1796: se naşte Alexandru Sterca-Şuluţiu, vicar al Sălajului, mentor al şcolii sălăjene româneşti
S-a întâmplat în 15 februarie
1564 – S–a născut Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” ştiinţei moderne (m.08.01.1642).
1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, şi Imperiul Habsburgic. În tratat, se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului.
1781 – A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii („Nathan Înţeleptul”, „Laokoon sau despre graniţele picturii şi ale poeziei”) (n.22.01.1729).
1834 – S-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator, dramaturg (m.22.11.1901).
1840 – S-a născut Titu Maiorescu, fondatorul grupării literare şi politice „Junimea”, întemeietor al criticii româneşti moderne, membru fondator al Societăţii Academice Române (m.01.07.1917).
1841 – S-a născut Mihail Şuţu, istoric şi membru al Academiei Române, unul dintre primii numismaţi din sud-estul Europei. A fost preşedinte al Societăţii Române de Numismatică şi a donat întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi Academiei Române (m.03.07.1933).
CALENDAR CREŞTIN:
• Ortodox: Sf. apostol Onisim; Sf. mucenic Maior; Cuv. Eusebiu
• Greco-catolic: Sf. Onisim, apostol († secolul I)
• Reformat: Kolos, Georgina
• Romano-catolic: Sf. Claudiu de la Colombiere, preot
[…] 1796: se naşte Alexandru Sterca-Şuluţiu, vicar al Sălajului, mentor al şcolii sălăjene româneşti S-a întâmplat în 15 februarie 1564 – S–a născut Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” ştiinţei moderne (m.08.01.1642). 1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, şi Imperiul Habsburgic. În tratat, se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului. 1781 – A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii („Nathan Înţeleptul”, „Laokoon sau despre… Citeste mai mult […]