Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) efectuează în această perioadă ultimele plăţi aferente Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Astfel, până la finalul anului, experţii din cadrul AFIR vor analiza toate cererile de plată depuse de beneficiarii PNDR 2007-2013 în vederea aprobării, efectuării plăţii acestora până la finalul lunii decembrie 2015 şi transmiterii pentru decontarea cheltuililor către Comisia Europeană. Pentru a creşte gradul de absorbţie şi în speţă pentru a reduce nivelul dezangajărilor, conducerea AFIR a stabilit un plan cu acţiuni concrete care este implementat în această perioadă. „Din fericire, sunt încă destule lucruri care se pot face acum, în aceste ultime două săptămâni, pentru a pierde cât mai puţin din cei peste 800 de milioane de euro rămaţi de plătit pentru a atinge o absorbţie cât mai aproape de 100 la sută. Ne vom concentra în acest sens pe suplimentarea numărului de proiecte contractate în cadrul Măsurilor 322 şi 125. Este vorba de proiectele ce au fost reevaluate şi de la care se aşteaptă decontarea primei cereri de plată sau a avansului până la finalul acestei luni. Totodată, se va lucra la foc continuu pentru a încărca în sistem un număr cât mai mare de cereri de plată. În plus, sunt analizate punctual contractele de finanţare încheiate prin PNDR 2013 aferente măsurilor de investiţii care fac obiectul tranziţiei pentru finanţare prin actualul Program. Toate acestea nu se pot face decât cu o mobilizare extraordinară a experţilor din Agenţie. Mai mult, vom suplini lipsa de personal din teritoriu prin delegări temporare, pentru a face faţă acestui vârf de sarcină şi pentru a permite o angajare a întregii capacităţi a Agenţiei pentru decontarea tuturor cererilor de plată”, spun reprezentanţii AFIR.