Poliția sălăjeană a stabilit, luni, că tânărul găsit în lacul Vîrșolț este Tudor Niream, băiatul dispărut în luna noiembrie a anului trecut de la domiciliul bunicilor lui, din satul Recea. Aceasta reprezintă confirmarea oficială a identității persoanei găsite fără viață, în lac, duminica trecută.
Concluziile preliminare ale medicilor legiști, stabilite în urma necropsiei care a avut loc luni, arată cu claritate faptul că moartea adolescentului a survenit în urma asfixiei mecanice provocate de înec. Urmează a fi elaborat un raport de expertiză medico-legală pentru a clarifica și celelalte obiective impuse de organele de urmărire penală în acest caz.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Magazin Sălăjean că dosarul nu se mai află pe masa procurorilor, având în vedere faptul că primele cercetări au concluzionat faptul că nu este vorba de o faptă penală. Polițiștii, însă, urmează să stabilească cu precizie dacă a fost vorba despre un accident (alunecare involuntară în apă) sau un act suicidal. Cert este că, în urma autopsiei, s-a stabilit că Tudor Niream nu a fost victima unei agresiuni. Totodată, medicii legiști au prelevat probe pe care le-au trimis la laboratoarele de specialitate în vederea unor concluzii ce țin de analizele toxicologice.