Stadiul Programului național de cadastru și carte funciară în judeţul Sălaj

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.

 

  1. Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni, finanțate din fonduri europene

1.1.  Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj anunță începerea lucrărilor de cadastru în 15 comune din județul Sălaj. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2022.

Cele 15 comune din județul Sălaj care vor fi cadastrate integral din fonduri europene sunt: Benesat, Cizer, Crasna, Gâlgău, Ileanda, Ip, Letca, Lozna, Marca, Meseșenii de Jos, Năpradea, Pericei, Românași, Sânmihaiu Almașului și Zimbor. Acestea însumează aproximativ 166.000 de imobile și o suprafață totală de aproape 93.000 de hectare de teren.

 

ANCPI este beneficiarul Proiectului major “Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zonele rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

 

Mai multe informații despre proiectul “Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului  de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

1.2. În județul Sălaj sunt în stadiu de execuție șase UAT-uri cuprinse în proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” cu finanțare din Axa prioritară  11- POR 2014-2020, după cum urmează:

  1. Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni, finanțate din veniturile proprii ale ANCPI

 

În județul Sălaj se execută lucrări de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale prin finanțări multianuale (finanțarea VII și VIII).

Suma totală alocată pentru înscrierea proprietăților din județul Sălaj în evidențele de cadastru și carte funciară, pentru finanțarea VII și VIII, este de 4.877.544 de lei. Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale au încheiat contracte de finanțare cu OCPI Sălaj.

Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care au semnat contracte de finanțare cu OCPI Sălaj trebuie să găsească prestatori. Anual, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

 

2.1. Finanțarea VII pe sectoare cadastrale, 2021-2023

 

  • Contracte de finanțare semnate între UAT-uri și OCPI Sălaj

 

 Nr. Crt. UAT CF DataFinalizare Valoare Stadiu actual
1 Șamșud 3784/26.07.2021 26-ian-23 75.600 In Lucru
2 Băbeni 3997/05.08.2021 06-feb-23 78.645 In Lucru
3 Bălan 3696/20.07.2021 20-ian-23 104.958 In Lucru
4 Bănisor 3735/22.07.2021 22-ian-23 130.532 In Lucru
5 Bocșa 3694/20.07.2021 20-ian-23 92.610 In Lucru
6 Camăr 3958/04.08.2021 04-feb-23 51.098 In Lucru
7 Carastelec 3752/22.07.2021 23-ian-23 103.835 In Lucru
8 Chieșd 3771/23.07.2021 23-ian-23 100.506 In Lucru
9 Creaca 3679/20.07.2021 20-ian-23 44.961 In Lucru
10 Cristolț 3971/04.08.2021 04-feb-23 133.451 In Lucru
11 Dobrin 3894/30.07.2021 30-ian-23 57.448 In Lucru
12 Dragu 3881/29.07.2021 29-ian-23 132300 In Lucru
13 Gârbou 3769/23.07.2021 23-ian-23 106.932 In Lucru
14 Halmașd 3829/27.07.2021 27-ian-23 66.150 In Lucru
15 Horoatu Crasnei 3827/27.07.2021 27-ian-23 134.946 In Lucru
16 Șimleu Silvaniei 3859/28.07.2021 30-ian-23 107.205 In Lucru
17 Jibou 3800/26.07.2021 26-ian-23 52.710 In Lucru
18 Mirșid 3802/26.07.2021 26-ian-23 132.048 In Lucru
19 Plopiș 3705/21.07.2021 21-ian-23 118.818 In Lucru
20 Sâg 3796/26.07.2021 26-ian-23 49.980 In Lucru
21 Sărmășag 3814/27.07.2021 27-ian-23 51.299 In Lucru
22 Someș-Odorhei 3995/04.08.2021 05-feb-23 137.004 In Lucru
23 Surduc 3775/23.07.2021 23-ian-23 102.900 In Lucru
24 Treznea 3739/22.07.2021 23-ian-23 94.996 In Lucru
25 Valcau de Jos 3743/22.07.2021 22-ian-23 147.625 In Lucru
26 Vârșolt 3741/22.07.2021 22-ian-23 93.799 In Lucru
Total 26 26 2.502.356
  • Contracte de prestări servicii, finanțarea VII

2.1. Finanțarea VIII pe sectoare cadastrale, 2022-2023

 

  • Contracte de finanțare semnate între UAT-uri și OCPI Sălaj

 

Nr. Crt UAT Nr. Contract Data Contract Data Finalizare Valoare Stadiu Actual
1 Agrij 1055 22.02.2022 22.08.2023 127.699 In Lucru
2 Balan 1365 08.03.2022 08.09.2023 159.942 In Lucru
3 Bobota 1515 14.03.2022 14.09.2023 126.638 In Lucru
4 Bocsa 1991 05.04.2022 05.10.2023 87.906 In Lucru
5 Coseiu 1016 21.02.2022 21.08.2023 125.803 In Lucru
6 Criseni 1067 22.02.2022 22.08.2023 160.000 In Lucru
7 Dragu 1018 21.02.2022 21.08.2023 153.946 In Lucru
8 Fildu De Jos 865 15.02.2022 15.08.2023 111.256 In Lucru
9 Garbou 1599 17.03.2022 18.09.2023 87.318 In Lucru
10 Hereclean 1513 14.03.2022 14.09.2023 97.914 In Lucru
11 Horoatu Crasnei 1407 09.03.2022 09.09.2023 112.896 In Lucru
12 Mirsid 959 18.02.2022 18.08.2023 125.186 In Lucru
13 Plopis 878 15.02.2022 15.08.2023 133.182 In Lucru
14 Poiana Blenchii 870 15.02.2022 15.08.2023 134.035 In Lucru
15 Sarmasag 1081 22.02.2022 22.08.2023 83.985 In Lucru
16 Simleu Silvaniei 2084 08.04.2022 09.10.2023 106.587 In Lucru
17 Somes-Odorhei 1244 02.03.2022 02.09.2023 159.213 In Lucru
18 Valcau De Jos 1825 30.03.2022 30.09.2023 121.682 In Lucru
19 Zalau 1677 22.03.2022 22.09.2023 160.000 In Lucru
Total 19 19 2.375.188
  • Contracte de prestări servicii, finanțarea VIII
UAT Nr. Contract Data Contract Denumire Prestator Sectoare cadastrale Stadiu actual Termen Finalizare
AGRIJ 2418 28.04.2022 SC TOPO CAD URECHE SRL 20,22,24,28,33 In Lucru 22.08.2023
BALAN 2610 09.05.2022 SC TOPO CAD URECHE SRL 75,76,79 In Lucru 08.09.2023
BOBOTA 2710 12.05.2022 SC SATCAD SRL 5,19,36,57 In Lucru 14.09.2023
BOCSA 3337 15.06.2022 SC TOPO_XYZ SRL 20,21 In Lucru 05.10.2023
COSEIU 2416 28.04.2022 SC TOPO ZETHRON SRL 2,12,24,31 In Lucru 21.08.2023
DRAGU 2417 28.04.2022 SC TOPO CAD URECHE SRL 42,43,46 In Lucru 21.08.2023
FILDU DE JOS 2260 18.04.2022 TOPO CAD URECHE 7,14 In Lucru 15.08.2023
GARBOU 3083 31.05.2022 TOPO AGRO PLOP SRL 22 In Lucru 18.09.2023
GARBOU 3084 31.05.2022 PFA RAT FLAVIUS EMILIAN 23 In Lucru 18.09.2023
HERECLEAN 2708 12.05.2022 SC SATCAD SRL 7 In Lucru 14.09.2023
HOROATU CRASNEI 2611 09.05.2022 SC TPG NORD VEST SRL 11,33,62 In Lucru 09.09.2023
MIRSID 2144 12.04.2022 Ardelean V Anca PFA 7 In Lucru 18.08.2023
MIRSID 2143 12.04.2022 SC SATCAD SRL 2,72 In Lucru 18.08.2023
PLOPIS 2175 13.04.2022 Modi Istvan PFA 32 In Lucru 15.08.2023
PLOPIS 2176 13.04.2022 Suto Tibor Gyula PFA 11 In Lucru 15.08.2023
POIANA BLENCHII 2460 02.05.2022 SC AMNV GEOCAD SRL 4,5,8,9,22 In Lucru 15.08.2023
SARMASAG 2309 20.04.2022 SC TOPO AGRO PLOP SRL 19,2 In Lucru 22.08.2023
SIMLEU SILVANIEI 3512 27.06.2022 SC TOPO AGRO PLOP SRL 1,8 In Lucru 09.10.2023
SOMES-ODORHEI 2473 02.05.2022 Vlaicu Adrian Gabriel PFA 31,68 In Lucru 02.09.2023
SOMES-ODORHEI 2483 03.05.2022 FODOCA P.COSMIN-TOPOGRAF 71,72 In Lucru 02.09.2023
SOMES-ODORHEI 2472 02.05.2022 SC SATCAD SRL 74,77 In Lucru 02.09.2023
SOMES-ODORHEI 2698 11.05.2022 SC GEODEZ ZDROBA SRL 73,67,69,80,91 In Lucru 02.09.2023
VALCAU DE JOS 2327 20.04.2022 SC TOPOGEOTERM SRL 4,23,39 In Lucru 30.09.2023
  1. Autostrada Transilvania

În această perioadă se desfășoară activități pentru realizarea și recepționarea planurilor parcelare pentru finalizarea procedurilor de  expropriere a imobilelor aflate pe tronsonul de autostradă care traversează județul Sălaj, pentru obiectivul de interes național ”Autostrada Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3B, Mihăiești – Suplacu de Barcău”. Nr. Planuri parcelare-42, Nr. Imobilelor recepționate -1569, Suprafața totală a planurilor parcelare-668 ha.

OCPI Sălaj a finalizat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv a dreptului de administrare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii  prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea“.

Actele normative care au stat la baza înscrierii acestor drepturi sunt Hotârârea Guvernului nr. 282 din data de 03 martie 2021 privind

declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, precum și Decizia de Expropriere nr. 858 emisă în data de 05.05.2021 de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-S.A.

 

Persoană de contact:

Oana Florian, purtător de cuvânt

Tel. 0260-618322

E-mail: sj@ancpi.ro

 

DIRECTOR OCPI SĂLAJ

Sergiu PANIE

 

One Thought to “Stadiul Programului național de cadastru și carte funciară în judeţul Sălaj”

  1. […] PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.   Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni, finanțate din fonduri europene 1.1.  Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj anunță începerea lucrărilor de cadastru în 15 comune… Citeste mai mult […]

Leave a Comment