Spre deosebire de anul “civil”, care începe în 1 ianuarie, anul bisericesc începe în 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din „Legea Veche”, în această zi s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. În această zi, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba Tedeum-ului.
Data de 1 septembrie, când prăznuim începutul anului bisericesc, este legată de istoria mântuirii. Pe parcursul unui an bisericesc se rezumă lucrarea de mântuire de la creaţie şi până la sfârşitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile care sunt prăznuite în lunile de început şi final de an.
Astfel, anul bisericesc s-a încheiat ieri, în luna în care am avut sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, în data de 15, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în data de 29 august, cel mai mare prooroc de până la venirea Mântuitorului și ultima mare sărbătoare din anul bisericesc pe care tocmai l-am încheiat. Aceste două sărbători ne vorbesc despre viaţa veşnică, fiind vorba de două morţi. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinţei, îndeamnă în cuvântul său: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor“. Propovăduirea pocăinţei, condiţie pentru intrarea în împărăţia cerurilor, ne arată tocmai venirea împărăţiei lui Dumnezeu, încheierea veacului acestuia şi începutul eshatonului (Eshatologia, termen din grecescul Eshaton care înseamnă ultim, final) este învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii, adică despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu sau viaţa veacului ce va să vină).
O ultimă semnificaţie legată de acest termen derivă din faptul că de la 1 septembrie calculau romanii anii indictionului (indictionul este oricare dintre anii dintr-un ciclu de 15 ani folosit până în prezent în documentele medievale din Europa)
Se încheie un ciclu agrar şi începe altul
Într-un alt context, legat de ciclul agrar, septembrie este prima luna de toamnă, când se adună roadele şi se mulţumeşte lui Dumnezeu pentru cele dăruite. Se încheie vechiul an agricol şi se începe un nou an agricol, acum pregătindu-se semănăturile de toamnă. Aşadar, orice sfârşit este un început, după cum, şi în viaţa fiecărui om, sfârşitul vieţuirii pământeşti face trecerea spre ultima etapă, viaţa veşnică. De aceea se prăznuiesc zilele martiriului sau trecerii la cele veşnice a sfinţilor, fiindcă acestea sunt momentele naşterii lor duhovniceşti, pentru viaţa de dincolo. Pildele lor vin să întărească această realitate că, prin moarte, noi nu intrăm în nefiinţă, ci trecem dincolo, într-una din acele stări, raiul sau iadul.
Din punct de vedere social, în vechime, dar şi acum, anul avea alte repere. Erau cele două sărbători, cea de primăvară, a Sfântului Mucenic Gheorghe, şi cea din toamnă, a Sfântului Dimitrie. Aceste praznice, care se suprapuneau peste anotimpurile în care încep şi se încheie muncile agricole, aveau în vedere activitatea umană legată de cultivarea pământului.
Sfinţii Părinţi au rânduit ca în perioada toamnei să se citească pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit ţarina, cu tânărul bogat, pentru a căuta să sensibilizeze pe cei avuţi, fiindcă se apropia iarna şi pentru cei săraci era foarte greu. Biserica a avut grijă să rânduiască în perioada aceasta, de toamnă (în jurul datei de 16 octombrie), citirea pericopei evanghelice care se referă la pilda semănătorului. Odată cu semănatul pământului trebuia ca şi cuvântul lui Dumnezeu să fie pus în pământul cel bun al sufletelor credincioşilor.
