Un tip evadează de la închisoare. Intră într-o casă şi dă peste un cuplu în pat. Îi cere tipului să se ridice şi îl leagă de un scaun, apoi, în timp ce o lega pe femeie de pat, se apropie de ea, şi o sărută pe gât, apoi se ridică şi merge la toaletă. Bărbatul îi spune femeii:
-Uită-te la infractor! A stat mulţi ani la închisoare şi n-a mai văzut demult o femeie. Am văzut cum te-a sărutat pe gât. Dacă vrea sex, să nu te opui, să nu ţipi, dă-i satisfacţie, chiar dacă îţi este silă de el! E periculos, iar dacă o să se înfurie, ne va ucide. Să fii tare, iubita mea! Te iubesc!
Femeia răspunde:
-Nu mă săruta pe gât, ci îmi şoptea la ureche. Mi-a spus că e homosexual şi crede că eşti drăguţ, apoi m-a întrebat dacă avem vaselină în casă. Eu i-am spus că este în baie. Fii tare, iubitule! Şi eu te iubesc!
* * *
Traian Băsescu se scoală dimineaţa la vila de la Scroviştea. Afară ninsese, totul era feeric. Iese în balcon, se întinde, când, deodată, încremeneşte: pe zăpada imaculată era scris cu urină: „Mâine vei muri!”. Agitaţie, Poliţie, SRI, SIE, DIE, etc. Cercetări, probe, amprente. A doua zi vine şeful SRI:
-Au venit două probe de la laborator şi am o veste proastă si una foarte proastă pentru dumneavoastră.
-Zi-o pe aia proastă!
-Au ieşit probele de urină şi urina e a lu’ Boc.
-Oamenii mei! Oamenii mei m-au trădat! Ce veste poate fi mai proastă decât asta ?
-A ieşit şi proba grafoscopica: scrisul e a lu’ Udrea…
* * *
-Cum a fost întâlnirea pe nevazute? îl întreabă un student pe colegul de cameră.
-Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce din 1932.
-Păi asta-i o maşină foarte scumpă. Ce e rău în asta?
-Ea era primul proprietar…
* * *
Un puşti pe stradă:
-Mamaie, matale eşti curvă?
-Obraznicule, nesimţitule, pe cine faci tu mamaie?
* * *
Doi poliţişti:
-Dom’ sergent, nu cumpăraţi o juma’ de porc?
-Pentru ce, mă!? Să se răstoarne în coteţ?
* * *
Un preot bătrân îl învaţă pe un novice cum să se comporte în timpul confesiunilor enoriaşilor. După o primă spovedanie, preotul îl trage deoparte pe tânăr şi îi spune:
-Te-ai descurcat destul de bine, dar ţi-aş sugera ca, atunci când asculţi confesiunile fetelor tinere, să-ţi exprimi dezacordul mai degraba prin „Vai, vai, vai” şi nu prin „Uau!”
* * *
Soţul se uită atent la soţia sa şi-i zice:
-Rochia ta nouă este prea îndrăzneaţă. Se vede totul prin ea.
-Ei şi? O femeie cinstită nu are nimic de ascuns…
* * *
Un ardelean şi un lepros stau în închisoare. La un moment dat, leprosului îi cade o ureche…. o ia şi o aruncă pe geam. După un timp, leprosului îi cade nasul… îl ia şi îl aruncă pe geam. După încă un timp, leprosului îi cade un deget… îl ia şi îl aruncă pe geam…
Ardeleanul nu mai suportă:
-No, după cum bag io sama, dumneata vrei să evadezi!
* * *
Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, prostia nu.