Calendar istoric al judeţului Sălaj: 16 septembrie

1875: se naşte, la Măerişte, Alexandru Aciu – avocat, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, deputat, senator, prefect de Sălaj

S-a întâmplat în 16 septembrie

  • 1836 – Domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, instituie, ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, avînd curs fixat la 60 de parale.
  • 1853 – S-a născut medicul şi biochimistul german Albrecht Kossel, laureat al Premiul Nobel pentru Medicină în 1910 (m.05.07.1927).
  • 1868 – Se deschide, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Se adoptă Statutul organic, care consfinţeşte principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.
  • 1880 – Înfiinţarea Societăţii farmaciştilor din România.
  • 1885 – S-a născut Karen Horney, psihanalist american de origine germană; în lucrările sale a evidenţiat rolul pe care îl au factorii culturali şi de ambianţă în geneza bolilor nervoase, fiind considerată unul dintre principalii adepţi ai culturalismului în psihanaliză (m. 04.12.1952).

CALENDAR CREŞTIN:

• Ortodox: Sf. Mare muceniţă Eufimia; Sf. muceniţă Meletina

• Greco-catolic: Sf. Eufemia, martiră († 304)

• Reformat: Edit

• Romano-catolic: Sf. Corneliu, papă, martir; Sf. Ciprian, episcop, martir; Sf. Ludmila

2 Thoughts to “Calendar istoric al judeţului Sălaj: 16 septembrie”

  1. […] 1875: se naşte, la Măerişte, Alexandru Aciu – avocat, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, deputat, senator, prefect de Sălaj S-a întâmplat în 16 septembrie 1836 – Domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, instituie, ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, avînd curs fixat la 60 de parale. 1853 – S-a născut medicul şi biochimistul german Albrecht Kossel, laureat al Premiul Nobel pentru Medicină în 1910 (m.05.07.1927). 1868 – Se deschide, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Se adoptă Statutul organic, care consfinţeşte principiile fundamentale ale autonomiei… Citeste mai mult […]

Leave a Comment