau jurist era şi o cale de ascensiune în ierarhia socială şi politică.)
În iunie 1894, odată cu festivitatea de încheiere a anului şcolar, elevii din clasa a VI-a semnează matricola colegiului. Ca fruntaş la învăţătură, tânărul Ady Endre semnează primul această listă. Era un fel de majorat, prilej în care elevii se angajau să respecte regulamentul şcolar. Şi în ultimii doi ani de liceu, Ady Endre a fost premiat la fiecare sfârşit de an şcolar, așa cum apare publicat în anuarele colegiului pe aceşti ani. Anuarele erau cronici fidele ale fiecărui an şcolar. În clasa a VII-a, Ady avea doar două note de 2 (bine), la matematică şi la educaţie fizică; la celelalte discipline, inclusiv la purtare, avea doar 1. Rezultatele din clasa a VIII-a sunt aproape la fel de frumoase.
Ultima clasă de liceu a absolvit-o în mai 1896 şi tot atunci a dat şi examenul de bacalaureat, care permitea continuarea studiilor în învăţământul superior. Bacalaureatul din anul 1896 a constat din cinci examene scrise: la limba şi literatura maghiară, la limba latină, limba greacă, matematică şi la limba germană. După terminarea probelor scrise, absolvenţii au dat probele orale, într-o singură zi, la următoarele șase discipline: limba şi literatura maghiară, istorie, limba latină, limba greacă, matematică şi ştiinţele naturii. Absolvenţii generaţiei lui Ady Endre aveau să urmeze cariere în următoarele domenii, cum reiese tot din Anuarul colegiului din acel an: unul dintre ei s-a decis să se angajeze ca funcţionar, unul dorea să urmeze cariera militară, iar alții au ales studii universitare la drept (șase), medicină, inginerie, teologie, economie (câte doi) și unul la litere. Ady s-a înscris la Facultatea de Drept din Debrecen. (Aceasta a fost opţiunea părinţilor de fapt, după doi ani de facultate dedicându-se integral literaturii şi jurnalismului.)
Activitatea elevului Ady Endre în cercul de creaţie al colegiului din Zalău
În biblioteca documentară de lângă CNS Zalău, pe lângă multe altele se găseşte un registru cu consemnările şedinţelor Cercului de creaţie (de creaţie literară mai ales). La acest cerc puteau participa în timpul liber elevii din clasele mai mari, care aveau talent literar sau artistic. Cercul funcţiona cu o conducere aleasă de elevi şi avea şi un profesor coordonator, care nu se amesteca în activitatea cercului, ci doar asista la şedinţe. În aceşti ani, profesorii Petri Mór şi Both István au fost responsabilii cercului. La aceste cercuri erau prezentate şi apoi criticate/dezbătute creaţiile elevilor. Creaţiile considerate foarte bune erau înscrise în albumul cercului şi astfel păstrate pentru posterioritate. La diverse ocazii şi aniversări, se organizau concursuri de creaţie literară sau istorică, iar cele mai bune lucrări erau premiate.
Tânărul Ady Endre a prezentat mai multe scrieri, poeme, câştigând chiar și un premiu în bani pentru o baladă cu temă istorică (Regele Márkó). De asemenea, membrii cercului de creaţie se ofereau să fie criticii operelor scrise sau prezentate de colegi. În registrul cercului de creaţie dintre anii 1889-1896, găsim foarte multe detalii privind activitatea poetului, scriitorului şi oratorului Ady Endre. Tot din acest registru aflăm că o perioadă a fost secretarul şef al cercului.
Membrii cercului plăteau cotizaţie, din care se achiziţionau cărţi şi reviste pentru dotarea cercului şi a şcolii, şi din care se suporta premierea creaţiilor câştigătoare. Activitatea cercului era deosebit de intensă: doar în ultimul an şcolar (1895-96) s-au organizat: o şedinţă festivă, 17 adunări ordinare şi cinci adunări extraordinare. (Practic câte trei şedinţe lunar.)
Ady Endre s-a dovedit a fi cel mai activ membru al cercului: aproape la fiecare întrunire a prezentat o creaţie proprie sau un text de critică literară. A fost evidenţiat şi lăudat în mai multe rânduri pentru această activitate semnificativă.
Munca desfăşurată în cercul de creaţie literară a fost de fapt anticamera apariţiilor în spaţiul public. Presa locală a relatat despre evenimentele desfăşurate la colegiu, despre activitatea cercurilor de elevi. În martie 1896, la îndemnul profesorului Kincs Gyula, a fost publicată şi prima poezie a poetului Ady Endre, în săptămânalul local „Szilágy”.
Relaţia lui Ady Endre cu Zalăul după absolvirea colegiului
Ady Endre a rămas prieten cu profesorii din Zalău, pe Kincs Gyula considerându-l mentorul şi tatăl său spiritual. În mai multe poezii şi scrieri publicistice a făcut elogiul anilor petrecuţi la Zalău şi după ce a ajuns poet şi publicist renumit. Când avea timp, se întorcea cu plăcere la Zalău, oraşul tinereţii şi lansării sale în lumea literară. A mai publicat poeme şi scrieri publicistice în singurul săptămânal local „Szilágy”, devenit ulterior „Szilágyság”. A mai venit la unele evenimente majore la Zalău. Credem că ultima dată a fost la Zalău în ianuarie 1916, când a fost înmormântat Kincs Gyula.
Cariera de mai târziu a lui Ady Endre (1896-1919)
După bacalaureat, la propunerea părinţilor, Ady Endre s-a înscris la Academia de Drept din Debrecen. Părinţii au visat ca fiul lor să ajungă vicecomite (corespondent aproximativ al statutului de prefect al judeţului) sau măcar „solgăbirău” (jude nobiliar). Familia ar fi dorit să fie jurist sau funcţionar public, profesii demne pentru o persoană de origine nobiliară. Familia lui Ady Endre nu avea moşie mare, deci statutul de funcţionar public mult râvnit ar fi însemnat o stare materială şi socială bună pentru acele vremuri.
În anii studenţiei la Facultatea de Drept, mai lucra şi ca asistent juridic în biroul unui avocat, dar şi publica tot mai multe articole şi poezii în ziarele din Debrecen şi Zalău. Ca urmare a vocaţiei literare, în anul 1898 a luat decizia de a renunţa la cariera şi studiile juridice (spre marea deziluzie a familiei). A decis ca pe viitor să se consacre integral literaturii: s-a angajat la un cotidian din Debrecen, apoi la altul, dar mai publica evident şi în alte ziare: poezii, articole, schiţe, note şi comentarii. Mai multe din scrierile lui i-au adus simpatii, dar şi indignarea unora, pentru că avea un ton şi stil suficient de critic sau, cum am mai putea spune, radical. În anul 1899 a publicat primul volum de poezii, intitulat „Versek” (Poeme).
La începutul anului 1900 s-a mutat la Oradea, un oraş mult mai deschis şi mai liberal decât puritanul Debrecen. Unii critici literari sunt de părere că la Oradea, secolul al XX-lea a început în ianuarie 1900, odată cu venirea lui Ady Endre în acest oraş cosmopolit şi multicultural. (Deşi secolul, în termeni calendaristici, va începe doar peste un an.)
În oraşul de pe Crişul-Repede, Ady a devenit în foarte scurt timp un personaj radical, chiar revoluţionar, foarte cunoscut în mediile intelectuale şi cu succese remarcabile pe plan literar: publică un nou volum, iar la teatrul local a fost prezentată o piesă scrisă de el. Însă cu toate acestea, în 1901 este condamnat la câteva zile de puşcărie pentru un articol considerat anticlerical.
În Oradea se simte bine şi își întâlneşte marea iubire – soţia unui om de afaceri – numită Brüll Adél. Ea va apărea în poeziile de dragoste sub denumirea de „Léda”, cum a fost cunoscută şi recunoscută prima muză a poetului. Relaţia va ţine aproape un deceniu şi, din punct de vedere poetic, este o perioadă deosebit de fertilă.
La propunerea iubitei va călători la Paris, de unde trimite note, schiţe şi poeme la mai multe ziare şi reviste din Budapesta. Acolo, în „oraşul luminii”, în oraşul artei şi al artiştilor a intrat în contact cu simbolismul francez. Între 1904-1911 a trăit când la Paris, când la Budapesta, cu unele popasuri în satul natal. Aceşti ani sunt cei mai fertili, publicând aproape anual câte un volum de poezii. Tot în această perioadă a devenit dintr-un poet şi publicist de provincie, unul consacrat (naţional). Tot în acel timp, poetul şi iubita sa au făcut împreună mai multe călătorii şi în Italia (Roma, Veneţia etc.)
În aceşti ani, la Oradea au apărut două volume de antologie reprezentative pentru literatura modernă intitulate „Holnap” (în traducere „Mâine”). Volumele reprezentau o selecţie din operele unei grupări literare de autori tineri. Ei s-au grupat în jurul lui Ady Endre. Iar din 1908 la Budapesta a apărut revista de critică literară „Nyugat” (în traducere Occidentul). Revista a promovat şi a propagat ideea ca literatura maghiară să fie ridicată la nivelul literaturii europene, şi prin traduceri au făcut cunoscute cele mai recente creaţii literare europene ale vremii. În această perioadă, poetul a scos şi volumul intitulat „Vér és arany” (adică „Sânge şi aur” – titlu cu semnificaţie), pentru care va fi atacat foarte dur de criticii literari cu vederi conservatoare. Motivul atacului a fost că prin acele poeme, Ady a adus o critică la adresa societăţii vremii, adeptă ferventă a zeului Mamon, adică a banilor şi a avuţiei.
În anul 1912 va încheia definitiv relaţia cu muza numită Léda, fapt imortalizat într-un poem de adio deosebit de frumos. În următorii câţiva ani, poetul va publica mai puţin. Pe planul vieţii personale a avut mai multe aventuri, dar nu şi relaţii stabile. A fost şi bolnav în această perioadă. În anul 1914 s-a logodit cu o tânără admiratoare, cu care se va căsători în anul următor.
Ea a fost sprijinul şi muza poetului în ultimii ani de viaţă, când boala lui s-a agravat (contractată în urma unei aventuri din tinereţe). Muza apare în poeme sub numele de Csinszka (Boncza Berta pe numele ei real.) În aceşti ani tulburi ai Primului Război Mondial, ei trăiesc când la Pesta, când la Ciucea, în castelul familiei soţiei.
În anii războiului a publicat un singur volum, în 1918, intitulat semnificativ: A halottak élén („În fruntea morţilor”). La izbucnirea revoluţiei burghezo-democratice în Ungaria, din toamna anului 1918, o delegaţie a Consiliului Naţional Maghiar (noul organ provizoriu al puterii de stat) îl salută pe poetul Ady Endre, ca pe „poetul revoluţiei”, deşi anterior, poetul a refuzat să fie considerat la originea vreunui curent politic sau artistic…
Ady Endre a murit în ziua de 27 ianuarie 1919 la Budapesta, în capitala unui stat învins în război, în descompunere şi aflat între două revoluţii (cea burghezo-democratică din toamna anului 1918 şi cea de tip sovietic, din primăvara anului 1919). După moartea sa, i-au mai apărut încă două volume postume…
Poetul Ady Endre a fost tradus în mai multe limbi, iar în limba maghiară volumele sale se reeditează practic pentru fiecare generaţie (dacă nu chiar opera completă, atunci măcar poeme alese.) Publicistica sa, scrisă la sfârşit şi început de secol, se reeditează mai rar, cu excepția unor articole mai importante sau reprezentative. (Pe undeva se poate înţelege acest lucru, deoarece scrierile publicistice pot fi înţelese în primul rând de contemporanii autorului, cei care cunosc contextul şi personajele, şi mai greu de posterioritate.)
Cât a trăit, Ady Endre nu a primit prea multe laude, distincţii sau premii. A fost un om nonconformist, rebel dacă vreţi şi mult prea modern pentru acele vremuri conservatoare. În 1909 a primit singurul premiu poetic, iar în noiembrie 1918 (cu doar două luni înainte de moartea sa) a fost ales preşedintele „Academiei Vörösmarty” (Academia Literară).
Dacă dorim să-l încadrăm stilistic, Ady Endre a fost un poet simbolist, adept al modernismului (numit ulterior şi avantgarde). Posterioritatea l-a considerat (catalogat) „poet revoluţionar”, mai ales în anii socialismului (în vremea proletcultistă). Cert este că a contribuit mult la înnoirea liricii maghiare, la sincronizarea ei cu literatura europeană a vremii. Pe lângă critica socială, sentimentele umane precum dragostea – cu toate laturile ei – goana după bani, defectele şi mizeria umană sunt doar câteva dintre temele poetice preferate ale poetului.
Cultul lui Ady Endre la Zalău
După moartea poetului survenită în 1919, s-a născut un cult al poetului la Zalău. Memoria lui a fost evocată de foştii profesori, colegi de şcoală şi de întreaga comunitate. Au fost publicate mai multe volume dedicate memoriei lui Ady Endre. Permanent se organizau comemorări şi evocări, atât în şcoală, cât şi în oraş. Pe casa de pe strada Crasnei, unde a locuit în gazdă, a fost pusă mai întâi o placă comemorativă prin anii ’50, urmată de o alta. Mai recent, în noiembrie 2015, acolo a fost inaugurat un muzeu literar dedicat memoriei poetului.
În anul 1946 a fost sărbătorită aniversarea a 300 de ani de existenţă a colegiului din Zalău. În albumul aniversar, fostului elev Ady Endre i-a fost consacrat un spaţiu consistent, cu operele lui, respectiv cu altele dedicate memoriei sale.
În 1953, liceul de atunci a primit numele poetului, denumire purtată cam un deceniu şi ceva. În presa locală şi centrală evenimentul a fost relatat amănunţit. Tot atunci a fost dezvelit un bust, care se află în casa scării liceului. Peste cinci ani, a fost dezvelit un bust impresionant în faţa şcolii. (Bust realizat de un alt fost elev cu renume, Balaskó Nándor.)
Din 1990 se organizează în fiecare an, la liceul din Zalău (actualmente Colegiul Național „Silvania”), „Zilele Ady Endre”, în preajma zilei de 22 noiembrie (ziua de naştere a poetului.) În mod tradiţional, evocarea constă într-un concurs de recitări, devenit internaţional, o expoziţie şi un concurs de lucrări de arte plastice, prelegeri sau spectacole comemorative şi alte activităţi culturale.
Prietenia dintre poeţii Ady Endre şi Octavian Goga
Cei doi, Ady Endre (1877-1919) şi Octavian Goga (1881-1938) au fost nu doar contemporani, ci şi colegi de breaslă (amândoi poeţi şi publicişti), dar s-au şi cunoscut şi între ei a existat un fel de prietenie.
Această relaţie este documentată de o serie de articole şi scrieri. În „vizorul” publicistului Ady Endre a intrat activitatea poetică, publicistică şi politică a lui Octavian Goga. Când în anul 1912, Octavian Goga a fost închis la închisoarea de la Szeged două luni, pentru un articol considerat „nepotrivit” de autorităţile maghiare, Ady Endre i-a adresat lui Goga o scrisoare publică, de fapt o scriere publicistică intitulată: „Robia lui Octavian Goga”.
Fragmente din scrisoare:
„Pe când Octavian Goga, marele poet al românilor, a fost tratat de ospitalitatea oficialităţilor maghiare în puşcăria domnească de la Szeged, eu am trimis salutul meu la Szeged. Salut frăţesc la un frate. Salut prietenesc la un luptător nobil, dar de data aceasta doar atât e important că l-am trimis dintr-un sanatoriu…
Îl invidiez pe Goga. Trebuie să fie o lege în faptul că tocmai când eu, paralizat şi ramolit, intru în sanatoriu, atunci Goga intra în puşcărie cu o glorie divină…” (Şi Ady Endre a petrecut o perioadă la închisoare pentru un articol socotit anticlerical, pe vremea când era ziarist la Oradea. În scrisoarea adresată poetului român face referire şi la această „experienţă comună”).
Cei doi poeţi au schimbat mai multe scrisori, însă s-au întâlnit personal doar o singură dată, la Budapesta, în 1913. Atunci cei doi au făcut un chef pe cinste, cu lăutari, până a doua zi.
Istoria şi viaţa i-au despărţit pe cei doi: Ady Endre rămâne când în Ungaria, când la Ciucea, mai apoi la Pesta şi va muri pe 27 ianuarie 1919. Octavian Goga se va muta în anul 1914 din Transilvania (care făcea parte din Ungaria) în România, unde va intra în tumultul vieţii publice bucureştene. În timpul războiului se va înrola în armata română, iar după Unirea din 1918 va mai activa ca om politic, poet şi publicist în România.
În 1919, văduva lui Ady Endre se adresează lui Octavian Goga cu rugămintea ca el să cumpere castelul de la Ciucea. (Ady Endre şi soţia au petrecut primii ani de război la Ciucea, dar din 1917, starea de sănătate a poetului agravându-se, s-au mutat la Budapesta, unde putea primi îngrijire medicală mai bună.)
Goga cumpără şi renovează castelul (devastat în anii tulburi 1918-1919) şi se stabileşte acolo cu a doua soţie, Veturia. (Când Veturia vrea să se opună cumpărării castelului de la Ciucea, Octavian Goga îi spune răspicat: „Cererea unei văduve nu se refuză. Mai ales dacă este vorba de fosta soţie a lui Ady Endre…”). În ultimele două decenii de viaţă, Octavian Goga trăieşte cu Veturia alternativ, la Ciucea şi la Bucureşti.
Octavian Goga a cinstit memoria prietenului său:
– La comemorarea a cinci ani de la moartea confratelui său maghiar, în 1924, Octavian Goga publică în revista trilingvă „Cultura” noi traduceri din poezia lui Ady Endre.
– În 1927, când la Mecenţiu s-au aniversat 50 de ani de la naşterea lui Ady Endre, ministrul Octavian Goga a fost reprezentat la manifestări de Ion Minulescu, care a citit mesajul poetului român şi a depus o jerbă de flori în numele lui.
După moartea lui Octavian Goga (1938), văduva Veturia Goga rămâne păstrătoarea flăcării prieteniei dintre cei doi poeţi. În castelul de la Ciucea organizează o expoziţie comemorativă dedicată lui Ady Endre. (Expoziţie existentă şi astăzi, putând fi vizitată de cei interesaţi.)
În anul 1969, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Ady Endre, Veturia Goga, răspunzând, parcă, unei dorinţe a defunctului ei soţ, se duce și depune la mormântul poetului maghiar, în cimitirul Kerepessy din Budapesta, un buchet de 50 de trandafiri roşii, culeşi din grădina de la Ciucea…
În anul 1988, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la dispariţia lui Octavian Goga, a fost inaugurată statuia acestuia în faţa liceului pe atunci de Matematică-Fizică din Zalău. Bustul a fost realizat de sculptorul Ioan Mihele din Zalău. (Anterior, în 1957, acolo a fost amplasat bustul lui Ady Endre.) Cei doi poeţi geniali s-au reîntâlnit din nou şi după moarte…
***
Cred că la 100 de ani de la dispariţia poetului Ady Endre trebuie să ne aducem aminte cum se cuvine de opera şi de personalitatea sa.
László László
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)
