AFIR a publicat ghidurile consultative pentru patru submăsuri de finanțare

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru patru submăsuri de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectelor de investiții în agricultură. Cele patru submăsuri sunt: 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2  „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/sau dezvoltarea de produse agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Printre modificările introduse se numără şi faptul că solicitanţii submăsurilor 6.1 şi 6.3 pot beneficia de elaborarea documentației şi consilierea pe perioada de derulare a proiectului, în mod gratuit prin Măsura 2 a PNDR, cu condiția ca să prevadă acest lucru în planul de afaceri. Perioada de consultare publică este de zece zile calendaristice de la data publicării variantei consultative.

 

One Thought to “AFIR a publicat ghidurile consultative pentru patru submăsuri de finanțare”

  1. ABUREEALA

    NU MAI SUNT BANI EUROPENI PENTRU BENEFICIARII PREIVATI !!!!
    uitati-va la 6.1 si 6.3 ! cand se deschid sesiunile?in toamna !!! si de ce?sa fie facute proiectele pe gratis ? MINCIUNA ! fermierii sunt dispusi sa plateasca, doar sa le fie finantate proiectele ! lor si nu smecherilor !

Leave a Comment