Sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au la dispoziţie, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, 191 de joburi vacante. Toate sunt oferite de angajatorii din mediul privat şi majoritatea sunt adresate persoanelor cu studii medii şi minimum zece clase. Se fac angajări în mai multe domenii de activitate: producţie şi prestări servicii, turism, industria alimentară, industria confecţiilor, comerţ şi construcţii. Angajatorii oferă joburi de: instalatori centrale termice, muncitori necalificaţi, electricieni montatori instalaţii, vânzători, ingineri mecanici, lăcătuşi mecanici, strungar universal, şoferi autoturism-camionetă, mecanici utilaj, macaragii, finisori laminate şi trefilate, operatori CNC, operatori control nedistructiv, controlori calitate, laborant determinări fizico mecanice, operator tratament termic, sudori, electromecanici, vopsitori, agent hidrotehnic, turnători formatori, curăţitor sablator, oţelar, ospătar, manipulant mărfuri, casieri şi recepţioner marfă. De asemenea, din cele peste 190 de oferte de muncă disponibile în Sălaj, până în 25 noiembrie, doar nouă se adresează persoanelor cu studii superioare: inginer construcţii – trei locuri, arhitect – trei locuri, inginer – două locuri şi hidrolog – un loc. Joburile precizate sunt disponibile în municipiul Zalău şi Bobota, iar pentru mai multe informaţii persoanele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.