Soțul se pregătea să plece în deplasare și încercă să-și linisteașcă soția: – De, ce plângi așa? O să fiu plecat doar o lună… – Lasă, că ai mai zis așa și te-ai întors după 2 zile.
Mai mult...Cătunul vrăjitorului, Crăciunul și pomul din paie
În Sălaj mai există locuri ce par încremenite în timp, unde liniștea nu este tulburată de zgomotul asurzitor al omului de la oraș. Cătunul Călin este un astfel de loc. Unii îi spun „Cătunul vrăjitorului” pentru că aici a locuit un om despre care se povestește că avea capacitatea de a prevesti, de a vedea în viitor. Aici mai locuiesc doar câteva familii. Nana Ana este cea la care am văzut în casă pomii de Crăciun realizați din paie, boabe de fasole, dar și cu multe flori din hârtie colorată.…
Mai mult...Viflaimul, un obicei păstrat cu sfințenie în Sălaj
Viflaimul reprezintă un obicei, dus mai departe și acum de tineri în zonele rurale, inclusiv în satele sălăjene. Acesta reprezintă un joc de roluri biblice, prin care este transmisă vestea Nașterii Mântuitorului. Serile de Crăciun din satele sălăjene sunt vii, prin tradițiile și obiceiurile duse mai departe cu sfințenie de tânăra generație. Feciorii satului aduc vestea Crăciunului printr-un joc scenic aparte, ce include roluri, replici și chiar costumații impresionante. Aceștia trec pragul fiecărei gospodării din sat de la lăsarea serii și până la răsărit. Dintre personajele interpretate prin acest obicei…
Mai mult...Petardele, folosite în perioada sărbătorilor, un real pericol
Petardele sunt materiale pirotehnice, cunoscute pentru zgomotul puternic pe care îl produc. Acestea sunt utilizate cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă. Deși există reglementări stricte, petardele sunt utilizate de cele mai multe ori fără a fi luate în seamă pericolele și consecințele folosirii necorespunzătoare a acestora. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej pentru mulți de a-și da frâu liber și de a se distra folosind materiale pirotehnice. În această perioadă a anului, aceste articole pot fi cumpărate de la tot felul de tarabe amplasate în multe localități din țară,…
Mai mult...Fotografia zilei
Tu poţi?
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 25 decembrie
01898: la Şimleul Silvaniei se înfiinţează Muzeul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene S-a întâmplat în 25 decembrie 1859 – S–a născut, la Bucureşti, Raoul Günsburg, compozitor, unul dintre cei mai importanţi impresari români de operă (m.1952). 1907 – S-a născut Cab Calloway, cântăreţ, baterist, compozitor şi şef de orchestră american. 1912 – S-a născut Tony Martin (Alvin Morris), cântăreţ, saxofonist şi actor american. 1914 – S–a născut operatorul de film Francisc Toth. 1919 – S–a născut Horia Deleanu, critic de teatru şi dramaturg. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Naşterea Domnului (Crăciunul) • Greco-catolic: Naşterea Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos (Crăciunul)…
Mai mult...CRĂCIUN FERICIT!
CRĂCIUN FERICIT!
CRĂCIUN FERICIT!
CRĂCIUN FERICIT!
Povestea lui Moș Crăciun, Crăciunița cu mâinile tăiate și tirul roșu
Există Moș Crăciun? Cum arată Moș Crăciun, chiar are mantie roșie? Unde îl găsim, la cine vine, cum vine, oare chiar ne aduce cadouri? Acestea sunt veșnicele întrebări pe care ni le-am pus în copilăria noastră. Recunosc, mie îmi place și acum să cred în Moș Crăciun. Discuțiile despre Moș Crăciun pot dura ore în șir. Unii sunt convinși că nu există. Povestea bătrânului Crăciun este frumoasă, dar prea puțin cunoscută, crede cercetătorul științific Camelia Burghele. Reporter: Există Moș Crăciun? Camelia Burghele: N-am nici cea mai mică îndoială, Moș Crăciun…
Mai mult...