Gheorghe Pop de Băseşti – 99 de ani de la moarte

Daniel Mureşan

Azi se împlinesc 99 de ani de la moartea marelui patriot sălăjean Gheorghe Pop de Băseşti, născut la 1 august 1835 în satul Băseşti din plasa Cehu Silvaniei (atunci în judeţul Sălaj). În anul 1860 se căsătoreşte cu Maria Loşonţi şi vor avea împreună două fete: Maria Carolina – care, din nefericire, după un an se stinge din viaţă, şi Elena Gheorghina care, prin căsătorie a devenit Elena Hossu Longin.

Gheorghe Pop de Băsești este una dintre cele mai importante personalităţi ale Unirii din 1918. Sălăjeanul a fost președintele Marii Adunări de la Alba Iulia, dar şi președinte al Partidului Național Român și unul dintre semnatarii Memorandumului din 1892, prin care se cerea autonomia Transilvaniei și drepturi pentru români.

A fost un apărător fervent şi un susţinător al şcolii româneşti. Astfel, a iniţiat şi organizat la Băseşti, în 1870, o consfătuire pregătitoare în vederea constituirii unei Asociaţii care să apere interesele învăţământului românesc faţă de politicile tot mai agresive pe care le promovau guvernele de la Budapesta. În acest context la 10 septembrie 1871, în adunarea ţinută la Şimleul Silvaniei, ia fiinţă Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni, asociaţie cu caracter profesional. Cu această ocazie, Gheorghe Pop de Băseşti şi Andreiu Cosma au fost aleşi preşedinţi de onoare. În 1872, Gheorghe Pop de Băsești a fost ales deputat în Parlamentul ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. La 9 august 1880 a propus, într-o conferință ținută la Turda, unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. Prin urmare, la 17 octombrie 1880, o conferință alcătuită din 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria a decis formarea Partidului Național Român din Transilvania și Ungaria.

Tribunul sălăjean spunea în Parlamentul de la Budapesta, vis-à-vis de Legea Școlară din 1879 că „prin această lege, în locul unirii a trei națiuni, avem numai a două împotriva unei mulțimi de nații, mai vechi și mai numeroase decât cele două privilegiate. Guvernele ungurești înțeleg să aplice legea aceasta, ca și cea de naționalități din 1868, săvârșind o mulțime de abuzuri, unul mai revoltător decât altul.”

În anul 1892, în urma Conferinţei P.N.R., noua conducere avându-i în frunte pe Ion Raţiu- preşedinte şi Gheorghe Pop de Băseşti- vicepreşedinte, hotărăşte formarea unui grup de lucru pentru redactarea unui Memorandum şi înaintarea lui la Curtea de la Viena, misiune ce cade în sarcina lui Gheorghe Pop de Băseşti. Delegaţia n-a fost primită de Împărat, iar în august 1919, când trupele române au ocupat Budapesta, plicul cu Memorandumul a fost găsit nedesfăcut.  Îndrăzneala de se prezenta la curtea împăratului nu a rămas nepedepsită – instanţele de judecată ale vremii i-au condamnat pe Memorandişti iar Gheorghe Pop de Băseşti a primit un an de închisoare. În timpul procesului, sălăjeanul a dat dovadă de mare curaj şi patriotism. El a afirmat, fără niciun fel de teamă: Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului roman. Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă. De aceea, nu mai suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori.

După moartea preşedintelui Ion Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti preia conducerea partidului în calitate de vicepreşedinte, iar din 1905 devine preşedinte. La Băseşti, în 1908 se înfiinţează filiala ASTREI din Sibiu, astfel că localitatea devine un centru de spiritualitate şi de luptă politică a românilor din zona Codrului şi Sălajului.

În lucrarea Preotului prof. dr. Ioan Georgescu –  GEORGE POP de BĂSEȘTI. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni, apărută în anul 1935, tipărită la Oradea în cadrul Editurii Asociației Culturale Astra sunt cel mai bine zugrăvite ultimele zile din viaţa tribunului. Deşi bolnav, în ultimele zile ale lui noiembrie 1918 venerabilul preşedinte al Partidului Naţional Român, alături de locotenentul Alexandru Chiş, pleacă cu trenul spre Alba Iulia. Călătoria a fost foarte anevoioasă: niciun vagon încălzit, geamurile sparte, o aglomeraţie nebună. Se simţeau din plin urmările războiului. La Războieni, Garda ungurească trage asupra trenului, nu se ştie din ce motive şi omoară un tânăr delegat din Ţara Moţilor. Într-un final ajunge la Alba Iulia, unde constată slaba organizare a Adunării. După multe ore de aşteptare, primesc cu greutate o cameră mică şi neîncălzită, unde Gheorghe Pop de Băseşti doarme într-un pat şubred, ginerele său – Francisc Hossu Longin pe duşumea iar locotenentul Chiş înghesuit pe o canapea. Noroc cu hainele groase, altfel îngheţau de frig. Dar ce jertfă e prea grea, când a doua zi se înfăptuia Marea Unire?

Dimineaţa, uimit că îl întâlneşte la Alba Iulia, călugărul Leon I. Manu îl întreabă pe tribun cum de s-a încumetat la o astfel de călătorie. Tribunul îi răspunde: Cum să n-o fac, nepoate, când, după ziua asta, aştept de optzeci de ani? Am venit, chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu ca dreptul Simeon din Scriptură – Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace. Mai apoi pleacă la Biserică. Sunt două slujbe religioase diferite, una pentru ortodocşi şi alta pentru greco-catolici. După slujbă, pleacă în automobilul basarabeanului Pan Halipa să prezideze măreaţa adunare. La vederea maiestuosului preşedinte, în sală se sting toate rivalităţile izbucnite în urmă cu câteva zile. Visul unirii se înfăptuise!

De la Alba Iulia pleacă la Deva, unde îşi vizitează fiica bolnavă, pe Elena Hossu Longin. Revederea cu ai săi de la Deva este deosebit de emoţionantă. Parcă are o presimţire că nu-i va mai vedea în viaţă. Veselia şi tonusul nu-i trădează boala şi suferinţa. Lumina împlinirii unui vis face să dispară orice umbră de melancolie sau durere personală.

După câteva zile, Gheorghe Pop de Băseşti şi locotenentul Chiş pleacă spre Băseşti, dar drumul e mai greu decât la venire. Trupele Gărzii ungureşti sunt pretutindeni, mai mult, la Teiuş apăruseră trupele secuieşti ale lui Ven Zoltan. Pericolul ca tribunul să fie descoperit este foarte mare, dar salvarea vine la şeful gării care, deşi ungur, îl ascunde pe Gheorghe Pop de Băseşti în biroul său. Cu greu, a doua zi ajung la Cluj, unde se odihnesc la Laurean German, directorul băncii “Vatra”. În ziua următoare pornesc spre Băseşti, unde ajung fără incidente, dar pe un ger cumplit. Ger care avea să-i aducă boala care l-a dus în mormânt.

Începutul de an avea să-i aducă veşti bune: din scrisoarea trimisă de Iuliu Maniu află i-a fost conferit de către Regele Ferdinand I Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce. La casa din Băseşti primeşte mulţi soldaţi şi ţărani români, care vor să afle evenimentele de la Alba Iulia. Preotul Achim din Băseşti îşi aminteşte cuvintele tribunului: De acum se va face România Mare! Voi, care veţi trăi, munciţi din toate puterile pentru consolidarea ei. Părerea mea este că ar fi bună o dictatură militară, cel puţin zece ani, fiindcă românul, oprimat de atâtea veacuri, poate nu se va şti folosi de libertăţile cetăţeneşti. Adunarea a fost măreaţă, dar românii noştri nu prea ştiu ce e buna cuviinţă.

Emoţiile evenimentelor şi răceala dobândită în acele multe zile de călătorie fac ca în dimineaţa zilei de 23 februarie Gheorghe Pop de Băseşti să îşi dea obştescul sfârşit. La înmormântare din 26 februarie, hoardele bolşevice ale lui Bela Kun trimit o ploaie de gloanţe asupra locuinţei. Până la Biserică şi mai apoi până la cimitir, sicriul este apărat cu trupurile a 18 soldaţi chemaţi în ajutor de la Cehu Silvaniei. La locul de veşnică odihnă de pe deal se spun cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoţească. Între salve de tun şi şuier de gloanţe, rămăşiţele pământeşti ale marelui luptător sunt aşezate în pământ.

Gheorghe Pop de Băsești este unul dintre marii oameni pe care Sălajul i-a dat acestui neam. Viaţa lui a fost plină de suferinţe şi amărăciuni, însă a trăit bucuria de a vedea că libertatea românilor a învins!