APIA Sălaj eliberează adeverințe pentru fermierii care vor credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, începând cu data de 3 aprilie, a început eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii măsurii „DR 06 – Bunăstarea animalelor” care vor să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții pentru acest an. Călin Perneș – directorul APIA Sălaj ne-a confirmat știrea, precizând că această adeverință se eliberează la solicitarea scrisă a fermierului. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor din acest an.

Legat de comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze creditele garantate de stat să analizeze cu mare atenție costul soluțiilor de finanțare propuse de instituțiile financiar – bancare și nebancare astfel încât să facă cele mai bune alegeri în raport cu necesitățile curente și viitoare.

 

One Thought to “APIA Sălaj eliberează adeverințe pentru fermierii care vor credite”

  1. […] Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului… Articolul APIA Sălaj eliberează adeverințe pentru fermierii care vor credite apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment