1823: se naşte Gheorghe Filep, membru al delegaţiei Sălajului la înmânarea Memorandumului de la Viena
S-a întâmplat în 10 aprilie
1742 – A avut loc, la Dublin, premiera operei „Messia” a compozitorului Georg Friedrich Händel.
1813 – A murit Joseph Louis Lagrange, matematician şi astronom francez, care a pus bazele mecanicii analitice, a adus importante contribuţii în teoria numerelor şi analiza numerică, în mecanica cerească (n.25.01.1736).
1847 – S–a născut publicistul şi editorul american Joseph Pulitzer, fondatorul Premiului Pulitzer, care din 1917, se acordă anual pentru realizări remarcabile în jurnalism, literatură şi muzică (m.29.10.1911).
1849 – Au loc primele tratative dintre conducătorii Revoluţiei române, în frunte cu Avram Iancu, şi reprezentanţii revoluţionarilor maghiari.
1877 – În cadrul Războiului de Independenţă, România întrerupe relaţiile diplomatice cu Turcia.
1884 – Apare, la Iaşi, “Revista socială” (pînă în august 1887, cu întreruperi), prima publicaţie teoretică socialistă din România.
1912 – S-a născut părintele arhimandrit Ilie Cleopa, teolog şi duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (m.02.12.1998).
1912 – S-a născut scriitorul Anton Breitenhofer.
Calendar creştin
• Ortodox: Ss. mucenici Terentie, Pompie, Maxim şi Macarie; Sf. Dima
• Greco-catolic: Ss. Terenţiu, Maxim, Macariu, Pompei, African şi însoţitorii lor, martiri († secolul al III-lea)
• Reformat: Nagypentek, Zsolt, Ezekiel
• Romano-catolic: Sf. Mechtilda, fecioară
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]
[…] 1823: se naşte Gheorghe Filep, membru al delegaţiei Sălajului la înmânarea Memorandumului de la Viena S-a întâmplat în 10 aprilie 1742 – A avut loc, la Dublin, premiera operei „Messia” a compozitorului Georg Friedrich Händel. 1813 – A murit Joseph Louis Lagrange, matematician şi astronom francez, care a pus bazele mecanicii analitice, a adus importante contribuţii în teoria numerelor şi analiza numerică, în mecanica cerească (n.25.01.1736). 1847 – S–a născut publicistul şi editorul american Joseph Pulitzer, fondatorul Premiului Pulitzer, care din 1917, se acordă anual pentru realizări remarcabile în jurnalism, » Mai multe detalii […]