Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: TANYMECHUS DILATICOLLIS (gărgăriță frunzelor de porumb).
Daunatorul are o singură generație pe an. Iernează în sol, în stadiul de adult. Dintre speciile cultivate pe care le atacă (porumb, floarea soarelui, sfeclă, sorgul, soia, lucerna, grâul, orzul,etc.) cele mai mari daune sunt înregistrate la porumb. Atacul adulților începe din faza de rasarire și durează până la formarea a 3-4 frunze. De la apariția plantelor până la formarea a două frunze, tinerele plante de porumb sunt roase complet. Mai târziu, gărgărițele atacă frunzele marginal, sub formă de trepte. În această faza plantele se refac destul de ușor, dar vegetația acestora este întârziată. Când plantele de porumb depășesc 4-5 frunze, adulții le părăsesc și migrează pe alte specii.
Se recomandă efectuarea tratamentului fitosanitar la cultură de porumb pe parcelele unde sau realizat următoarele condiții:
PED: 10 adulți/mp și 3% plante atacate cu:
1. DELTAGRI (FASTER DELTA) – 0,3 l/ha sau
2. LAMDEX EXTRA – 0,3 kg/ha sau
3. KARATE ZEON – 0,15 l/ha sau
4. MOSPILAN 20 SG ( KRIMA 20 SG ) – 0,100 kg/ha;
sau alte produse pentru protecția plantelor omologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.
Măsuri alternative de combatere: rotația culturii, întreținerea terenului curat de buruieni.
Măsuri durabile: biologice, fizice, mecanice și alte metode nechimice trebuie preferate metodelor chimice, dacă acestea asigura un control corespunzător al organismelor dăunătoare.
PERIOADA OPTIMĂ DE TRATAMENT: de la răsărire până la formarea a 3-4 frunze
Pentru aderarea soluției pe plantă în soluția de stropit se va adaugă un adeziv
Alte recomandări:
Verificați, cu mare atenție, recomandările cu privire la compatibilitatea produselor atunci când intenționați să aplicați amestecuri de produse de protecție a plantelor!
Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
Responsabil Prognoză şi Avertizare,
Stana Marius
[…] gărgărițele atacă frunzele marginal, sub formă… Articolul Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la cultura de porumb apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]