Alina Ţurcaş se retrage din handbal

După 29 de ani petrecuţi pe terenul de handbal, din care 14 a evoluat la echipa zălăuană, Alina Ţurcaş (fostă Jula) a decis să pună punct carierei de handbalistă. În vârstă de 41 de ani, jucătoarea originară din Braşov spune că ar mai face faţă campionatului intern, fiindcă a tratat cu seriozitate cariera sportivă. „Sinceră să fiu, mă doare sufletul. Dar ştiam că va veni şi această zi. Fizic mai pot, aşa am fost învăţată încă de la junioare, altfel nu rezistam atât. Nu am avut nici nopţi pierdute, cu băutură sau ţigări. Am fost o jucătoare serioasă şi mă bucur că am putut juca atât de mult. Am multe amintiri frumoase, din fiecare perioadă în care am jucat. Şi de la junioare, la Braşov, şi de la Zalău, unde am stat 14 ani şi a fost un colectiv foarte bun, din Spania sau de la Cluj. Am jucat cinci ani la Cluj, a fost frumos, dar au fost şi momente dificile. Am încheiat acest sezon cu medalie de bronz, care e foarte importantă pentru mine. Echipe cu jucătoarele plătite la zi, plus indemnizaţii, nu au urcat pe podium, iar noi, cu restanţe de luni de zile, am reuşit, în situaţia în care suntem”, a declarat, pentru Mediafax, Alina Ţurcaş.

Având în vedere că a activat nu mai puţin de 14 ani pentru echipa de handbal de la poalele Meseşului, Ţurcaş ia în calcul şi varianta unei reveniri Zalău, unde se gândeşte să-şi deschidă o afacere.
Alina Ţurcaş a început handbalul la echipa de junioare a clubului Dinamo Braşov, în 1984, de unde s-a transferat la Zalău, în 1990. Timp de 14 ani a evoluat pentru Silcotub Zalău, cu o întrerupere de şase luni, în 1998, când s-a transferat la formaţia italiană, Rimini. În 2004 a ajuns în Spania, evoluând timp de patru sezoane pentru Itxako, iar din 2008 până la finalul acestui sezon a jucat la Universitatea Jolidon Cluj.
Sursa foto: napocanews.ro

Leave a Comment