Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: GIBBERELLA ZEAE (putregaiul tulpinilor și stiuletilor), SOROSPORIUM HOLCI – SORGHI f. zeae (tăciunele paniculelor și stiuletilor), PLASMOPARA HELIANTHI (mană), SCLEROTINIA SCLEROTIORUM (putregaiul alb), BOTRYTIS CINEREA (putregaiul cenușiu), AGRIOTES (vierme sârmă), DIABROTICA VIRGIFERA (viermele vestic al rădăcinilor de porumb).
GIBBERELLA ZEAE (putregaiul tulpinilor și ştiuleţilor) – poate atacă porumbul în toate fazele de vegetație. Plantuţele atacate putrezesc chiar înainte de răsărire, radacinutele și cotiledoanele fiind acoperite de un mucegai alb – roz. Acest arac provine fie din sămânța infectată, fie din solul infestat.
SOROSPORIUM HOLCI – SORGHI f. zeae (tăciunele paniculelor și stiuletilor) – infecția germinala și dezvoltarea sistemică a miceliului parazitar diferențiază acest tăciune de cel comun. Clamidosporii rezistă în sol 3-4 ani și chiar 7-8 ani. Există o relație între faza de germinare a seminței și frecvența infecției cu Sorosporium. Sunt puternic infectate plantulele de 2-3 mm. Infecțiile sunt posibile în primele 16-24 de zile de la germinarea seminței.
PLASMOPARA HELIANTHI (mâna) – se manifestă în toate fazele de dezvoltare a plantei, având efecte cu atât mai grave, cu cât plantele au fost infectate mai de timpuriu. Boală se transmite și prin miceliul localizat în semințe din care răsar plante cu simptome caracteristice infecției sistemice.
AGRIOTES (vierme sârmă) – ciclul evolutiv al dăunătorului se derulează pe parcursul a 5 ani.
Larvele ating la maturitate lungimea de 18-26 mm. Corpul este cilindric, puternic chitinizat, ceea ce le imprimă o anumită rigiditate, de unde le vine şi denumirea de “viermi sârmă”. La apariţie, larvele sunt transparente. Din vârsta a două, culoarea corpului se transformă din alb-transparent în galben-portocaliu lucios, iar capul este brun. Până la atingerea maturităţii larvele trec prin opt vârste şi şapte năpârliri.
În primul şi al doilea an se hrănesc cu humus şi substanţe organice în descompunere. Începând din vârsta a IV-a şi cel de al treilea an de dezvoltare, larvele trec la un regim de alimentaţie fitofag, cauzând importante pagube. Iernarea are loc sub formă de larvă de vârsta a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi în stadiul de adult, în sol, la adâncimi cuprinse între 20 şi 30 cm. După cel de-al patrulea an larvele se transformă în pupă la adâncimi de 40-50 cm. După cca. o lună apar adulţii, care rămân în sol până primăvara, când îşi reiau ciclul evolutiv. Larvele sunt polifage, hrănindu-se cu părţile subterane ale plantelor aparţînând celor mai diferite familii botanice; ele preferă totuşi cerealele, pajiştile, tuberculiferele şi rădăcinoasele. În condiţiile ţării noastre, adulţii sunt prezenţi în câmp în lunile maiiunie şi se hrănesc cu polenul unor plante spontane, de obicei umbelifere.
DIABROTICA VIRGIFERA (viermele vestic al rădăcinilor de porumb) – Are o generație pe an și iernează în stadiu de ou. Larvele se hrănesc cu rădăcinile de porumb, cauzând scurtarea acestora.
Ca rezultat al acestui mod de atac, rădăcinile nu mai pot susține plantele, astfel că acestea au tendința de îndoire spre sol. Plantele cu rădăcinile distruse în proporție de 50% prezintă o tulpină îndoită caracteristic sub formă de ,,gât de lebădă”. Adultul se hrănește la început cu limbul foliar, pe care-l perforează sub formă unor dungi longitudinale în lungul nervurilor. În perioada înfloririi, atacul se extinde la mătase și polen. Uneori sunt consumate boabele din vârful stiuletelui, aflate în faza de lapte.
Se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la semințele de porumb și floarea soarelui cu:
1. FEUVER 300 FS – 15 ml produs/unitate sămânța porumb (50.000 semințe) sau
2. VIBRANCE – 15 ml/unitate sămânța de porumb (50.000 semințe) sau
3. MAXIM – 025 FS – 0,6 l/100 kg semințe de floarea soarelui (10-15 l soluție/t sămânța) sau
4. LUMISENA 200 FS – 6,1 ml/ha/65.000 semințe.
Pentru combaterea dăunătorilor de sol se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la semințele de porumb și floarea soarelui cu:
1. SIGNAL 300 ES – 2,0 l/t sămânța porumb și floarea soarelui (pentru vierme sârmă) sau
2. FORCE 1,5 G – 15 kg/ha (se aplică pe rând odată cu semănatul culturii de porumb pentru vierme sârmă) sau
3. FORCE 20 CS – 50 ml/ 50.000 de semințe porumb pentu vierme sârmă și viermele vestic al rădăcinilor de porumb sau
4. MICROSED GEO – 12-15 kg/ha (se aplică pe rând odată cu semănatul culturii de porumb și floarea soarelui pentru combaterea viermelui sârmă, a puricilor și muștelor la floarea soarelui, și a viermelui – sârmă, rățișoară și muște la porumb) sau
5. LEBRON 0,5 G – 12-15 kg/ha (se aplică pe rând odată cu semănatul culturii de porumb și floarea soarelui pentru combaterea viermelui sârmă, buhă semănăturilor la floarea soarelui, și a viermelui sârmă, viemelui vestic al rădăcinilor de porumb și buhă semănăturilor la porumb).
Conform adresei Autorității Naționale Fitosanitare nr. 3495 din 12.03.2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în conformitate cu prevederile art. 53 al Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a ppp, deliberand asupra solicitării Alianței pentru Agricultură și Cooperare a aprobat în perioada 22 ianuarie – 21 mai 2024 utilizarea în situații de urgență a semințelor de porumb și floarea soarelui tratate cu ppp pentru combaterea dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și Agriotes spp., în următoarele doze:
– CRUISER 350 FS (350 g/l tiametoxan)- 9,0 l/t sămânța porumb și 10,0 l/t sămânța de floarea soarelui;
– NUPRID AL 600 FS ( 600 gr/l imidacloprid) – 6,0 – 8,0 l/t sămânța porumb și 10 l/t sămânța de floarea soarelui;
– PICUS 600 FS ( 600 gr/l imidacloprid) – 6,0 – 8,0 l/t sămânța porumb și 10 l/t sămânța de floarea soarelui;
Compania responsabilă de comercializarea pppp va comercializa produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați înregistrați la oficiile fitosanitare județene, care fac dovadă că tratamentul va fi efectuat în instalații profesionale și cu personal calificat (stații/mașini de tratare a semințelor). Prestatorii de servicii autorizați vor ține o evidență strictă a loturilor de sămânța tratată, respectiv cantitatea de produs achiziționată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânța tratată/cantitatea de de sămânța rămasă neinsamantata și distribuitorul/fermierul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței. Prestatorii de servicii vor eticheta ambalajele semințelor tratate conform prevederilor art. 49 alin. (4) al Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.
În vederea reducerii riscului asociat utilizării ppp, se vor aplică cu strictețe următoarele măsuri:
– Sămânța tratată se va utiliza numai în zonele și pe suprafețele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și Agriotes spp.
– Odată cu comercializarea semințelor tratate cu produse de protecția plantelor pentru care s-au emis autorizații temporare, distribuitorii vor pune la dispoziția fermierilor și plăcute de avertizare pe care va fi inscripționată substanță cu care a fost tratată.
– Fermierii au obligația să marcheze parcelele unde au fost înființate culturi de porumb și floarea soarelui cu semințe tratate, folosind plăcuțele de avertizare primite la achiziționarea seminței tratate.
– Însămânțarea se va efectua cu semănători dotate cu deflector care să asigure încorporarea seminței în sol și reducerea emisiilor de praf în atmosfera, precum și respectarea bunelor practici agricole.
– După însămânțare, în momentul controlului, nu trebuie să se depisteze sămânța tratată neincorporata în sol.
Este strict interzis crearea de stocuri de sămânța tratată cu ppp CRUISER 350 FS, NUPRID AL 600 FS, PICUS 600 FS după dată de 21 05.2024.
Prestatorii de servicii autorizați și/sau distribuitorii care comercializează sămânța tratată sunt obligați să preia de la fermieri întreagă cantitate de sămânța tratată cu ppp rămasă neinsamantata în această campanie, sămânța care va fi neutralizată cu o firma specializată.
Responsabil Prognoză și Avertizare,
Stana Marius
[…] sămânța infectată, fie din solul infestat. SOROSPORIUM HOLCI… Articolul Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la culturile de porumb şi floarea soarelui apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]