Tratamentele efectuate pe timp de iarnă în plantațiile pomicole sunt menite să păstreze starea fitosanitară optimă a pomilor pentru un start bun în vegetație primăvara. Stropirile de iarnă constau în aplicarea unui fungicid, urmat de un ulei horticol, pentru reducerea rezervei biologice a anumitor agenți patogeni (bacterii, ciuperci), dar şi pentru distrugerea formelor hibernante ale insectelor dăunătoare (păduchii ţestoşi, păduchii lânoşi şi, în special, larvele păduchilor de San Jose). În cazul speciilor de sâmburoase, boli precum monilioza, ciuruiri sau băşicări ale frunzelor pot fi ţinute sub control prin aplicarea corespunzătoare a tratamentelor fitosanitare de iarnă. Experienţa arată că e de preferat ca tratamentele să fie efectuate în perioada februarie-martie și după tăieri. Există și câteva greșeli care pot pune în pericol dezvoltarea pomului și, în final, rodul acestuia.
Evitați aceste practici:
Aplicarea tratamentelor în condiţii meteorologice improprii: pe timp ploios, cu ninsoare, cu ceaţă, cu vânt puternic sau pe scoarţa pomilor acoperită de gheaţă, zăpadă sau chiciură; realizarea stropirilor la temperaturi mici, sub 5 grade Celsius, care să ducă la îngheţarea soluţiei de lucru; nerespectarea concentraţiilor substanţelor active utilizate;
Folosirea necorespunzătoare a echipamentului de protecție; nerespectarea normelor de mediu; pulverizarea incorectă a soluţiei de stropit; aceasta trebuie aplicată cât mai fin şi uniform pe toată suprafaţa trunchiului şi a ramurilor, începând din interiorul coroanei spre exterior şi de la partea superioară a coroanei spre baza pomului; neefectuarea lucrărilor de igienă culturală înainte de aplicarea tratamentelor (îndepărtarea ramurilor afectate, a scoarţei îmbătrânite, a muşchilor şi lichenilor, ce pot adăposti insecte, larve şi ouă).
Soluția pe bază de cupru
Primul tratament în starea de repaus vegetativ se poate face la sfârşitul iernii, cu sou’ia albastră „zeamă bordeleză”, fungicid de contact pe bază de cupru, ce se pulverizează pe toată suprafaţa pomului. Astfel, copacul va căpăta o culoare albăstruie, soluţia acţionând ca un scut, fiind şi un antidot împotriva dăunătorilor. După maximum trei săptămâni se poate reveni cu un ulei horticol (insecticid cu formulare ulei, destinat în principal combaterii păduchelui de San Jose în stadiul de iernare, dar şi a altor insecte şi acarieni). Se poate aplica Mospilan Oil (acetamiprid 200g/kg+ulei vegetal). De asemenea, mulţi dintre fermieri aleg să aplice produsul Nissorun 10 WP, acaricid cu efect ovicid, pentru combaterea ouălor de acarieni (păianjeni). În agricultura ecologică combaterea dăunătorilor se poate realiza cu Ovipron Top, un insecticid pe bază de ulei de parafină (în doză de 250 ml pentru 10 litri de apă). Substanțele cuprice cum ar fi zeama bodeleză sau produsele din generația mai nouă nu trebuie amestecate cu cele pe bază de ulei horticol: după prima stropire albastră (cu zeamă bordeleză sau alt insecticid din aceeași categorie), următorul tratament nu trebuie aplicat mai devreme de cel puțin o săptămână.